Legea nr. 9/2014 - completarea OUG nr. 156/2007 - despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL
LEGENr. 9/2014
pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme
Monitorul Oficial nr. 156 din 04.03.2014
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 21 decembrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2008, se completează după cum urmează:
- După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 12, cu următorul cuprins:
"Art. 12.
Despăgubirile se acordă atât pentru perioada depozitului constituit la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., cât și pentru perioada depozitului constituit la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., după cum urmează:
a) pentru persoanele care au depus sume de bani la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 1990 până la data de 31 decembrie 2013;
b) pentru persoanele care au depus sume de bani la C.E.C. - S.A. după data de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor
se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii până la data de 31 decembrie 2013."
Art. II.
În cazul în care numărul deponenților și valoarea totală a despăgubirilor prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2008, se modifică, elementele tehnice privind despăgubirile se stabilesc la propunerea Ministerului Finanțelor Publice și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. III.
(1) Modul de calcul al despăgubirilor prevăzute la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare, și celelalte elemente necesare aplicării prezentei legi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
(2) Prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se stabilește și modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătorești executorii pronunțate în favoarea deponenților.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU
← Legea nr. 14/2014 - modificarea şi completarea art. 2 din Legea... | Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 9/2014 - publicarea... → |
---|
Vă mulțumesc,
Mircea Țincă