Decizia CCR nr. 33 din 3.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1201alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120¹ alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cristina-Gabriela Răchită în Dosarul nr. 30.879/3/2013 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 819D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 30.879/3/2013, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120¹ alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Cristina-Gabriela Răchită într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale referitoare la justa așezare a sarcinilor fiscale, întrucât obligarea contribuabililor de a plăti atât dobânzi, cât și penalități pentru achitarea cu întârziere a obligațiilor fiscale reprezintă o dublă sancțiune pentru aceeași faptă și o sarcină fiscală injustă, disproporționată și abuzivă. Totodată, susține că procentul penalităților de întârziere de 15%, perceput pentru o întârziere mai mare de 60 de zile, este excesiv și inechitabil, neputându-se justifica o diferență importantă între plata în termenul de 60 de zile de la scadență, pentru care este prevăzută o penalitate de 5%, și plata în a 61-a zi, pentru care penalitatea crește brusc la 15%.

6. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că, în ceea ce privește cumularea dobânzii cu penalitățile pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale, nu se încalcă dispozițiile constituționale, dobânda și, respectiv, penalitatea vizând obiective diferite - prima de a proteja valoarea reală a plăților reprezentând impozite, taxe sau alte sume datorate bugetului, iar cea de-a doua având rol sancționator și fiind menită să descurajeze neconformarea la plata voluntară, sens în care este și jurisprudența Curții Constituționale.

7. De asemenea, menționează că nici instituirea unor penalități de întârziere într-un cuantum fix de 15% din valoarea datorată pentru întârzieri de plată mai mari de 60 de zile nu pune probleme de constituționalitate; acest cuantum nu poate fi considerat ca excesiv, fiind în măsură să atingă efectul disuasiv urmărit de legiuitor, iar în situația concretă a reclamantei aplicarea acestei dispoziții nu a dus la consecințe împovărătoare. Totodată, arată că legiuitorul este în drept să stabilească politica fiscală a statului, iar prin dispozițiile legale criticate acesta nu a depășit marja în care poate acționa, fără a pune în discuție principiile sau drepturile statuate prin Constituție.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât, având în vedere că cele două sancțiuni instituite de textul legal criticat au finalități diferite, aplicarea cumulativă a acestora nu poate fi considerată ca fiind de natură a încălca principiul așezării juste a sarcinilor fiscale. Totodată, se menționează că instituirea obligației de plată a dobânzilor și a penalităților de întârziere este de natură a asigura cadrul legal necesar pentru ca statul să își poată îndeplini obligațiile stabilite în cuprinsul art. 135 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Constituție, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale.

10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. Dispozițiile legale criticate reprezintă măsuri de politică fiscală pe care legiuitorul le-a instituit în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilul o are prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. Stabilirea de către legiuitor a unor dobânzi, penalități sau majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanță constituțională, iar rațiunea pentru care acestea au fost instituite a fost aceea de a obliga debitorii obligațiilor de plată să își execute întru totul și până la termenul scadent obligațiile pe care le au în raporturile de natură fiscală, Curtea Constituțională neputând să modifice nivelul acestora sau să introducă anumite criterii pentru determinarea nivelului acestora. Ca atare, fiind vorba de întrebuințarea resurselor financiare ale statului, legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 137 alin. (1) din Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 120¹ alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Prevederile art. 120¹ din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în forma în vigoare la data la care și-au produs efectele față de autoarea excepției de neconstituționalitate, respectiv în forma nemodificată, potrivit principiului tempus regit actum, care au următorul cuprins:

- Art. 120¹: Penalități de întârziere

"(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.

(2) Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse;

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității de întârziere este de 5% din obligațiile fiscale principale stinse; [...]

c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale principale rămase nestinse.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor. "

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 56 - Contribuții financiare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că atât asupra constituționalității prevederilor criticate, cât și asupra soluției legislative s-a mai pronunțat, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 878 din 23 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2013, sau Decizia nr. 561 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 18 decembrie 2014, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

16. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că instituirea dobânzilor, penalităților de întârziere sau a majorărilor de întârziere reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a reglementat-o în vederea sancționării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadență a obligațiilor de plată. De asemenea, s-a arătat că stabilirea de către legiuitor a acestora într-un anumit cuantum pentru fiecare zi de întârziere nu are relevanță constituțională din moment ce o atare valoare nu este excesivă, ci este stabilită într-un cuantum rezonabil, dar suficient de disuasiv pentru a nu își pierde rațiunea pentru care au fost instituite, și anume de a obliga debitorii obligațiilor fiscale să își execute întru totul și până la termenul scadent obligațiile pe care le au în raport cu bugetul de stat.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18. În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că prevederile criticate reprezintă o dublă sancțiune pentru aceeași faptă, se constată că cele două sancțiuni sunt diferite, cu finalități diferite, respectiv plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale, iar dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență.