Decretul Președintelui României nr. 275/2016 - supunerea spre adoptare Parlamentului a aprobării încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției din 5.07.1890, semnată la Bruxelles, - înființarea unei Uniuni Internaționale pt....

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

DECRETNr. 275/2016

pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a aprobării încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înființarea unei Uniuni Internaționale pentru publicarea tarifelor vamale, precum și a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenția privind înființarea Uniunii Internaționale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890

Monitorul Oficial nr. 162 din 02.03.2016

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 19 alin. (1) lit. a) și ale art. 34 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E17 din 3 februarie 2016,

Președintele României decretează:

Articol unic.

Se supune spre adoptare Parlamentului aprobarea încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înființarea unei Uniuni Internaționale pentru publicarea tarifelor vamale, precum și a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenția privind înființarea Uniunii Internaționale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890 și se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOȘ

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decretul Președintelui României nr. 275/2016 - supunerea spre adoptare Parlamentului a aprobării încetării valabilității, prin denunțare, a Convenției din 5.07.1890, semnată la Bruxelles, - înființarea unei Uniuni Internaționale pt....