NORME nr. 1/2014 - modificarea şi completarea Normelor BNR nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului BNR nr. 11/2012 - piaţa primară a titlurilor de stat administrată de BNR

Index
NORME nr. 1/2014 - modificarea şi completarea Normelor BNR nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului BNR nr. 11/2012 - piaţa primară a titlurilor de stat administrată de BNR
ANEXĂ (Anexa nr. 11 la norme) - CONTRACT DE PARTICIPARE.

BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI

NORMENr. 1/2014

pentru modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2012 privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României

Monitorul Oficial nr. 139 din 25.02.2014

În baza prevederilor art. 53 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 11/2012 privind piața primară a titlurilor stat administrată de Banca Națională a României,

în temeiul prevederilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite prezentele norme.

Art. I.

Normele Băncii Naționale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2012 privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 21 noiembrie 2012, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 11, alineatul (3) se abrogă.

2. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 12.

(1) Ofertele transmise la Banca Națională a României de către dealerii primari se întocmesc în baza opțiunilor proprii și a ofertelor sau ordinelor de cumpărare ale clienților. Tipurile de oferte de cumpărare prevăzute la art. 11 alin. (1) trebuie să fie însoțite de copii ale ofertelor/ordinelor de cumpărare ale clienților respectivi. Dealerii primari au obligația de a păstra pe termen nelimitat toate ofertele sau ordinele de cumpărare ale clienților."

3. Articolul 14 se abrogă.

4. Articolul 17 se abrogă.

5. La capitolul II "Piața primară a titlurilor de stat", după secțiunea a 2-a "Sesiunea suplimentară de oferte necompetitive" se introduce o nouă secțiune, secțiunea a 21-a, cuprinzând articolele 221-224, după cum urmează:

6. La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 33.

(1) Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentele norme, anexa nr. 10.2 reprezentând baza de date utilizată pentru exemplificările prevăzute la anexele nr. 6 și 10.1."

7. În anexa nr. 4.3, la litera "C. Instrucțiuni de plată și decontare", paragraful al doilea se modifică și va avea următorul cuprins:

"În situația nerespectării termenului de decontare, pentru fiecare zi de întârziere vom plăti o dobândă penalizatoare, calculată zilnic de către Banca Națională a României, la nivelul ratei randamentului mediu de adjudecare stabilit la licitația de referință aferentă, plus nivelul ratei ROBID-O/N aferente fiecărei zile de întârziere."

8. În anexa nr. 5.1, la litera "C. Instrucțiuni de plată și decontare", la punctul 1, paragraful al doilea se modifică și va avea următorul cuprins:

"În situația nerespectării termenului de decontare, pentru fiecare zi de întârziere vom plăti o dobândă penalizatoare, calculată zilnic de către Banca Națională a României, la nivelul ratei randamentului de adjudecare plus nivelul ratei ROBID-O/N aferente fiecărei zile de întârziere."

9. La anexa nr. 5.1, la litera "C. Instrucțiuni de plată și decontare", la punctul 2, paragraful al doilea se modifică și va avea următorul cuprins:

"În caz contrar, pentru fiecare zi de întârziere vom plăti o dobândă penalizatoare, calculată zilnic de către Banca Națională a României, la nivelul randamentului de adjudecare

plus nivelul ratei................ (se va completa EURIBOR-ON pentru titlurile denominate în EUR sau LIBOR-ON pentru titlurile denominate în USD) aferente fiecărei zile de întârziere."

10. După anexa nr. 10.2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 11 "Contract de participare la Sistemul de transmitere electronică a ofertelor de cumpărare de titluri de stat și a rezultatelor adjudecărilor licitațiilor de stat", având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme.

Art. II.

Prezentele norme intră în vigoare la data de 3 martie 2014.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,

Mugur Constantin Isărescu