DECIZIE privind încetarea dării în administrare pentru exploatare a resurselor de apă minerală terapeutică și dioxid de carbon mofetic, acordată prin Licența nr. 24.327/2022 în perimetrul Szejke, județul Harghita, încheiată între Agenția Națională...
Comentarii |
|
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
DECIZIE
privind încetarea dării în administrare pentru exploatare a resurselor de apă minerală terapeutică și dioxid de carbon mofetic, acordată prin Licența nr. 24.327/2022 în perimetrul Szejke, județul Harghita, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și municipiul Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 57/2022
Având în vedere:
— art. 31 lit. a) și c), art. 34 lit. a) și art. 37 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;
— Referatul Direcției generale gestionare, evaluare și concesionare resurse/rezerve minerale. Integrare europeană nr. 300.137 din 14.02.2024,
În temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,
președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale emite următoarea decizie:
Art. 1. — Darea în administrare acordată prin Licența de dare în administrare pentru exploatare nr. 24.327/2022 a resurselor de apă minerală terapeutică și dioxid de carbon mofetic în perimetrul Szejke, județul Harghita, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și municipiul Odorheiu Secuiesc, cu sediul în municipiul Odorheiu Secuiesc, Piața Primăriei nr. 5, județul Harghita, cod unic de înregistrare 4367558, în calitate de administrator, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 57/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 8 aprilie 2022, încetează la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 2. — Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
Adriana Petcu
București, 20 februarie 2024.
Nr. 1.
← HOTĂRÂRE privind recunoașterea Asociației „ATELIERE FĂRĂ... | ORDIN pentru completarea Metodologiei privind stabilirea... → |
---|