Hotărâre CEDO în Cauza Petruş Iacob împotriva României din 4.12.2012

ÎN FAPT

I.Circumstanțele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în 1954 și locuiește în Brăila.

A.Incidentul din 14 august 2001

7. La 14 august 2001, Garda Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a efectuat un control într-o piață din Brăila unde reclamantul vindea cartofi. Ofițerul-șef și alți 2 ofițeri i-au solicitat reclamantului să prezinte certificatul de producător pentru marfa pe care o vindea.

8. Ofițerii Gărzii Financiare au întocmit un proces-verbal de contravenție împotriva reclamantului, pe motiv că acesta nu a prezentat certificatul de producător, și au vrut să înceapă confiscarea produselor. Reclamantul a protestat cu voce tare împotriva acestei măsuri.

9. Considerând comportamentul reclamantului agresiv, ofițerul-șef al Gărzii Financiare a solicitat prin telefon ajutorul poliției. O echipă de intervenție rapidă formată din 3 agenți de poliție, dintre care 2 erau mascați, a ajuns la fața locului.

10. Ofițerii Gărzii Financiare i-au solicitat reclamantului să își conducă mașina cu marfa într-un loc unde aceasta să poată fi cântărită. Reclamantul a refuzat să conducă mașina pe motiv că băuse deja două beri. În semn de protest față de confiscarea produselor sale, el s-a agățat de un gard și a început să strige.

11. Pentru a-l imobiliza pe reclamant, polițiștii mascați au folosit de două ori spray lacrimogen în direcția feței lui și I-au încătușat. Apoi, aceștia l-au târât până la mașina de poliție.

12. La 16 august 2001, reclamantul a consultat un medic legist și, la 19 august 2001, i s-a eliberat un certificat medico-legal. Conform medicului legist, reclamantul prezenta:

"- o zonă de hiperemie neuniformă între sprâncene și o leziune sub sprânceana dreaptă de aproximativ 3,5 cm/1 cm, cu aspectul unei arsuri de gradul I;

- o zonă cu aspect similar la rădăcina nasului de aproximativ 3,5/1 cm;

- o zonă iritată și roșie sub bărbie și o leziune de aproximativ 6,5 cm/4 cm în partea dreaptă a feței cu aspectul unei arsuri de gradul doi și trei _“

13. Medicul legist a considerat că leziunile puteau data din 14 august 2001 și că necesită între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale.

B.Ancheta privind incidentul din 14 august 2001

14. La 6 noiembrie 2001, reclamantul a depus la parchet o plângere penală împotriva celor 3 agenți de poliție și împotriva celor 3 ofițeri de la Garda Financiară, pe care i-a acuzat de aplicarea de rele tratamente.

15. În lunile aprilie și mai 2002, parchetul a audiat mai mulți martori, atât ofițerii Gărzii Financiare, cât și persoanele care fuseseră prezente în timpul incidentului. Toți au confirmat că reclamantul a fost încătușat și că agenții de poliție i-au pulverizat fața cu spray lacrimogen. Cu toate acestea, declarațiile acestora erau contradictorii în ceea ce privește comportamentul reclamantului: unele persoane, printre care și concubina sa, au declarat că reclamantul era calm, în timp ce alții au declarat că acesta era recalcitrant și a vociferat.

16. Printr-o ordonanță din 31 iulie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva agenților de poliție și a ofițerilor de la Garda Financiară, pe motiv că aceștia au acționat în conformitate cu dispozițiile legale.

17. Mai precis, parchetul a făcut referire la Regulamentul nr. 112/2000 al Ministerului de Interne care le permitea agenților de poliție să recurgă la folosirea forței fizice și a echipamentului, printre care cătușele și spray-urile iritante sau lacrimogene, împotriva indivizilor care amenință, lovesc sau comit acte de violență împotriva lor.

18. Plângerile reclamantului împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale au fost respinse de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brăila.

19. Reclamantul a depus o plângere împotriva ordonanțelor parchetului în fața Tribunalului Brăila, prin care pretindea supunerea la rele tratamente și solicita efectuarea unei anchete efective. După o amânare întemeiată pe chestiuni procedurale, prin Hotărârea din 18 ianuarie 2005, instanța i-a respins plângerea. Instanța nu a audiat martorii și a reluat declarațiile pe care aceștia le-au făcut în fața parchetului. Astfel, instanța a eliminat depozițiile celor 2 martori care au declarat că reclamantul nu a fost violent, considerând că martorii în cauză au prezentat versiuni diferite ale faptelor, fără a releva care erau aceste diferențe. Pe baza declarațiilor altor martori, instanța a constatat că reclamantul fusese violent, a țipat și a făcut gesturi și mișcări necontrolate, fapt ce a impus intervenția poliției. Instanța a concluzionat că:

"Utilizarea de către agenții de poliție a echipamentului din dotare, printre care spray-ul lacrimogen și cătușele, trebuie analizată în raport cu dispozițiile art. 1 §1 din Regulamentul nr. 112/2000 al Ministerului de Interne privind folosirea forței și a echipamentului (_)

Având în vedere că reiese fără îndoială din probele analizate în speță că după sosirea ofițerilor Gărzii Financiare reclamantul Iacob Petruș a devenit recalcitrant și s-a manifestat violent, lovind cu picioarele la întâmplare, agenții de poliție au acționat conform dispozițiilor art. 1 și 16 din Regulamentul nr. 112/2000 al Ministerului de Interne și aceste acțiuni nu reprezintă infracțiuni.“

20. Prin Hotărârea din 27 aprilie 2005, Curtea de Apel Galați a respins recursul reclamantului și a confirmat Hotărârea din 18 ianuarie 2005.

II.Dreptul și practica interne și internaționale relevante

21. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală prevăd următoarele:

Art. 278¹. - Plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată

"(_) Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Instanța pronunță una dintre următoarele soluții (_):

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispozițiile art. 333 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Instanța este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice, de îndată și motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată.“

22.Art. 1 din Regulamentul nr. 112/2000 al Ministerului de Interne, așa cum a fost citat de instanțele naționale, era redactat astfel:

"Pentru a impune respectul ordinii publice, pentru a opri actele de violență ale indivizilor turbulenți sau care se opun măsurilor legale stabilite de forțele de ordine, agenții de poliție pot utiliza, în condițiile legii, forța fizică și echipamentul.“

23.Art. 16 din același regulament, așa cum a fost citat de instanțele naționale, le permitea agenților de poliție să folosească spray lacrimogen asupra indivizilor care îi amenință, îi lovesc sau comit acte de violență împotriva lor.

24. În rapoartele prezentate în urma vizitelor în statele membre, Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) a făcut următoarele constatări cu privire la folosirea spray-ului iritant/lacrimogen:

"Nu se poate justifica folosirea spray-ului iritant/lacrimogen asupra unui deținut care e închis singur în celulă. Spray-ul poate fi periculos și nu ar trebui să fie utilizat în spațiile închise. Pe de altă parte, dacă se dovedește, în mod excepțional, a fi necesară recurgerea la această măsură în spații deschise, trebuie impuse precauții clar definite. De exemplu, deținuții care au fost pulverizați cu spray trebuie să aibă posibilitatea de a consulta imediat un medic și să li se ofere îngrijiri medicale corespunzătoare. Spray-ul nu ar trebui utilizat niciodată asupra unui deținut care a fost deja imobilizat. În plus, spray-ul nu ar trebui să facă parte din echipamentul standard al unui ofițer din sistemul penitenciar.“ [A se vedea, printre altele CPT/Inf (2009) 25.]

25. CPT le-a recomandat, de asemenea, autorităților naționale adoptarea unor reguli clare privind folosirea spray-ului, care să includă cel puțin următoarele:

"instrucțiuni precise în legătură cu condițiile în care se poate recurge la folosirea spray-ului iritant și interzicerea în mod explicit a folosirii acestuia în spațiile închise;

- dreptul de a consulta imediat un medic și de a primi îngrijiri medicale corespunzătoare pentru toți deținuții care au fost pulverizați cu spray iritant;

- informații cu privire la calificările, formarea și competențele personalului autorizat să folosească spray-ul iritant;

- un mecanism de control și de inspecție adecvat cu privire la utilizarea spray-ului iritant.“ [A se vedea, printre altele, CPT/Inf (2009) 8.]

ÎN DREPT

I.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

26. Reclamantul susține că, la 14 august 2001, 3 agenți de poliție au folosit spray iritant împotriva sa, cauzându-i arsuri grave la nivelul feței. De asemenea, acesta se plânge de absența eficienței anchetei desfășurate de parchet ca urmare a acuzațiilor sale de rele tratamente. Acesta invocă art. 3 din Convenție, formulat astfel:

"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.“

A.Cu privire la admisibilitate

27. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 §3 lit. a) din Convenție. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B.Cu privire la fond

1.Cu privire la elementul material al capătului de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenție

28. Reclamantul reiterează acest capăt de cerere și neagă că ar fi avut un comportament agresiv sau violent. Acesta precizează că agenții de poliție au pulverizat spray iritant la 15-20 cm de fața sa, afectându-i astfel vederea și căile respiratorii.

29. Guvernul nu contestă tratamentul suferit de reclamant din partea celor 3 agenți de poliție, dar consideră că aceștia din urmă au acționat conform legii pentru a calma reclamantul, care avea un comportament provocator și agresiv.

30. Curtea amintește că art. 3 consacră una din valorile fundamentale ale societăților democratice. Art. 3 nu prevede excepții, spre deosebire de majoritatea normelor Convenției și ale protocoalelor nr. 1 și 4, iar conform art. 15 §2 nu admite nicio derogare, nici chiar în caz de pericol public care amenință viața națiunii [Selmouni împotriva Franței (MC), nr. 25.803/94, CEDO 1999-V, pct. 95].

31. De altfel, relele tratamente trebuie să atingă un minimum de gravitate pentru a cădea sub incidența art. 3. Aprecierea acestui minim este relativă prin esență; ea depinde de ansamblul datelor cauzei și, în esență, de durata tratamentului, de efectele sale fizice și/sau psihice ca și, uneori, de sex, de vârsta și de starea de sănătate a victimei. În cazul în care un individ este privat de libertate, folosirea forței fizice împotriva sa atunci când nu se dovedește a fi strict necesară din cauza comportamentului său aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 (Ribitsch împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 38, seria A nr. 336, și Tekin împotriva Turciei, 9 iunie 1998, pct. 52-53, Culegere de hotărâri și decizii 1998-IV).

32. În speță, problema care se ridică este practica agenților de poliție de a pulveriza "spray iritant“ sau "spray lacrimogen“ în direcția feței reclamantului, cauzându-i arsuri care au necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale.

33. Curtea reamintește că a avut deja oportunitatea de a examina problema utilizării "gazului lacrimogen“ sau a "spray-ului iritant“ în contextul acțiunilor de menținere a ordinii publice și a admis că folosirea unui astfel de spray poate avea efecte precum: probleme respiratorii, grețuri, vărsături, iritații ale căilor respiratorii, iritații la nivelul căilor lacrimale și la nivelul ochilor, spasme, dureri în piept, dermatită și alergii. În cantități importante, acesta poate cauza necrozarea țesuturilor căilor respiratorii sau digestive, edeme pulmonare sau hemoragii interne (Oya Ataman împotriva Turciei, nr. 74.552/01, pct. 17-18, CEDO 2006-XIII; și Ali Guneș împotriva Turciei, nr. 9.829/07, pct. 37, 10 aprilie 2012). Pe de altă parte, Curtea a omologat recomandările făcute de CPT cu privire la folosirea spray-ului respectiv (Ali Güneș, citată anterior, pct. 40).

34. În speță, părțile nu contestă faptul că, la 14 august 2001, reclamantul a suferit arsuri la nivelul feței în urma utilizării unui spray iritant de către agenții de poliție și că aceste arsuri au necesitat între 15 și 17 zile de îngrijiri medicale. Curtea consideră că nu există circumstanțe susceptibile să o facă să aibă dubii în ceea ce privește originea acestor arsuri, care pot fi deci considerate a fi consecința utilizării spray-ului iritant de către agenții de poliție [R.L și M.J.D. împotriva Franței, nr. 44.568/98, pct. 67, 19 mai 2004, și Dumitru Popescu împotriva României (nr. 1), nr. 49.234/99, pct. 62, 26 aprilie 2007]. Așadar, Curtea consideră că tratamentul aplicat reclamantului a atins pragul de gravitate impus de art. 3 din Convenție.

35. Prin urmare, îi revine Curții sarcina de a verifica dacă practica agenților de poliție de a pulveriza spray iritant pentru a imobiliza reclamantul era necesară și proporțională. În acest sens, ea acordă o importanță deosebită rănilor care au fost cauzate și circumstanțelor în care acestea au avut loc [Dumitru Popescu (nr. 1), citat anterior, pct. 63].

36. În speță, Curtea constată că acele circumstanțe în care agenții de poliție au folosit forța fizică și echipamentul pentru a-l imobiliza pe reclamant nu priveau o faptă cu caracter penal, potrivit dreptului intern, fiind vorba de o contravenție [a contrario, Rehbock împotriva Sloveniei, nr. 29.462/95, pct. 72-77, CEDO 2000-XII, și Dumitru Popescu (nr. 1), citată anterior, pct. 34]. Cauza nu privește o arestare legală, deoarece reclamantul nu era suspectat de comiterea unei infracțiuni și niciun mandat de arestare nu fusese emis pe numele său. Polițiștii au intervenit în vederea restabilirii ordinii publice în urma unui incident banal într-o piață publică.

37. Curtea constată că părțile sunt în dezacord cu privire la comportamentul reclamantului, care a impus asistența unei echipe de intervenție rapidă a poliției. Reclamantul neagă că ar fi avut un comportament agresiv sau violent, în timp ce Guvernul susține contrariul, bazându-se pe hotărârile instanțelor interne, care au reținut că reclamantul a fost violent, a țipat și a făcut gesturi și mișcări necontrolate (supra, pct. 19). Chiar dacă ar accepta acest argument, Curtea ia act de faptul că Guvernul nu a explicat în ce fel comportamentul reclamantului reprezenta un risc grav și serios pentru ordinea publică sau pentru integritatea fizică a agenților de poliție ori a unor terțe persoane, fapt ce ar fi putut justifica folosirea spray-ului iritant împotriva sa (Borbála Kiss împotriva Ungariei, nr. 59.214/11, pct. 36, 26 iunie 2012, R.L. și M.-J.D. împotriva Franței, citată anterior, pct. 70, și Roșioru împotriva României, nr. 37.554/06, pct. 63, 10 ianuarie 2012).

38. Pe de altă parte, Curtea observă că, în urma incidentului din 14 august 2001, nu a fost începută urmărirea penală sau vreun tip de procedură administrativă împotriva reclamantului pentru ultraj sau pentru tulburarea liniștii publice (a se vedea, a contrario, Borbála Kiss, citată anterior, pct. 13-17).

39. În ceea ce privește maniera în care agenții de poliție au intervenit pentru a-l stăpâni pe reclamant, Curtea reamintește că, în general, intervenția forțelor de ordine în vederea restabilirii ordinii publice nu poate fi suficientă în sine pentru a explica gravitatea loviturilor aplicate asupra corpului, feței sau capului persoanelor vizate (mutatis mutandis, Guler împotriva Turciei, nr. 49.391/99, pct. 46, 10 ianuarie 2006, și Zülcihan Șahin și alții împotriva Turciei, nr. 53.147/99, pct. 54, 3 februarie 2005). Or, în speță, nu se contestă faptul că polițiștii au vizat direct fața reclamantului.

40. Mai mult, Curtea ia notă de faptul că polițiștii implicați în incident erau superiori numeric reclamantului. Astfel, el era singur împotriva celor 3 polițiști (mutatis mutandis, Borbála Kiss, citată anterior, pct. 36, și Roșioru, citată anterior, pct. 63). Prin urmare, Curtea consideră că forța folosită de poliție și în special utilizarea spray-ului iritant au fost excesive și nejustificate în aceste circumstanțe.

41. Aceste elemente îi sunt suficiente Curții pentru a conchide că tratamentul pe care l-a suferit reclamantul a reprezentat un tratament degradant, contrar art. 3 din Convenție (Ali Güneș, citată anterior, pct. 43, și Borbála Kiss, citată anterior, pct. 35).

42. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 sub aspect material.

2.Cu privire la aspectul procedural al capătului de cerere întemeiat pe art. 3 din Convenție

43. Reclamantul susține că declarațiile reținute de instanțele naționale erau false. Acesta face trimitere la o declarație făcută de un martor ocular, la data de 25 august 2011, în fața unui notar public, care confirma versiunea sa asupra faptelor. El concluzionează că singurul scop al anchetei a fost acela de a exonera persoanele responsabile de răspunderea penală.

44. Guvernul consideră că ancheta desfășurată în speță a fost adecvată și efectivă. Mai precis, acesta face trimitere la martorii audiați care au declarat că reclamantul a avut un comportament agresiv. Guvernul consideră că autoritățile naționale au apreciat în mod corect, în urma unei anchete serioase și aprofundate, că agenții statului au intervenit în conformitate cu dispozițiile legale pentru a-l imobiliza.

45. Curtea amintește că, atunci când o persoană afirmă în mod "credibil“ că agenții statului l-au supus unui tratament contrar art. 3, autoritățile competente au obligația să desfășoare o "anchetă oficială și efectivă“ care să permită atât stabilirea faptelor, precum și identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile [Slimani împotriva Franței, nr. 57.671/00, pct. 30 și 31, CEDO 2004-IX (fragmente), Assenov și alții împotriva Bulgariei, 28 octombrie 1998, pct. 102, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VIII, și Türkmen împotriva Turciei, nr. 43.124/98, pct. 51, 19 decembrie 2006].

46. Curtea constată că a avut totuși loc o anchetă în prezenta cauză. Rămâne de apreciat diligența cu care aceasta a fost efectuată și caracterul său "efectiv“. În această privință, Curtea amintește că o cerință privind promptitudinea și diligenta rezonabilă este implicită în cadrul obligației de cercetare penală (Damian-Burueană și Damian împotriva României, nr. 6.773/02, pct. 80-81, 26 mai 2009, și Roșioru, citată anterior, pct. 73).

47. Curtea subliniază că, deși reclamantul a depus la parchet, în data de 6 noiembrie 2001, o plângere penală împotriva celor 3 agenți de poliție și a celor 3 ofițeri din cadrul Gărzii Financiare, abia după mai bine de 5 luni, în aprilie și mai 2002, parchetul a recurs la audierea martorilor oculari. Or Guvernul nu a prezentat nicio justificare convingătoare pentru această întârziere. În această privință, Curtea amintește că audierea imediată a martorilor, înainte ca aceștia să uite evenimentele petrecute, este necesară pentru a stabili situația de fapt (mutatis mutandis, Assenov și alții, citată anterior, pct. 103).

48. Curtea constată în continuare că instanțele interne nu au audiat direct martorii, ci s-au limitat la reluarea declarațiilor făcute în fața parchetului, deși existau divergențe între declarațiile martorilor. Aceștia și-au întemeiat deciziile în principal pe depozițiile anumitor martori, fără a explica motivele pentru care anumite declarații erau mai credibile decât altele. Pe de altă parte, chiar dacă, acționând conform normelor de procedură penală în vigoare la momentul respectiv, acestea nu puteau proceda la o nouă audiere a martorilor, Curtea subliniază că instanțele interne aveau posibilitatea legală de a trimite cauza la parchet, precizându-le cu exactitate faptele și mijloacele de probă care trebuiau verificate (pct. 21 supra).

49. În plus, instanțele interne au reținut că agenții de poliție au folosit în mod efectiv spray iritant împotriva reclamantului, dar că aceștia au acționat conform normelor legale. Or, în analiza lor, instanțele au făcut o aplicație automată a textului privind normele legale, dar nu au verificat deloc problema proporționalității în ceea ce privește uzul forței de către agenții de poliție (Borbála Kiss, citată anterior, pct. 37).

50. Curtea consideră că analiza proporționalității privind utilizarea forței de către agenții de poliție este mult mai importantă decât cadrul juridic, precum cel invocat de instanțele interne, ce permitea asemenea intervenții într-un număr mare de cazuri [mutatis mutandis, Natchova și alții împotriva Bulgariei (MC), nr. 43.577/98 și 43.579/98, pct. 99, CEDO 2005-VII]. Într-adevăr, instanțele și-au întemeiat analiza pe Regulamentul nr. 112/2000 al Ministerului de Interne, al cărui caracter public nu reiese din documentele furnizate de către părți, dar din care acestea au citat dispozițiile în hotărârile lor. Or, Curtea constată că, potrivit citației făcute, acest regulament le permitea agenților de poliție să folosească forța fizică și echipamentul, printre care și spray-ul iritant, fără a preciza în mod suficient de clar condițiile în care aceștia pot face recurs (a se vedea recomandările CPT la pct. 24-25).

51. Aceste elemente îi sunt suficiente Curții pentru a stabili că, în speță, ancheta declanșată de autoritățile naționale nu a avut caracterul efectiv impus de art. 3 din Convenție.

52. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect procedural.

II.Cu privire la celelalte pretinse încălcări

53. Reclamantul se plânge, de asemenea, că procedura în fața instanțelor naționale nu a fost echitabilă, astfel cum prevede art. 6 §1 din Convenție, și contestă interpretarea faptelor și a probelor.

54. Ținând cont de ansamblul elementelor de care dispune și de măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la pretențiile formulate, Curtea nu a evidențiat nicio încălcare aparentă a drepturilor și libertăților garantate de acest articol din Convenție și consideră că acest capăt de cerere trebuie respins în temeiul art. 35 §1, art. 35 §3 lit. a) și art. 35 §4 din Convenție.

III.Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

55.Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.“

A.Prejudiciu

56. Reclamantul pretinde 22.000.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. Acesta consideră că viața sa a fost pusă în pericol ca urmare a folosirii spray-ului iritant împotriva sa și susține că după incidentul din 14 august 2001 și-a pierdut temporar vederea la ochiul stâng. Acesta trimite documente medicale recente ce atestă faptul că suferă de glaucom la ambii ochi.

57. Guvernul consideră că reclamantul nu a suferit nicio încălcare a drepturilor sale garantate de art. 3 din Convenție și solicită Curții să îi respingă cererile de reparație echitabilă. Guvernul consideră, în subsidiar, că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o reparație satisfăcătoare pentru acest prejudiciu și că, în orice caz, suma cerută nu este conformă cu jurisprudența Curții în materie.

58. Curtea constată că reclamantul nu a dovedit legătura de cauzalitate între încălcările constatate și starea sa de sănătate actuală. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu moral de necontestat, ținând seama de încălcările pe care le-a constatat. Prin urmare, pronunțându-se în echitate, Curtea consideră că trebuie să i se acorde reclamantului 10.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.Cheltuieli de judecată

59. De asemenea, reclamantul solicită, pentru cheltuielile efectuate în fața Curții, sumele următoare: 1.000 EUR - onorariul avocatului; 1.650 EUR - cheltuieli de transport, după ce s-a deplasat, pe 18-22 mai 2008, la Strasbourg, împreună cu avocatul său; 270 EUR pentru diverse cheltuieli (taxe poștale sau notariale, fotocopii, traducerea și redactarea documentelor). Acesta a prezentat o copie a contractului de asistență judiciară pe care I-a încheiat cu un avocat pentru a-l însoți la deplasarea la Strasbourg. El susține că a pierdut chitanța și că avocatul refuză să îi furnizeze o copie. Acesta trimite, de asemenea, un atestat al Biroului de corespondență al Curții care certifică faptul că a depus documente la sediul Curții în 20 iunie 2008. El trimite, în fine, documente justificative pentru cheltuieli diverse.

60. Guvernul consideră că cererile reclamantului sunt excesive, deoarece reclamantul nu a detaliat sumele și nu a furnizat documente justificative. Acesta solicită Curții să îi respingă cererile.

61. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 41 din Convenție, se rambursează numai cheltuielile de judecată pentru care s-a stabilit că au fost într-adevăr efectuate, că acestea corespundeau unei necesități de a soluționa sau preveni problema constituind o încălcare a Convenției și că ele sunt rezonabile din punctul de vedere al cuantumului acestora (a se vedea, de exemplu, Stašaitis împotriva Lituaniei, nr. 47.679/99, pct. 102-103, 21 martie 2002).

62. Cu privire la onorariul avocatului și la cheltuielile de deplasare ale reclamantului și avocatului său la Strasbourg, Curtea ia act de faptul că respectivul contract încheiat de reclamant cu acesta din urmă privește doar deplasarea reclamantului în fața Curții în vederea consultării dosarului la fața locului. Reclamantul a redactat singur formularul de cerere și observațiile, fără asistența avocatului. Prin urmare, Curtea consideră că nu s-a stabilit dacă sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de deplasare pentru reclamant și avocatul său la Strasbourg și onorariul acestuia din urmă au fost necesare (Mirailles împotriva Franței, nr. 63.156/00, pct. 44, 9 martie 2004). Prin urmare, nu este necesar să se dispună rambursarea cheltuielilor.

63. Privind diversele cheltuieli suportate cu acest dosar, Curtea consideră că este necesar să i se acorde reclamantului suma cerută, și anume 270 EUR.

C.Dobânzi moratorii

64. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginale practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.