Decizia CCR nr. 724 din 16.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. 1 şi 2, art. 17 alin. 1 lit. a), art. 21 alin. (6) şi (9), art. 31 alin. (5) şi art. 34 alin. 1 din Legea...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Czako Laszlo în Dosarul nr. 7.448/117/2013* al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului nr. 111D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent informează Curtea asupra faptului că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției.

4. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, dată la care, nefiind prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea la data de 15 octombrie 2014. La această dată Curtea, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a amânat succesiv pronunțarea pentru datele de 11, 12, 19 și 26 noiembrie 2014, când, datorită imposibilității constituirii majorității prevăzute de art. 6 și art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 16 decembrie 2014.

5. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 150D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Deak Albert și Balazs Karoly Zsolt în Dosarul nr. 24.907/211/2012* al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

6. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Magistratul-asistent informează Curtea asupra faptului că, și în acest dosar, părțile Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției.

8. Președintele Curții, având în vedere identitatea dintre obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus menționate, din oficiu, pune în discuție problema conexării lor.

9. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, deși obiectul excepțiilor este parțial identic, cele două cauze se află, la fond, în stadii diferite, ceea ce ar implica pronunțarea unor soluții distincte în privința excepției de neconstituționalitate, astfel că nu este oportună conexarea acestora.

10. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 150D/2014 la Dosarul nr. 111 D/2014, care a fost primul înregistrat.

11. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, astfel: respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 - texte criticate în Dosarul nr. 150D/2014 -, deoarece acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, sens în care este indicat paragraful 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 301 din 5 iunie 2014; aceeași împrejurare, a lipsei legăturii textului legal criticat cu soluționarea cauzei, constituie motivul - prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - pentru respingerea ca inadmisibilă și a excepției de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) și (2), art. 31 și ale art. 35 alin. (5) din legea examinată; respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a), art. 16 și ale art. 21 alin. (6) din același act normativ, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, în special Decizia nr. 269 din 7 mai 2014; respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) - texte criticate doar în Dosarul nr. 111 D/2014 - deoarece, ulterior invocării excepției, prin decizia mai sus indicată, acestea au fost declarate constituționale într-o anumită interpretare, astfel că în cauză devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

12. Prin încheierea din 24 ianuarie 2014 și Sentința civilă nr. 15.204/2013 din 18 noiembrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 7.448/117/2013* și nr. 24.907/211/2012*, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de

conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Czako Laszlo și, respectiv, Deak Albert și Balazs Karoly Zsolt în cauze având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, având în vedere dispoziția entității deținătoare de propunere de acordare de despăgubiri, respectiv constatarea dreptului de creanță al reclamanților față de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând despăgubiri acordate conform raportului de evaluare efectuat în cauză în anul 2011.

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20,art. 21 alin. (1)-(3) și ale art. 44, astfel cum acestea trebuie interpretate și analizate în lumina prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

14. În esență, se arată că principiul neretroactivității este flagrant încălcat prin aceea că, potrivit textului legal criticat, legea nouă se aplică direct cererilor înregistrate sub imperiul vechii reglementări și nesoluționate încă, precum și litigiilor aflate în curs de judecată la momentul intrării sale în vigoare, fără a ține cont de drepturile anterior câștigate. Una dintre consecințele aplicării retroactive a Legii nr. 165/2013 constă în respingerea (sau în cel mai bun caz suspendarea) procedurilor de soluționare a notificărilor și a tuturor acțiunilor începute în temeiul vechilor legi, ceea ce îi va prejudicia pe proprietarii care au petrecut mulți ani în fața instanțelor și care vor fi nevoiți să ia procedura de la început în temeiul noii legi. În concret, autorii excepției arată că efectele imediate și pe termen lung ale aplicării retroactive a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 constau în suprimarea, reducerea și/sau modificarea drepturilor câștigate prin emiterea dispoziției de propunere de acordare de despăgubiri sau chiar prin obținerea unor hotărâri judecătorești nepuse în executare până la data apariției legii noi.

15. Dispozițiile legale criticate instituie, în același timp, o discriminare între persoane aflate în aceeași situație juridică, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Astfel, deși au formulat același gen de cereri de despăgubire, cu respectarea acelorași condiții legale în vigoare la momentul introducerii lor, doar acele persoane care, din motive obiective și independente de voința lor, neavând cererile de restituire sau de acordare de despăgubiri rezolvate sau judecate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, sunt supuse obligației de a primi despăgubiri conform legii noi, adică în rate și pe bază de puncte. Legea nr. 165/2013 prevede, la art. 21 alin. (6), că evaluarea imobilului ce nu poate fi restituit în natură se face pe baza grilei notarilor existente la momentul intrării în vigoare a legii, fără a ține cont de valoarea de piață a bunului mobil, și nu conform standardelor internaționale de evaluare, cum prevedea legislația anterioară, respectiv Legea nr. 10/2001. Mai mult, legea nouă prevede că ultima plată s-ar face în anul 2029, fără aplicarea vreunei indexări în funcție de inflație, iar potrivit art. 31 alin. (5) din legea examinată, modalitatea de valorificare în numerar se stabilește ulterior, prin normele de aplicare a legii, ceea ce contrazice recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, cu referire la respectarea standardelor internaționale în aplicarea prețului pieței a imobilelor revendicate.

16. Prin termenele inacceptabil de îndelungate pe care Legea nr. 165/2013 le reglementează pentru soluționarea, în faza administrativă, a cererilor de despăgubire, precum și prin condiționarea accesului la justiție de respectarea acestora, astfel cum prevede art. 11 alin. (1) și (2) din lege, aceasta încalcă în mod evident prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție, atât sub aspectul accesului liber la instanță, dar și a dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Autorii excepției arată că tergiversarea plăților până în anul 2029 pentru persoane care au fost deposedate în mod abuziv în anii 50, care au depus notificări în anul 2001 și au depășit vârste de 80-90 de ani nu poate să corespundă noțiunii de "termen rezonabil" în accepțiunea Curții de la Strasbourg.

17. Nu în ultimul rând și în strânsă legătură cu celelalte susțineri de neconstituționalitate, autorii excepției consideră că art. 4 coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este abilitată să invalideze deciziile entităților învestite de lege, încalcă dreptul de proprietate, principiile securității juridice și al încrederii legitime, consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Sub protecția art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție se află, pe lângă "bunuri" și creanțe, și "speranța legitimă", atâta vreme cât aceasta rezidă în existența unui fundament suficient în dreptul intern pentru a putea considera creanța o "valoare patrimonială." Se mai arată că, potrivit aceleiași jurisprudențe (Hotărârea din 9 decembrie 2008 pronunțată în Cauza Viașu împotriva României, Hotărârea din 27 mai 2010 pronunțată în Cauza Marin și Gheorghe Rădulescu împotriva României și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în Cauza Maria Anastasiu și alții împotriva României), "o decizie administrativă a autorității locale competente care recunoaște celui interesat un drept de reparație este suficientă pentru a crea un interes patrimonial protejat de art. 1 din Primul Protocol la Convenție, chiar dacă nu este precizată suma despăgubirii. Neexecutarea unei asemenea decizii constituie o ingerință în sensul primei fraze a primului alineat al articolului menționat. În consecință, petenții cărora li s-au acordat astfel de decizii administrative trebuie considerați implicit persoane îndreptățite în accepțiunea noului proiect de lege, nefiind necesar ca dreptul lor să fie validat din nou". Scopul Convenției este de a proteja drepturi concrete și efective, și nu teoretice și iluzorii, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru privarea de proprietate trebuie să fie rezonabilă în raport cu valoarea bunului, fiind menținut, totodată, un just echilibru între diferitele interese în cauză.

18. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că, prealabil adoptării, legea criticată a fost confirmată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, este invocată jurisprudența apreciată ca fiind relevantă a Curții Constituționale (Deciziile nr. 723 din 5 iulie 2012, nr. 760 din 20 septembrie 2012, nr. 802 din 27 septembrie 2012 și nr. 183 din 2 aprilie 2013).

19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

20. Avocatul Poporului consideră că motivele invocate în susținerea excepției pot fi reținute, în parte. În acest sens, se arată, în esență, că dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, având în vedere că, în baza acestor norme legale, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse, În acest mod, legiuitorul a acționat asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Dispozițiile art. 4 din legea criticată aduc, de asemenea, atingere și principiului egalității în drepturi, deoarece creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere între persoanele ale căror procese s-au finalizat anterior intrării în vigoare a noii legi, aflate într-o situație mai favorabilă, și cele ale căror procese au fost în curs de soluționare la această dată. În opinia Avocatului Poporului, prevederile examinate pun în discuție și dreptul la un proces echitabil, deoarece admiterea excepției de prematuritate - excepție de fond, peremptorie și absolută - duce la respingerea acțiunii de chemare în judecată, fiind astfel încălcat și principiul soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil. În sfârșit, consideră că celelalte critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

22. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 și al art. 47 alin. (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012, în Dosarul nr. 150D/2014 a fost întocmită o adresă către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor cuprinzând, punctual, 6 întrebări, la care autoritatea a transmis răspunsul înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 5.281 din 18 noiembrie 2014, la care sunt anexate diverse documente în copie reprezentând dispoziții prin care primarii propun acordarea de despăgubiri pentru imobilele obiect al notificărilor, precum și unele acte justificative.

CURTEA.

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, documentele depuse la dosar, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

23. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

24. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare.

25. Pentru determinarea obiectului excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională va avea în vedere, potrivit considerentelor reținute, cu titlu de principiu, în Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, criticile de neconstituționalitate formulate de autorii excepției, raportate la circumstanțele specifice litigiilor. În consecință, Curtea constată că obiectul excepției de față îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) și (2), art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (9), art. 31 alin. (5) și ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

-Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.

- Art. 11 alin. (1) și (2): "(1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.

(2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; ";

- Art. 21 alin. (6) și (9): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. [...]

(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv. ";

-Art. 31 alin. (5): "(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabilește prin normele de aplicare a prezentei legi. ";

- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.".

26. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la principiul egalității în drepturi a cetățenilor, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, și ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, norme fundamentale ce trebuie interpretate și analizate în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform art. 20 alin. (1) din Constituție.

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reamintește că, în vederea exercitării atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, și anume soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează, la art. 29, condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate. Printre acestea, alin. (1) teza finală din articolul menționat impune condiția admisibilității constând în "legătura [textului legal criticat -s.n.] cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Din această perspectivă, Curtea urmează să determine obiectul cauzei în care a fost invocată excepția, cu scopul de a stabili dacă există sau nu o legătură între soluționarea acesteia și dispozițiile de lege ce fac obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

28. Astfel, Curtea observă că particularitatea comună celor două litigii în care a fost invocată excepția constă în epuizarea primei etape administrative a soluționării notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, în sensul că în ambele dosare de despăgubire a fost emisă dispoziția primarului prin care se propune acordarea de despăgubiri. De asemenea, cele două dosare nu au fost soluționate pe cale administrativă, în sensul că niciuna dintre cele două cereri de despăgubire nu a fost soluționată prin emiterea, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

29. Raportând circumstanțele litigiilor la conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, Curtea constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) și (2) nu au incidență în cauză, din moment ce obiectul acestora nu îl constituie soluționarea unor cereri de restituire în natură a unui imobil, adresate comisiilor locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București, astfel cum reglementează textul legal criticat. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

30. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, această excepție a fost admisă, în sensul constatării constituționalității textelor legale indicate în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Drept consecință, în cauza de față devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. " Întrucât decizia menționată a fost pronunțată și publicată ulterior sesizării Curții cu prezenta excepție de neconstituționalitate, rezultă că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Curtea reamintește că, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, instanța de judecată și instituțiile abilitate să aplice legea în cauză vor respecta deciziile Curții Constituționale în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. În cazul de față, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de admitere, la care s-a făcut mai sus referire, reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

31. Dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuția de a valida sau invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, sunt criticate prin raportare la exigențele dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Constituție și având în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "bun" include și "speranța legitimă", atâta vreme cât aceasta rezidă în existența unui fundament suficient în dreptul intern pentru a putea considera creanța o "valoare patrimonială." Se arată, în acest sens, în motivarea excepției, că decizia administrativă anterioară, prin care autoritatea locală competentă recunoaște celui interesat un drept de reparație, având, deci, caracter definitiv, este suficientă pentru a crea un interes patrimonial protejat de art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, chiar dacă nu este precizată suma acordată cu titlu de despăgubiri.

32. Față de aceste critici, Curtea Constituțională observă, în prealabil, că prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, instanța constituțională a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (5) și (8) (care se referă la aceeași atribuție a Comisiei) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Așadar, Curtea a făcut distincție între deciziile emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor, care conțin propunerea de acordare de despăgubiri și care nu au făcut obiectul unor acțiuni judiciare și, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Pentru a ajunge la concluzia mai sus amintită, Curtea a constatat, în esență, că "A recunoaște Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Secretariatului acesteia competența de reexaminare a existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și în consecință de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească înseamnă a recunoaște un control administrativ asupra acestei hotărâri, deci o cale de atac neprevăzută de lege", contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (4), art. 124,art. 126 alin. (1) și ale art. 129 din Constituție, precum și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

33. Examinând obiectul litigiilor în care a fost invocată excepția, Curtea constată că în ambele cauze au fost emise, de către entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării - în speță primarul respectivei unități administrativ-teritoriale - deciziile conținând propunerea de acordare de despăgubiri, în condițiile dispozițiilor Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și că aceste acte administrative nu sunt consecința unor sentințe judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Prin urmare, Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 nu este incidență în cauză, Curtea urmând a examina criticile de neconstituționalitate ce vizează, în esență, atingerea dreptului de proprietate prin exercitarea atribuției Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ce conțin propunerea de acordare de despăgubiri, în ipoteza în care acestea nu au fost emise în executarea unor sentințe judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora.

34. Curtea reține că deciziile prin care se propunea acordarea de despăgubiri pentru un imobil preluat în mod abuziv, imposibil de restituit în natură, se emiteau, în condițiile legii, fie de către autoritățile administrației publice locale (primar sau instituția prefectului), direct ori prin structuri aflate în subordinea acestora, fie de către autorități publice centrale, direct sau indirect, prin diferite entități specializate, aflate în subordinea acestora, dar și de către alte entități ce nu se află într-o relație directă de subordonare și control față de autoritatea administrativă: regii autonome, societăți comerciale cu capital majoritar de stat, organizații cooperatiste, orice altă instituție publică ce are în patrimoniu astfel de bunuri imobile preluate abuziv.

35. Controlul de legalitate exercitat de prefect asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale care conțineau propunerile motivate de acordare de despăgubiri a fost instituit în cuprinsul Legii nr. 247/2005 la art. 16 alin. (2¹), prin articolul unic pct. 24 din titlul I al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007. Curtea constată că, până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, nicio dispoziție/decizie sau niciun ordin, după caz, a/al niciunei entități învestite de lege cu soluționarea notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a făcut obiectul unui control impus de lege și efectuat de către o autoritate publică. Ulterior acestei date, doar deciziile aparținând autorităților administrației publice locale au format obiectul controlului de legalitate exercitat în mod obligatoriu de prefect, celelalte dispoziții conținând propuneri de acordare de despăgubiri, aparținând celorlalte categorii de entități învestite de lege fiind în continuare sustrase oricărei forme de control administrativ prevăzut de lege. În acest sens, Curtea reține, din documentele depuse la dosarul Curții nr. 150D/2014 de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, că la Secretariatul General al Comisiei sunt înregistrate 37.500 dosare de despăgubire care nu conțin avizul de legalitate al prefectului, din totalul celor 54.385 de dosare care conțin decizii de propunere de acordare de despăgubiri.

36. Mai mult, Curtea reține și aspectul ivit în practică, pe fondul inexistenței unei reglementări care să prevadă o atribuție de control al acestor decizii sub aspectul existenței și întinderii dreptului sau a stabilirii calității de persoană îndreptățită: pentru a verifica, încă o dată, temeinicia refuzului restituirii în natură și a întocmi raportul de evaluare, deci având dosarul de despăgubire în lucru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși observa erori grave, vădite sau chiar aspecte ilegale în decursul acestor demersuri, nu dispunea de instrumentul legal necesar pentru remedierea acestora.

37. Totodată, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 10/2001 (art. 24 în forma inițială, art. 26 ulterior republicării și modificării legii), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței civile atunci când consideră că a fost lezat interesul său prin decizia de respingere a restituirii în natură sau prin refuzul nejustificat al entității notificate de a soluționa notificarea. Aceeași decizie de respingere a restituirii în natură trebuie să conțină și propunerea motivată de acordare a despăgubirilor, în situația imposibilității restituirii în natură a respectivului imobil. Curtea reține, în consecință, că această cale de atac nu va fi, însă, în principiu, exercitată de persoana în privința căreia a fost emisă o dispoziție conținând propunerea de acordare de despăgubiri, fiind evident că aceasta nu are interesul de a contesta în justiție actul al cărui beneficiar este, pe motiv că nu are calitatea de persoană îndreptățită, nu este titularul dreptului etc., motive care ar duce la invalidarea deciziei emise în favoarea sa, cu excepția cazului în care contestă însăși cuantumul despăgubirilor, dacă acesta este stabilit. Întrucât legislația anterioară Legii nr. 165/2013, și în special până la emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2007 (în privința actelor autorităților administrative publice), cadrul normativ aplicabil nu reglementa posibilitatea reală a unui astfel de control ulterior emiterii dispoziției de propunere a despăgubirilor, care să confirme acel drept, nu se poate susține caracterul definitiv al unui asemenea act juridic.

38. Analizând de principiu atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că aceasta nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului recunoscut, ce comportă o serie de justificări. Astfel, invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția Legii nr. 165/2013, conform principiului enunțat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecința constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități și litigii, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanție a recunoașterii acestuia în mod just.

39. Distinct de cele statuate în decizia indicată, dar în strânsă legătură cu acestea, Curtea observă că, din Hotărârea-pilot, pronunțată la 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, se desprinde constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la existența, pe fondul vidului legislativ în materie, a numeroase situații de suprapunere de titluri de proprietate, ce stau la originea multora dintre litigiile aduse în fața sa, ceea ce imprimă necesitatea rezolvării interne și a acestui aspect. Or, măsura legală criticată de autorii excepției reprezintă o astfel de atribuție legală de control suplimentar, conferită unui organism central, și răspunde, astfel, acestei cerințe, având scopul de a preveni cazuri similare și de a asigura legalitatea și stabilitatea circuitului civil.

40. Curtea a mai observat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, s-a mai arătat că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura autoritate competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii. De altfel, un drept cu caracter civil este considerat "determinat" (pentru a beneficia de protecția art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-а fost precizat, în condițiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicție statuează cu privire la existența dreptului și o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 martie 1994, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30).

41. În ceea ce privește invocarea, de către autorii excepției de neconstituționalitate, a deciziilor prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cauze privind restituirea proprietăților (respectiv Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Viașu împotriva României, Hotărârea din 27 mai 2010, pronunțată în Cauza Marin și Gheorghe Rădulescu împotriva României, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Anastasiu și alții împotriva României), Curtea consideră că acestea nu pot fi invocate în ceea ce privește noua legislație în materia finalizării procesului de restituire, concretizată în Legea nr. 165/2013. Aceasta deoarece respectivele hotărâri, de condamnare a României, sunt decizii de speță, ce au în vedere cadrul normativ în vigoare la momentul aplicării cererii adresate Curții de la Strasbourg, așa cum și încălcările constatate prin Hotărârea-pilot se referă la situațiile concrete analizate în speță, prin raportare, evident, la legislația anterioară Legii nr. 165/2013.

42. Hotărârea-pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României din 12 octombrie 2010 reprezintă instrumentul prin care instanța europeană a indicat statului român liniile directoare și principiile generale ce trebuie a fi respectate la elaborarea unei noi legislații în materia restituirilor, de natură să corecteze gravele deficiențe constatate prin hotărârile anterioare de condamnare a României. Prin urmare, Legea nr. 165/2013 trebuie să se încadreze în aceste linii directoare, sub aspectul respectării drepturilor protejate de Convenție. În acest sens, Hotărârea-pilot face referire la marja de apreciere a statului cu privire la reconfigurarea și restructurarea legislației sale în domeniu și la măsurile de ordin general pe care le pot lua statele, pornind de la faptul că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu garantează un drept de a dobândi bunuri și nu impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea totală de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materia restituirii bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate ale persoanelor deposedate (paragrafele 162-177). Prin urmare, Curtea consideră că, prin invocarea în continuare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului anterioare Hotărârii-pilot Maria Atanasiu și alții împotriva României, s-ar ajunge în situația în care statul, mai exact legiuitorul român, să nu poată interveni deloc în corijarea unor situații de fapt/drept inechitabile care au produs sau care au determinat producerea problemelor sistemice/ structurale. Or, ceea ce primează în mecanismul procedurii-pilot este remedierea problemelor structurale sau sistemice constatate în mod repetat, și nu perpetuarea acestora. De aceea, în cuprinsul Hotărârii-pilot, instanța de la Strasbourg, referindu-se la măsurile cu caracter general ce se impun față de problematica constatată (paragrafele 229-236), nu a făcut referire la cele reținute la paragrafele 178-194, care vizează aplicarea în situația României a principiilor generale ce decurg din jurisprudența sa în materie, ci s-a raportat exclusiv la principiile generale ce decurg din jurispurdența sa în materie și la modul de aplicare a acestora în contextul reformei politice și economice, expuse la paragrafele 162-177.

43. În continuarea celor de mai sus, Curtea are în vedere Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, prin care Curtea de la Strasbourg, reluând analiza dosarelor în materia restituirilor, suspendate de la pronunțarea Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, a luat în discuție noua legislație, respectiv Legea nr. 165/2013, având în vedere că, prin excepție, a admis că noua lege se va aplica inclusiv acestor cereri aflate pe rolul său și suspendate. Prin această hotărâre, Curtea a conexat opt cauze, a constatat, într-una singură, încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, restul cererilor declarându-le inadmisibile deoarece nu au fost epuizate căile interne de atac prevăzute de Legea nr. 165/2013 (a se vedea în același sens Hotărârea din 13 mai 2014, pronunțată în Cauza Constantin Rotescu împotriva României, Cererea nr. 6.524/03). Relevante pentru ipoteza analizei de față sunt considerentele referitoare la cererea domnului Corocleanu, beneficiarul unei decizii de propunere de acordare a despăgubirilor emise în anul 2008, prin care nu se fixa suma cuvenită cu titlu de despăgubiri. Respingând cererea ca inadmisibilă, pentru neepuizarea căilor interne de atac, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată, la paragraful 138 din hotărâre, că reclamantul își poate valorifica dreptul urmând procedurile descrise la cap. III - unde este cuprins și art. 17, criticat - și la cap. IV din noua lege.

44. Nu în cele din urmă, Curtea constată că validarea sau invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii presupune, în mod concret, verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, astfel cum prevede art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor putând solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. Verificarea existenței dreptului echivalează, practic, cu examinarea acelorași condiții ce era necesar a fi realizate și la momentul inițial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerințe în această privință. Așa cum se arată și în Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, această atribuție asigură un filtru suplimentar, prin respectarea acelorași condiții legale ce erau necesar a fi întrunite și la momentul emiterii dispoziției, pentru asigurarea legalității dreptului. Așa fiind, nu se poate susține că această atribuție afectează, în mod real, dreptul de proprietate, decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerințele stabilite de legea atunci în vigoare. Curtea a statuat, cu titlu de principiu, în Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, că siguranța circuitului civil nu se poate fundamenta fără ca, apriori, să fie confirmată legalitatea dreptului ce ulterior va intra definitiv în circuitul civil. Așadar, principiul securității juridice nu poate prevala principiului legalității.

45. Luând în considerare toate aceste argumente, Curtea constată că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, în ceea ce privește ipoteza referitoare la deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor care nu au fost emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora.

46. În ceea ce privește dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care prevăd că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi și că valoarea obținută se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu, Curtea a reținut, de pildă prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. Tot potrivit acestei expuneri de motive, Curtea a arătat, prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile, cât și imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluționate să fie evaluate prin raportare la același sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a admis, cu acel prilej, că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 - referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. Însă, așa cum s-a arătat în precedent, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, necesare și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăților, se numără și plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referință al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obținute de către persoanele îndreptățite, aceasta este o măsură proporțională cu scopul legitim urmărit (constând în menținerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecințelor produse, valențele unei plafonări. În final, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanța sa, deoarece nu îi pune în pericol existența și efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obținut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituție. Curtea a mai constatat că, în virtutea principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi, este firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, instanța constituțională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective. Totodată, modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).

47. Curtea constată că cele reținute în jurisprudența mai sus indicată își mențin valabilitatea și în această cauză, urmând ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 să fie respinsă ca neîntemeiată, în raport cu criticile formulate.

48. În plus, aceeași soluție se impune și pentru excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (5) din legea examinată, criticate de autorii excepției din aceeași perspectivă, cea a nerespectării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 sub aspectul recomandării referitoare la standardele internaționale în aplicarea prețului pieței a imobilelor revendicate. Nici critica privind o viitoare reglementare, prin normele de aplicare a legii, asupra modalității de valorificare în numerar nu poate fi reținută, din moment ce, potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din lege, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar, urmând ca după această dată deținătorul să poată solicita, anual, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile, cu mențiunea că ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.

49. O altă critică formulată de autorii excepției se referă la faptul că legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 165/2013 reactualizarea sumelor de bani aferente punctajului stabilit, aceasta fiind impusă de creșterea indicelui prețurilor de consum în perioada dintre momentul calculării punctelor prin aplicarea art. 21 alin. (6) din lege și cel al executării efective a creanței astfel stabilite. Curtea a răspuns unor critici de neconstituționalitate asemănătoare cu prilejul examinării constituționalității dispozițiilor art. 21 alin. (9) din lege, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii. În esență, a reținut că prin opțiunea de a nu aplica indicele prețurilor de consum pentru reactualizarea creanței, legiuitorul român s-a plasat, în mod evident, în interiorul "marjei de apreciere a statului", permisă, așa cum se arată și în Hotărârea-pilot pronunțată la 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, de prevederile Convenției, în general, și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special. Curtea a arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 165/2013, există două modalități prin care statul își execută obligațiile corelativ punctajelor stabilite, respectiv: valorificarea punctelor prin achiziționarea de imobile în cadrul licitațiilor organizate, în condițiile art. 27 din lege, sau valorificarea punctelor în numerar, în condițiile art. 31 din lege. Curtea a admis că cel/cei ce suportă riscul devalorizării sumei de bani aferente, în mod ideal, punctajului stabilit este/sunt fostul proprietar/moștenitorii acestuia, un asemenea tratament juridic aplicat constituind prin natura sa o limitare a dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituție. Aplicând însă testul de proporționalitate, potrivit căruia limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe, Curtea a constatat că această măsură urmărește un scop legitim, este adecvată, necesară și că păstrează, totodată, un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului (paragrafele 29-33 din Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014).

50. Pentru identitate de rațiune, Curtea constată că cele reținute prin decizia mai sus menționată își păstrează mutatis mutandis valabilitatea și în prezenta cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, în raport cu criticile formulate.