Decizia CCR nr. 18 din 21.01.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 205 alin. 2 lit. d) prin raportare la prevederile art. 194 lit. e) tezele întâi şi a doua din C. pr. civ., precum şi a disp. art. 254 alin. 1 teza întâi din...
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 18
din 21 ianuarie 2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (2) lit. d) prin raportare la prevederile art. 194 lit. e) tezele întâi și a doua din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 254 alin. (1) teza întâi din același act normativ
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 alin. (1) lit. e) și art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electric Service Trust" - S.R.L. din Piatra-Neamț în Dosarul nr. 4.526/103/2013 al Tribunalului Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 171D/2014.
2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 decembrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum și al art. 56 alin. (2) teza a doua din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012, a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2015, când, pentru aceleași motive, a amânat din nou pronunțarea pentru data de 21 ianuarie 2015, dată la care a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.526/103/2013, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 alin. (1) lit. e) și art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă.Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Electric Service Trust" - S.R.L. din Piatra-Neamț într-o cauză având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în condițiile în care la al doilea termen de judecată instanța a respins proba cu înscrisurile pe care pârâtul dorea să le depună, arătând că acestea ar fi trebuit depuse [în două exemplare] la dosar, odată cu întâmpinarea.
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că prevederile art. 205 alin. (2) lit. d) prin raportare la prevederile art. 194 lit. e) tezele întâi și a doua din codul de procedură civilă aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare, precum și dispozițiilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece prin acestea este limitată în timp depunerea înscrisurilor odată cu întâmpinarea. În condițiile în care o parte a solicitat prin întâmpinare în mod expres proba cu înscrisuri, dar nu a nominalizat și nu a anexat aceste înscrisuri, instanța ar trebui să aibă posibilitatea administrării probei oricând pe parcursul procesului, așa cum făcea și în temeiul Codului de procedură civilă din 1865. Înscrisurile pot fi depuse în etapa cercetării procesului, în condiții de contradictorialitate și oralitate și nicidecum în cadrul procedurii de regularizare prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă.
Prevederile art. 254 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă potrivit cărora probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către pârât prin întâmpinare încalcă dispozițiile art. 24 din Legea fundamentală privind dreptul la apărare, deoarece acestea ar trebui să poată fi propuse și administrate oricând în cursul judecății.
5. Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.
6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
9. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile art. 194 alin. (1) lit. e) și art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă. în realitate, din examinarea concluziilor autorului excepției, precum și din circumstanțele în care aceasta a fost ridicată, respectiv respingerea cererii de a depune anumite înscrisuri care nu au fost depuse odată cu întâmpinarea, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 205 alin. (2) lit. d) prin raportare la prevederile art. 194 lit. e) tezele întâi și a doua din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art. 254 alin. (1) teza întâi din același act normativ, care au următorul conținut:
- Art. 194 lit. e) tezele întâi și a doua din Codul de procedură civilă:"Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (...)
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150.[...]"
Prevederile art. 150 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, la care fac trimitere dispozițiile art. 194 lit. e) teza a doua au următorul conținut: "(1) La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces.
(2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. "
- Art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă:"Întâmpinarea va cuprinde: (...) d) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere, dispozițiile art. 194 lit. e) fiind aplicabile în mod corespunzător."
- Art. 254 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă:"Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel."
10. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
11. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 205 alin. (2) lit. d) prin raportare la prevederile art. 194 lit. e) tezele întâi și a doua din Codul de procedură civilă sub aspectul încălcării prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 24 privind dreptul la apărare, precum și a dispozițiilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că atât pentru cererea de chemare în judecată [art. 194 lit. e)], cât și pentru întâmpinare [art. 205 alin. (2) lit. d), art. 206 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă] legiuitorul a instituit obligația arătării dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Astfel, când dovada se face cu înscrisuri este obligatorie depunerea de copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe fiecare înscris, pentru fiecare exemplar al cererii de chemare în judecată, respectiv întâmpinare. Codul de procedură civilă instituie obligația depunerii probelor cu înscrisuri odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, deoarece pe acestea se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv apărare formulată, fiind necesară determinarea concretă a probelor, iar nu o indicare generică a acestora. Fără a se sprijini pe probe individualizate în concret, capetele de cerere sau apărările formulate apar ca simple alegații ce urmează a fi probate în faza judecății, aspect care ar duce la întârzierea soluționării cauzei. Curtea observă astfel că, prin obligația ce incumbă pârâtului de a depune întâmpinarea însoțită de înscrisurile probatoare, legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. Totodată, legiuitorul a dat eficiență dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. Curtea mai observă că momentul depunerii înscrisurilor, probe pe care se sprijină întâmpinarea, nu poate fi lăsat la libera apreciere a pârâtului, deoarece acesta ar avea posibilitatea tergiversării cauzei, ceea ce ar aduce atingere dreptului reclamantului la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, precum și dreptului acestuia la apărare.
12. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă prin raportare la prevederile art. 24 din Legea fundamentală, Curtea constată că faptul de a nu propune probele prin întâmpinare atrage o sancțiune procedurală, sancțiune a cărei configurare și reglementare ține de opțiunea legiuitorului în virtutea art. 61 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Constituție. Această opțiune nu poate avea însă ca efect atingerea substanței dreptului, respectiv, în cazul de față a dreptului la apărare, privit ca garanție a dreptului la un proces echitabil. Sancțiunea decăderii impusă de legiuitor urmărește un scop legitim, respectiv disciplinarea părților, asigurarea celerității judecării cauzei, ea este adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop în sensul că posibilitatea indicării dovezilor a fost una efectivă - și nu iluzorie - în etapa anterioară începerii propriu-zise a judecății, pârâtul dispunând de un timp suficient (25 de zile) pentru formularea întâmpinării. În privința existenței unui just echilibru între interesele concurente, respectiv cel de bună administrare a justiției, în vederea asigurării unei ordini și discipline procesuale, pe de o parte, și exigențele dreptului la apărare, pe de altă parte, Curtea constată că între acestea nu există un dezechilibru, întrucât sancțiunea procesuală impusă nu este nici excesivă și nici nerezonabilă, din contră, ea asigură părților un cadru procesual stabil, ceea ce determină o previzibilitate sporită în privința desfășurării ulterioare a procesului. Astfel, părțile nu vor putea fi surprinse de folosirea altor dovezi direct în faza de judecată, ceea ce echivalează cu existența unui climat de ordine și de predictibilitate necesar pentru exercitarea în condiții optime a oricărui drept fundamental. Așadar, sancțiunea procesuală a decăderii este una proporțională cu scopul legitim urmărit și nu este de natură a afecta substanța dreptului la apărare. De altfel, nu se pot absolutiza nici exigențele dreptului la apărare, acesta trebuind, pe de o parte, să cunoască o reglementare statală corespunzătoare, iar, pe de altă parte, să se integreze în concepția procesului civil, astfel cum a fost configurat de noua reglementare procesual civilă.
13. În plus, Curtea mai observă că dreptul la apărare al pârâtului este garantat și de prevederile Codului de procedură civilă, care conferă judecătorului anumite prerogative în temeiul cărora poate administra toate probele necesare soluționării cauzei, iar părții, dreptul de a se apăra, chiar și atunci când a fost decăzută din dreptul de a administra o probă. Astfel, potrivit prevederilor art. 254 alin. (5) din Codul de procedură civilă, instanța va dispune ca părțile să completeze probele, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Totodată, potrivit prevederilor art. 263 din Codul de procedură civilă, partea decăzută din dreptul de a administra o probă va putea totuși să se apere, discutând în fapt și în drept temeinicia susținerilor și a dovezilor părții potrivnice.
14. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Electric Service Trust" - S.R.L. din Piatra-Neamț în Dosarul nr. 4.526/103/2013 al Tribunalului Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 205 alin. (2) lit. d) prin raportare la prevederile art. 194 lit. e) tezele întâi și a doua din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art. 254 alin. (1) teza întâi din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Neamț-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 ianuarie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
← Decizia ASF nr. 440/2015 - sancţionarea Societăţii GROUP... | HG nr. 189/2015 - modificarea şi completarea HG nr. 786/2014 -... → |
---|