HG nr. 131/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. — Hotărârea Guvernului nr. 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 mai 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1. — Se aprobă modelele formularelor-tip pentru comunicările cu privire la datele ce urmează a fi înscrise în cazierul judiciar sau notate provizoriu în evidenţa unităţilor de poliţie şi ale celor privind cererile pentru obţinerea certificatelor, a copiilor de pe cazierul judiciar şi a adeverinţelor cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar eliberate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare române, precum şi ale certificatelor de cazier judiciar şi ale adeverinţelor cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar eliberate, prevăzute în anexele nr. 1—42, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.”
2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 2. — Tipărirea formularelor prevăzute în anexele nr. 1—42 se face pe hârtie ofset.”
3. După anexa nr. 40 se introduc două noi anexe, anexele nr. 41 şi 42, având conţinutul prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor externe,
Daniel Ioniță,
secretar de stat
Ministrul afacerilor interne,
Petre Tobă
Bucureşti, 2 martie 2016.
Nr. 131.
Anexe
← HG nr. 130/2016 - aprobarea numărului mediu maxim de personal... | Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/2016 - modificarea... → |
---|