Decizia Prim-Ministrului nr. 158/2013 - eliberarea, la cerere, a dl. Mihai Ţurcanu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor

GUVERNUL ROMÂNIEI PRIM-MINISTRUL

DECIZIENr. 158/2013

privind eliberarea, la cerere, a domnului Mihai Țurcanu din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Monitorul Oficial nr. 133 din 13.03.2013

Având în vedere cererea de demisie a domnului Mihai Țurcanu, înregistrată la Cabinetul primului-ministru cu nr. 5/1.688 din 13 martie 2013,

în temeiul art. 15 lit. a) și art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, al art. 66alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

prim-ministrul emite prezenta decizie.

Art. 1

La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai Țurcanu se eliberează, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Art. 2

Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu, vicepreședinte, este desemnat să exercite atribuțiile președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor până la numirea președintelui instituției, în condițiile legii.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia Prim-Ministrului nr. 158/2013 - eliberarea, la cerere, a dl. Mihai Ţurcanu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor