Decizia CCR nr. 971 din 20.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 59/2011 pt. stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prev.e la art. 1 lit. c)–h) din Legea nr. 119/2010 - stabilirea unor măsuri în domeniul...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Doina Bart în Dosarul nr. 6.876/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.348D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența anterioară a Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 12 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6.876/83/2011 Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepția a fost ridicată de Doina Bart într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei decizii de pensionare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă.

I. Cât privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit cărora actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4), (5) și (6), autorul arată, în esență, următoarele:

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 s-au anulat drepturi patrimoniale care beneficiază de o protecție similară cu cea a dreptului de proprietate, o astfel de măsură putând fi luată numai pe calea unei legi, nu și a unei ordonanțe de guvern, prevederile art. 115 alin. (6) fiind, astfel, încălcate. Totodată, apreciază că din expunerea de motive nu rezultă nicio situație de urgență care să justifice delegarea legislativă, încălcându-se dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție. Consideră că au fost încălcate și dispozițiile art. 115 alin. (5) din Constituție, întrucât procedura de aprobare a ordonanței criticate nu a fost respectată.

II. Cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, arată, în esență, că actul normativ criticat a intervenit în contextul în care practica unanimă a instanțelor de judecată era cea de admitere a contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensionare emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și al Hotărârii Guvernului nr. 737/2010, consecința fiind aceea că s-a refuzat de către Guvern punerea în executare a unor hotărâri judecătorești irevocabile. Consideră că actul normativ criticat este contrar ideii de stat de drept prevăzute de art. 1 din Constituție, în același timp dreptul de acces la justiție fiind redus la un aspect iluzoriu. În acest sens, face referire la hotărârea pronunțată în cauza Stran și Stratis contra Greciei în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că, atunci când statul urmărește ca, prin adoptarea unei noi legislații, să determine o anumită soluție pentru unele litigii în curs de judecată la care este parte, se încalcă de o manieră grosolană prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu atât mai mult se impune o astfel de concluzie, atunci când statul refuză executarea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care aceeași jurisprudența a instanței europene afirmă că statul nu poate invoca lipsa fondurilor financiare pentru a refuza executarea unei hotărâri judecătorești. Susține, de asemenea, că actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 15 din Constituție, de vreme ce reduce retroactiv cuantumul unor pensii de serviciu.

Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 30 iunie 2011.

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 - "Statul român“,art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 44-"Dreptul de proprietate privată“,art. 115 alin. (4) privind adoptarea ordonanțelor de urgență în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, alin. (5) referitoare la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență și alin. (6) privind interdicția afectării, printr-o ordonanță de urgență, a regimului instituțiilor fundamentale ale statului, a drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție sau a drepturilor electorale. Sunt invocate și dispozițiile art. 6 privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cât privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit cărora actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 115 alin. (4), (5) și (6) din Legea fundamentală, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012, reținând următoarele:

Referitor la exigențele constituționale cuprinse în art. 115 alin. (4), privind existența unei situații extraordinare, care să justifice urgența adoptării unei ordonanțe de urgență și a cărei reglementare nu poate fi amânată, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea a statuat că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea, cu prilejul revizuirii Constituției, în anul 2003, a sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată“. De asemenea, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a mai statuat că, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public.

Curtea a constatat că, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011, existența unei situații extraordinare este motivată de Guvern prin 3 elemente interdependente, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, și anume: lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, în scopul stabilirii în mod just și echitabil a drepturilor de pensie, astfel încât persoanele îndreptățite să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că, prin aplicarea metodologiei de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, emisă în aplicarea Legii nr. 119/2010, în practică, s-a ajuns la emiterea unor decizii de stabilire a cuantumului pensiilor neconforme cu situația veniturilor realizate pe parcursul vieții profesionale a destinatarilor măsurilor de recalculare, precum și faptul că era necesară remedierea acestei situații într-un termen cât mai scurt, pentru a se asigura valorificarea, în mod just și în conformitate cu principiul contributivității, a drepturilor de pensie ale unor largi categorii socio-profesionale, Curtea a constatat că această împrejurare avea natura unei situații extraordinare.

Însă, pentru a fi pe deplin respectate exigențele art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul trebuia să demonstreze și faptul că măsurile în cauză nu sufereau amânare, practic, că nu exista vreun alt instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în vederea evitării rapide a consecințelor negative arătate. În speță, având în vedere iminența încălcării dreptului la pensie în lipsa unor măsuri adecvate, Curtea a constatat că adoptarea măsurilor în cauză printr-o ordonanță de urgență a fost modalitatea cea mai rapidă și eficientă pentru a pune la adăpost drepturile constituționale ocrotite prin art. 47 din Constituție și pentru a evita încălcarea lor. (În același sens este și Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 504 din 15 iulie 2011.)

O altă critică formulată de autorul excepției constă în faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 s-au anulat drepturi patrimoniale care beneficiază de o protecție similară cu cea a dreptului de proprietate, o astfel de măsură putând fi luată numai pe calea unei legi, nu și a unei ordonanțe de guvern, prevederile art. 115 alin. (6) fiind, astfel, încălcate.

Articolul 115 alin. (6) din Constituție prevede că "Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“.

Potrivit Deciziei Curții nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, din interpretarea textului constituțional se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale“ și că "nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de textul constituțional, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă "afectează“, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin.

Așa fiind, pentru a constata încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție în cauza dedusă judecății, instanța constituțională este chemată să aprecieze dacă drepturile constituționale invocate de către autorul excepției de neconstituționalitate au fost afectate prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011. Prin urmare, în continuare Curtea va analiza excepția de neconstituționalitate cât privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă invocate.

II. În privința criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea constată că s-a pronunțat prin Decizia nr. 215 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012, în care a reținut că scopul ordonanței de urgență criticate a fost, așa cum reiese din coroborarea motivelor expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivității, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale, sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la casele teritoriale de pensii, în vederea revizuirii. Prin urmare, actul normativ criticat nu conține prevederi legale al căror conținut normativ explicit sau implicit să determine suspendarea cursului judecății sau executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în privința anumitor cauze determinate, așa cum susține autorul excepției.

De altfel, Curtea a reținut, în decizia menționată, că astfel de hotărâri judecătorești se bucură de autoritate de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atâta timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile. În acest sens Curtea s-a mai pronunțat, prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, statuând că autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale care a stat la baza pronunțării hotărârii.

De asemenea, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, distinctă și ulterioară celei realizate prin Legea nr. 119/2010, act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul pensiilor cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 737/2010. În acest sens sunt dispozițiile art. 3 din ordonanța de urgență criticată, potrivit cărora: "Plata drepturilor restante, constând în diferența dintre cuantumul cuvenit al pensiei rezultat în urma recalculării și cel obținut în urma revizuirii, pentru perioada de la data de 1 septembrie 2010 și până la data revizuirii potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se va realiza în termenele prevăzute la art. 1 alin. (1), (4) și (5), după caz.“

Dacă Legea nr. 119/2010 constituie reglementarea de drept substanțial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2011 reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor și modul de calcul al drepturilor de pensie, ținând cont de specificul situațiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.

În ceea ce privește susținerile privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, cu prilejul controlului a priori asupra Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea a statuat, cu privire la regimul special al pensiilor de serviciu, că acestea sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. S-a arătat, de asemenea, că acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.

Dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. [_ ] Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.“

Prin urmare, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun“, ea reprezintă, totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii. Dreptul la pensie este reglementat în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat. De asemenea, Curtea a constatat că este neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la faptul că dreptul la pensie are natura unei creanțe asupra statului, garantată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală. Dimpotrivă, contrar acestor susțineri, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale.

Întrucât criticile de neconstituțional itate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.