Anexa - ACORD. - HG nr. 146/2015 - aprobarea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania, semnat la Berlin la 24.09.2014, pt. amendarea Acordului dintre Ministerul Apărării...

Index
HG nr. 146/2015 - aprobarea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania, semnat la Berlin la 24.09.2014, pt. amendarea Acordului dintre Ministerul Apărării...
Anexa - ACORD.
Anexa
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
18 octombrie 1993
Bonn

ACORD

de amendare a Acordului dintre Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul militar, semnat la Bonn la 18 octombrie 1993

Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania, denumite în continuare părți,

având în vedere experiența dobândită în aplicarea Acordului dintre Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul militar, denumit în continuare Acord, semnat la Bonn la 18 octombrie 1993,

dorind să dezvolte în continuare relațiile de cooperare între forțele armate ale României și forțele armate ale Republicii Federale Germania,

au convenit să amendeze Acordul după cum urmează:

ARTICOLUL 1

În preambul, textul existent după "denumite în continuare părți" va fi înlocuit cu următorul text:

"În baza Acordului dintre statele părți la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forțelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, numit în continuare NATO SOFA,

ținând seama de Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București la 24 noiembrie 1997,

au convenit următoarele:".

ARTICOLUL 2

Articolul 3 al Acordului se modifică și va avea următorul conținut:

"ARTICOLUL 3

Forme de cooperare

(1) Cooperarea militară dintre cele două părți se va realiza în special prin:

- vizite oficiale ale unor reprezentanți de rang înalt și cu funcții de conducere, militari și civili, ai ministerelor apărării;

- discuții la nivel de stat major și de experți;

- vizite de informare și de lucru ale unor delegații;

- contacte între instituții militare cu profil similar;

- contacte între componentele forțelor armate;

- participarea la cursuri, seminare, colocvii și simpozioane;

- participarea la studii în instituții militare de învățământ ale părților;

- schimb de informații și material privind studiile militare;

- activități culturale și sportive.

(2) Părțile pot decide, de comun acord, și asupra altor forme de cooperare, cu respectarea prevederilor legale interne în vigoare.

(3) Schimbul de produse și tehnologii ale industriei de apărare nu face obiectul prezentului acord de amendare."

ARTICOLUL 3

Articolul 4 al Acordului se modifică și va avea următorul conținut:

"ARTICOLUL 4

Aspecte privind implementarea

(1) În scopul implementării prevederilor prezentului acord, părțile pot încheia înțelegeri suplimentare.

(2) Condițiile referitoare la desfășurarea vizitelor oficiale și de lucru, la desfășurarea activităților de instruire și de schimb de personal vor face obiectul unui acord separat, dacă este necesar."

ARTICOLUL 4

Articolul 5 al Acordului se modifică și va avea următorul conținut:

"ARTICOLUL 5

Securitate militară

Schimbul și protecția informațiilor clasificate se vor desfășura conform prevederilor Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Federale Germania privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București la 24 noiembrie 1997."

ARTICOLUL 5

Se introduce un nou articol 6 cu următorul conținut:

"ARTICOLUL 6

Aspecte financiare

(1) Fiecare dintre părți, ca regulă generală, va suporta propriile costuri și cheltuieli rezultate din aplicarea prevederilor prezentului acord.

(2) Cheltuielile rezultate din aplicarea prevederilor prezentului acord și suportate de una dintre părți în beneficiul celeilalte vor fi rambursate de cealaltă parte în conformitate cu prevederile bugetare naționale, în termen de 30 de zile de la data primirii facturii."

ARTICOLUL 6

Se introduce un nou articol 7 cu următorul conținut:

"ARTICOLUL 7

Soluționarea diferendelor

Diferendele cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului acord vor fi soluționate prin consultări între părți și nu vor fi supuse unei terțe părți sau unui tribunal spre arbitraj sau soluționare."

ARTICOLUL 7

Articolul 6 al Acordului devine articolul 8 și, după alineatul 2, va avea următorul conținut:

"(3) Prezentul acord poate fi amendat în orice moment prin consimțământul scris al părților. Amendamentele vor intra în vigoare în conformitate cu alin. 1 al prezentului articol."

ARTICOLUL 8

Prezentul acord de amendare va intra în vigoare la data la care partea română a notificat părții germane îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare. Data care va fi luată în considerare va fi data primirii notificării.

Semnat la Berlin la 24 septembrie 2014, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și germană, textele fiind egal autentice.

Pentru Ministerul Apărării Naționale din România,

Mircea Dușa

Pentru Ministerul Federal al Apărării

al Republicii Federale Germania,

Ursula von der Leyen

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 146/2015 - aprobarea Acordului dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Federal al Apărării al Republicii Federale Germania, semnat la Berlin la 24.09.2014, pt. amendarea Acordului dintre Ministerul Apărării...