Decizia CCR nr. 59 din 24.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 718 alin. (2) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 718 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valerică Susanu și Livia Ilona Susanu în Dosarul nr. 10.461/271/2014 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 943D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 29 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.461/271/2014, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 718 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Valerică Susanu și Livia Ilona Susanu într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că "dreptul la un nivel de trai decent este încălcat prin stabilirea unei cauțiuni la o valoare mare, raportat la venitul mediu pe economie și la textul de lege, în cazul executării silite." Arată că, "prin conținutul său, dreptul la un nivel de trai decent include dreptul cetățeanului la condiții rezonabile de viață, care să îi asigure lui și familiei un trai civilizat, decent", astfel cum este consacrat de art. 47 din Constituție.

6. Judecătoria Oradea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin deciziile nr. 248/2009, nr. 88/2010 și nr. 234/2013.

7. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 718 alin. (2) din codul de procedură civilă - Legea nr. 134/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, potrivit cărora: "Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:

a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;

c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;

d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește

1.000.000 lei."

11. Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că acest text de lege contravine dispozițiilor constituționale ale art. 47 referitoare la Nivelul de trai.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra prevederilor art. 718 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în acest sens fiind Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, prin care a statuat că "instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici." De asemenea, Curtea a constatat că "instituirea unei cauțiuni nu aduce atingere principiului constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, întrucât procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestației la executare și desființării titlului executoriu sau a executării înseși, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare".

13. În ceea ce privește susținerea autorilor excepției de neconstituționalitate în sensul că prin instituirea obligației de plată a unei cauțiuni se aduce atingere dreptului la un nivel de trai decent, Curtea, soluționând o critică similară celei formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 236 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001, a apreciat că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Constituție privind obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, "întrucât instituirea unei cauțiuni ca garanție a exercitării cu bună-credință a drepturilor și libertăților cetățenești nu are legătură cu măsurile de dezvoltare economică și protecție socială ce trebuie luate de către stat". De asemenea, prin Decizia nr. 368 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 21 iunie 2012, Curtea a constatat că, "îndeplinindu-și obligația de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent, statul trebuie să asigure un just echilibru între interesele creditorilor și cele ale debitorilor."