ANEXĂ - PROSPECT DE EMISIUNE. - Ordinul MFP nr. 296/2016 - prospectul de emisiune a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna martie 2016
Index |
---|
Ordinul MFP nr. 296/2016 - prospectul de emisiune a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna martie 2016 |
ANEXĂ - PROSPECT DE EMISIUNE. |
PROSPECT DE EMISIUNE
a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna martie 2016
Art. 1.
În vederea finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice în luna martie 2016, Ministerul Finanțelor Publice anunță redeschiderea emisiunii de obligațiuni de stat cu cupon denominate în euro, cu următoarele caracteristici:
Cod ISIN | Data licitației | Data emisiunii | Data scadenței | Maturitate inițială Nr. de ani | Maturitate reziduală Nr. de ani | Rata cuponului % | Dobânda acumulată - euro/titlu - | Valoarea nominală totală - euro - |
RO1621DBE048 | 10.03.2016 | 14.03.2016 | 26.02.2021 | 5 | 4,96 | 1,25 | 2,90 | 250.000.000 |
Art. 2.
Valoarea nominală totală a emisiunii de obligațiuni de stat cu cupon denominate în euro poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.
Art. 3.
Valoarea nominală individuală a unei obligațiuni de stat cu cupon denominate în euro este de 5.000 euro.
Art. 4.
Dobânda (cuponul) se plătește conform prospectului de emisiune aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 131/2016 privind prospectul de emisiune a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna februarie 2016, fiind determinată conform formulei:
D = VN* r/ frecvența anuală a cuponului (1),
în care:
D = dobânda (cupon);
VN = valoarea nominală;
r = rata cuponului.
Art. 5.
Metoda de vânzare este licitația și va avea loc la data menționată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preț multiplu. Cotația de preț va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale.
Art. 6.
Obligațiunile de stat cu cupon denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât și în contul clienților, persoane fizice și juridice.
Art. 7.
(1) Ofertele de cumpărare sunt competitive și necompetitive.
(2) În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.3 la Normele Băncii Naționale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2012 privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Numărul cotațiilor de preț nu este restricționat.
(4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice și juridice, cu excepția instituțiilor de credit așa cum sunt acestea definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de clienți ai dealerilor primari.
(5) În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 4.2 la Normele Băncii Naționale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2012 privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul emisiunii anunțate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăși valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menționate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al prețului la care s-au adjudecat ofertele competitive.
(6) Fiecare tranșă a ofertei de cumpărare competitivă sau necompetitivă va fi de minimum 5.000 euro.
Art. 8.
(1) Ofertele de cumpărare se transmit la Banca Națională a României, care acționează în calitate de administrator al pieței primare și secundare a titlurilor de stat și al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitației, în intervalul orar 10,00-12,00.
(2) Ședința de licitație începe după încheierea orarului de transmitere a ofertelor de cumpărare specificat la alin. (1).
Art. 9.
În funcție de necesitățile de finanțare și/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitației, Ministerul Finanțelor Publice își rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micșorată sau anulată.
Art. 10.
Rezultatul licitației se va stabili în aceeași zi la sediul Băncii Naționale a României de către comisia de licitație constituită în acest scop și va fi dat publicității.
Art. 11.
Plata obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data emisiunii, până cel târziu la ora 15,00 - ora României, prin transferarea de către dealerul primar și/sau de către instituțiile de credit așa cum sunt acestea definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de clienți ai dealerilor primari, deținători înregistrați, în contul în euro al Băncii Naționale a României din sistemul TARGET2 (participant BIC: NBORROBUXXX), a sumei reprezentând costul obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro aferent tranșelor adjudecate.
Art. 12.
Răscumpărarea obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data scadenței, prin creditarea conturilor corespondente în euro ale dealerilor primari și/sau ale instituțiilor de credit așa cum sunt acestea definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de clienți ai dealerilor primari, deținători înregistrați, comunicate oficial Băncii Naționale a României cu cel puțin două zile lucrătoare anterior datei scadenței, cu suma reprezentând valoarea nominală a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro, inclusiv cuponul aferent acestora.
Art. 13.
Evenimentele de plată aferente obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat - SaFIR.
Art. 14.
Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plățile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situație rămân în proprietatea deținătorului înregistrat și nu pot fi tranzacționate.
Art. 15.
Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislația în vigoare.
← Ordinul MFP nr. 295/2016 - prospectele de emisiune a... |
---|