DECIZIE privind unele măsuri pentru asigurarea conducerii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
PRIM -MINISTRUL
DECIZIE
privind unele măsuri pentru asigurarea conducerii Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
Având în vedere cererea domnului Rareș-Petru Achiriloaie, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/1.450 din 17 februarie 2025 în temeiul art. 29 și al art. 31 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 233/2022 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu modificările următoare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Art. 1. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Rareș-Petru Achiriloaie se eliberează, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Art. 2. — Începând cu data prevăzută la art. 1, doamna Cristina-Mirela Cuculas, secretar general, exercită atribuțiile președintelui, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție până la numirea conducătorului instituției publice, în condițiile legii.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Secretarul general al Guvernului,
Mihnea-Claudiu Drumea
București, 20 februarie 2025.
Nr. 83.
← DECRET privind rechemarea unui ambasador | DECIZIE privind aprobarea retragerii, la cerere, a autorizației... → |
---|