Ordinul MMAP MFP nr. 225/2016 nr. 4052/2015 - modificarea Ordinului ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice nr. 365/741/2014 - aprobarea Procedurii de efectuare a plăților sumelor prev.e prin hotărâri...

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

ORDINNr. 225/2016Nr. 4052/2015

pentru modificarea Ordinului ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice nr. 365/741/2014 privind aprobarea Procedurii de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a modelului și conținutului unor formulare și pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice și al viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 490/407/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile

Monitorul Oficial nr. 162 din 02.03.2016

Având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. XV alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor și pădurilor și ministrul finanțelor publice emit prezentul ordin.

Art. I.

Capitolul I din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice nr. 365/741/2014 privind aprobarea Procedurii de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a modelului și conținutului unor formulare și pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice și al viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 490/407/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014, se modifică după cum urmează:

1. Punctul 11 va avea următorul cuprins:

"11. În vederea stabilirii cuantumului sumelor anuale de restituit, organul fiscal competent întocmește graficul tranșelor anuale aprobate la restituire, care va cuprinde, în mod obligatoriu, perioada de restituire pentru fiecare tranșă anuală, precum și cuantumul acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7 la ordin."

2. Punctele 12 și 13 se abrogă.

3. La punctul 14, litera a) va avea următorul cuprins:

"a) pentru prima tranșă anuală, perioada de restituire este luna următoare datei comunicării deciziei de soluționare a cererii de restituire și a graficului tranșelor anuale aprobate la restituire;".

4. Punctul 16 va avea următorul cuprins:

"16. Organul fiscal competent întocmește, în două exemplare, decizia de soluționare a cererii de restituire, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, precum și graficul tranșelor anuale aprobate la restituire și comunică un exemplar din acestea contribuabilului, iar cel de-al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului."

Art. II.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Anca Dana Dragu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MMAP MFP nr. 225/2016 nr. 4052/2015 - modificarea Ordinului ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice nr. 365/741/2014 - aprobarea Procedurii de efectuare a plăților sumelor prev.e prin hotărâri...