HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei orașului Ștefănești, județul Argeș

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea stemei orașului Ștefănești, județul Argeș

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. — (1) Se aprobă stema orașului Ștefănești, județul Argeș, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei orașului Ștefănești, județul Argeș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

ION-MARCEL CIOLACU

Contrasemnează:

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Marin Țole,

secretar de stat

București, 22 februarie 2024.

Nr. 161.

ANEXA Nr. 1*)

STEMA

orașului Ștefănești, județul Argeș

 

ANEXA Nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei

orașului Ștefănești, județul Argeș

Descrierea stemei

Stema orașului Ștefănești se compune dintr-un scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, tăiat și semidespicat în șef.

În partea superioară, în dreapta, în câmp albastru, se află o clădire cu un foișor (totul de aur), cu acoperiș în două ape surmontat de un vârf conic terminat cu o mică sferă; foișorul are un pridvor cu patru stâlpi și parapet și este străpuns de două ferestre rectangulare negre. În partea de jos se vede un zid plin, cu un brâu liniar în trei profiluri, cu o poartă arcuită, cu zidărie de cărămidă, închisă și surmontată de un scut încărcat cu un leu rampant ținând sabia ridicată.

În partea superioară, în stânga, în câmp roșu, se află un hrisov de argint, poziționat în bară, cuprinzând rânduri cu linii undate sugerând scrisul.

În partea inferioară, în câmp argintiu, se află un ciorchine de strugure albastru, cu codița așezată în pal și cu două frunze verzi dispuse în fascie.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor însumate

Clădirea face referire la conacul familiei Golescu, ridicat la 1640 de boierul Stroe Leurdeanu. Aici a funcționat prima „școală slobodă obștească” cu predare gratuită în limba română (înființată de Dinicu Golescu). Tot aici, Tudor Vladimirescu și-a petrecut ultimele clipe din viață.

Hrisovul face trimitere la înființarea primei școli din mediul rural de la Golești și la Casa Memorială „Liviu Rebreanu” din Ștefănești.

Scutul, încărcat cu leul încoronat ținând o sabie, face trimitere la blazonul familiei Golescu, familie ale cărei destine sunt strâns legate de localitate.

Strugurele evocă bogăția viticolă a zonei.

Coroana murală de argint cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei orașului Ștefănești, județul Argeș