Decizia CCR nr. 9 din 16.01.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 25,art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 209 alin. 2, art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4) şi art. 216 din Legea nr. 95/2006 - reforma în...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25,art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4) și art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Ion Scarlat în Dosarul nr. 7.951/62/2012 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 578D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, întrucât art. 47 alin. (2) din Constituție instituie obligația statului de a asigura asistența medicală, trebuie avut în vedere principiul solidarității. Totodată, cota de contribuție la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este unică și nu are caracterul unui impozit fiscal. De asemenea, apreciază că termenul de prescripție de 5 ani în această materie nu atrage neconstituționalitatea textelor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.951/62/2012, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216 și art. 25 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurentul Ion Scarlat în cadrul soluționării unei cauze având ca obiect anularea unei decizii de impunere emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Brașov.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, "prin conferirea dreptului de a-și realiza creanțele pe o durată mai mare cu 2 ani față de durata acordată de lege persoanelor fizice și juridice de drept privat, deși nici creanțele pârâtei nu sunt de drept public din moment ce, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituție, bugetul pârâtei nu face parte din bugetul public național“.

Arată că dispozițiile de lege criticate contravin și principiului garantării și ocrotirii în mod egal a creanțelor, pentru că, în timp ce pârâtei i se conferă dreptul de a emite titluri executorii pentru creanțele pe care le stabilește unilateral și le execută prin executori proprii fără învestire cu formulă executorie și încuviințare de către instanță, persoana fizică are doar dreptul de a se adresa instanței. Or, "discriminarea este străină statului de drept“.

De asemenea, susține că este încălcat dreptul constituțional la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, pentru că art. 47 din Constituție nu prevede obligația cetățenilor de a suporta cheltuielile de asistență medicală.

Statul, "fiind degrevat de costurile de asigurare a sănătății prin obligarea cetățenilor să plătească, restrânge dreptul cetățenilor la un nivel de trai decent și suprimă dreptul acestora de a beneficia gratuit de asistență medicală“.

Totodată, susține că Legea nr. 95/2006 obligă la contribuții financiare interzise de art. 56 alin. (3) din Constituție. În realitate, Legea nr. 95/2006 deghizează obligarea cetățenilor la încă un impozit pe venit, "adică majorarea impozitului de la 16 la 22,5%, din moment ce simulata contribuție CAS se stabilește și se încasează exact după procedura fiscală, obligarea la contribuția în cauză fiind interzisă și pentru că se impune inclusiv deducerea personală scutită de Codul fiscal“.

Legea nr. 95/2006 încalcă art. 139 alin. (3) din Constituție, pentru că fondurile destinate asigurării de sănătate nu sunt folosite în totalitate potrivit destinației acestora. În realitate, mare parte din aceste fonduri este destinată salariaților și patrimoniului caselor de asigurări de sănătate, mai exact, s-a creat o "entitate parazitară - străină statului de drept“.

Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât criticile autorului excepției de neconstituționalitate nu au suport legal din punctul de vedere al unei eventuale încălcări a normelor constituționale invocate. Totodată, autorul a motivat excepția prin invocarea unor opinii subiective referitoare la interpretarea textelor de lege și prin raportare la propria cauză aflată pe rolul instanței.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 410/2012 și nr. 121/2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 25,art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4) și art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:

- Art. 25:"(1) Activitatea de control în sănătatea publică se organizează pe domenii specifice de activitate, coordonate de instituții cu atribuții în domeniul controlului la nivel național și regional, conform competențelor.

(2) Activitatea de control în sănătatea publică se realizează pe următoarele domenii:

a) calitatea serviciilor de asistență medicală;

b) sănătate publică;

c) farmaceutic;

d) dispozitive medicale.“;

- Art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [_] e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

[_]

(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.“;

- Art. 209 alin. (2): "Constituirea fondului se face din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contribuție, suportată de asigurați, de persoanele fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse - donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.“;

- Art. 211 alin. (3): "Documentele justificative privind dobândirea calității de asigurat se stabilesc prin ordin al președintelui CNAS.“;

- Art. 213 alin. (3) și (4): "(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverință de asigurat fără plata contribuției eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menținerea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților fără plata contribuției, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui CNAS.

(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.“;

- Art. 216:"În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 56 alin. (3) potrivit cărora "Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale“, ale art. 138 alin. (1) privind bugetul public național și ale art. 139 alin. (3) potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora“.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Autorul excepției critică, în principal, obligativitatea plății unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 325/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populației accesul la serviciile medicale, acces condiționat însă de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, așa cum prevede art. 208 alin. (3) lit. f) din actul normativ amintit, totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătății populației, în temeiul principiului solidarității și al subsidiarității consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, că "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, "o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor“.

Având în vedere aceste principii, legiuitorul a instituit obligația asiguraților de a contribui cu o cotă unică, nediferențiată, de 6,5% din veniturile realizate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, așa cum prevede art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, stabilind, totodată, excepții de la această obligație pentru anumite categorii de persoane care în mod obiectiv se află în situația de a nu putea contribui, așa cum sunt persoanele încadrate în ipoteza art. 213 alin. (1) din aceeași lege.

Totodată, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a statuat că, "datorită solidarității celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor.“

De asemenea, prin Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a reținut că "principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului“.

2. Referitor la încălcarea art. 16 și 44 din Constituție, prin pretinsa discriminare între casele de asigurări de sănătate, care au "dreptul de a-și realiza creanțele pe o durată mai mare cu 2 ani față de durata acordată de lege persoanelor fizice și juridice de drept privat“ și care au "dreptul de a emite titluri executorii pentru creanțele ce le stabilesc unilateral și le execută prin executori proprii fără investire cu formulă executorie și încuviințare de către instanță“ și persoana fizică, ce are doar dreptul de a se adresa instanței, Curtea reține că această susținere nu poate fi primită.

Legiuitorul a stabilit - prin art. 216 din Legea nr. 95/2006 - că se procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizia de impunere emisă de casele de asigurări de sănătate constituind astfel titlu executoriu care se prescrie într-un termen de 5 ani (diferit față de termenul general de 3 ani).

Curtea constată că problema tratamentului diferențiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce privește satisfacerea creanțelor a fost analizată și cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, sau Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legii prevăzut de art. 16 din Constituție.

Totodată, debitorul are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, prin introducerea contestației la executare.

3. Având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale, menționată mai sus, dispozițiile constituționale ale art. 47 privind nivelul de trai nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate. Dimpotrivă, astfel cum prevede art. 47 alin. (1) din Constituție, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, iar alin. (2) al aceleiași norme constituționale prevede că cetățenii au dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat. Or, dispozițiile de lege criticate au fost reglementate tocmai în considerarea prevederilor constituționale menționate.

4. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (3) potrivit cărora "Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale“, prin faptul că se instituie încă un impozit pe venit, "adică majorarea impozitului de la 16 la 22,5%“, așa cum susține autorul excepției, Curtea reține că această susținere nu este fondată. Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populației accesul la serviciile medicale, acces condiționat însă de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, contribuția prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit.

Totodată, potrivit art. 209 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, constituirea fondului se face atât din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, cât și din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse - donații, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al caselor de asigurări de sănătate.

5. Referitor la critica privind încălcarea art. 139 alin. (3) din Constituție potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora“, prin faptul că "mare parte din aceste fonduri este destinată salariaților și patrimoniului caselor de asigurări de sănătate“, Curtea reține că, potrivit art. 209 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care "se utilizează potrivit prezentei legi“. Așadar, această susținere privește, în concret, modul de aplicare a legii de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de către casele de asigurări de sănătate, iar eventualele abuzuri la care se referă autorul excepției constituie aspecte de aplicare a legii, care intră în competența instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.