HG nr. 48/2017 - aprobarea stemelor comunelor Greceşti şi Urzicuţa, judeţul Dolj

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea stemelor comunelor Greceşti şi Urzicuţa, judeţul Dolj

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. — (1) Se aprobă stemele comunelor Greceşti şi Urzicuţa, judeţul Dolj, prevăzute în anexele nr. 1.1 şi 1.2.

(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 şi 2.2.

(3) Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 şi 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Bucureşti, 9 februarie 2017.

Nr. 48.

ANEXA Nr. 1.1*)

STEMA

comunei Greceşti, judeţul Dolj

 

*) Anexa nr. 1.1 este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 2.1

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Greceşti, judeţul Dolj

Descrierea stemei

Stema comunei Greceşti, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite tăiat în bandă.

în prima partiţie, în câmp verde, se află şase spice de grâu de aur, întreţesute.

în a doua partiţie, în câmp albastru, se află o cobză de argint.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Spicele de grâu fac referire la zona predominant agrară, iar numărul lor indică numărul satelor componente ale comunei.

Cobza reprezintă brandul localităţii — taraful din Greceşti.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

ANEXA Nr. 1.2*)

STEMA

comunei Urzicuţa, judeţul Dolj

*) Anexa nr. 1.2 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 2.2

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Urzicuţa, judeţul Dolj

Descrierea stemei

Stema comunei Urzicuţa, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi despicat în partea superioară.

în partea superioară, în dreapta, în câmp verde, se află o bufniţă de argint, orientată spre stânga.

în partea superioară, în stânga, în câmp argintiu, se află o urzică verde.

în partea inferioară, în câmp albastru, se află un peşte de argint în pal.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Bufniţa aminteşte de numele vechi al acestei localităţi, Buhani.

Urzica dă numele comunei.

Peştele reprezintă nu numai bogăţia piscicolă a zonei, ci este şi un reper istoric, deoarece ştampilele poştale din zonă, din a doua jumătate a secolului al XlX-lea aveau, ca element principal, un peşte.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

 

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 48/2017 - aprobarea stemelor comunelor Greceşti şi Urzicuţa, judeţul Dolj