Ordinul MFP nr. 169/2015 - prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
ORDINNr. 169/2015
privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme
Monitorul Oficial nr. 126 din 18.02.2015
În temeiul:
- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 9/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme,
- Hotărârii Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești;
- Convenției nr. 184.575/13/2005, încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României;
- Convenției nr. 46/PB/537.011 din 4 februarie 2015, încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A.,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Art. 1
În vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme se aprobă prospectul de emisiune a titlurilor de stat: seria BRD/2015/1, emisă pe numele B.R.D. Groupe Société Générale - S.A., în valoare nominală totală de 1.167.858,61 lei, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice,
Darius-Bogdan Vâlcov