Ordinul MDRAP nr. 240/2013 - aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind produse de finisare ceramice utilizate în construcţii, indicativ GE 058–2012 – Comasare/Revizuire C6–1986, C 223–1986, GP 073–2002“

Index
Ordinul MDRAP nr. 240/2013 - aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind produse de finisare ceramice utilizate în construcţii, indicativ GE 058–2012 – Comasare/Revizuire C6–1986, C 223–1986, GP 073–2002“
ANEXĂ - REGLEMENTAREA TEHNICĂ.

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ORDINNr. 240/2013

pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid privind produse de finisare ceramice utilizate în construcții, indicativ GE 058-2012 - Comasare/Revizuire C6-1986, C 223-1986, GP 073-2002“

Monitorul Oficial nr. 124 din 06.03.2013

În conformitate cu prevederile art. 10 și art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003, cu modificările ulterioare,

având în vedere procesele-verbale de avizare nr. 9/2011 al Comitetului Tehnic de Specialitate nr. 14 - Infrastructura calității, nr. 41/2012 al Comitetului Tehnic de Specialitate nr. 11 - Cerințe funcționale pentru construcții și fizica construcțiilor și nr. 2/2012 al Comitetului Tehnic de Coordonare Generală,

în temeiul art. 4 pct. II lit. e) și al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.

Art. 1

Se aprobă reglementarea tehnică "Ghid privind produse de finisare ceramice utilizate în construcții, indicativ GE 058-2012 - Comasare/Revizuire C6-1986, C 223-1986, GP 073-2002“, elaborată de Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții - ICECON - S.A., prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

Art. 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Decizia Institutului Central de Cercetare, Proiectare și Directivare în Construcții nr. 55/1986 privind aprobarea Instrucțiunilor tehnice pentru executarea placajelor din faianță, majolică și plăci ceramice smălțuite Cesarom, indicativ C 6-861 și Decizia Institutului Central de Cercetare, Proiectare și Directivare în Construcții nr. 7/1986 pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind executarea placajelor din plăci de faianță majolică și plăci ceramice smălțuite aplicate pe pereți prin lipire cu paste subțiri, indicativ C 223-862 își încetează aplicabilitatea, iar Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 604/2003 pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid de proiectare și execuție a placajelor ceramice exterioare aplicate la clădiri“, indicativ GP 073-023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 și 576 bis din 12 august 2003, se abrogă.

*

Reglementarea tehnică aprobată prin prezentul ordin a fost adoptată cu respectarea Procedurii de notificare nr. RO/471/2012 din 9 noiembrie 2012 prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, care transpune Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 204 din 21 iulie 1998, modificată prin Directiva 98/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iulie 1998, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 217 din 5 august 1998, cu modificările și completările ulterioare.

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Iulian Matache,

secretar de stat