Decizia CCR nr. 43 din 17.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 194 lit. e) teza a IV-a din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Holland Farming Agro" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.244/302/2013 al Judecătoriei Sectorului 5 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 854D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Monica Livescu, cu delegație depusă la dosar. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Ca și chestiuni prealabile, precizează că în prezenta cauză situația este diferită de cea analizată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 unde se invoca o inegalitate în drepturi din perspectiva situației în care părțile litigiului aveau un statut diferit. În prezenta cauză poate fi invocată încălcarea principiului egalității în drepturi, ambele părți din litigiu fiind persoane juridice. Menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, sau Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit. În continuare arată că, deși nu a invocat neconstituționalitatea art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apreciază că din perspectiva art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este necesară și evaluarea constituționalității acestui articol, cele două dispoziții, respectiv art. 194 lit. e) teza a IV-a și art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu pot fi disociate. În acest sens invocă considerentele cuprinse la paragraful 26 din Decizia nr. 266 din 7 mai 2014. Pe fondul excepției susține, în esență, că dispoziția legală criticată încalcă principiile fundamentale ale procesului civil care consacră garanțiile respectării în cadrul procesului civil a drepturilor fundamentale consacrate constituțional. Principiul egalității este transpus la nivelul legii procesual civile în dispozițiile art. 8 și 14 din Codul de procedură civilă. Arată că reclamantul este pus în situația dezvăluirii arsenalului de apărare fără a cunoaște poziția procesuală a pârâtului, care este avantajat față de reclamant cunoscând deja la redactarea întâmpinării mijloacele de probă și aspectele învederate în interogatoriu. Astfel își va putea configura apărarea în raport cu mult mai multe coordonate față de reclamant, decât dacă ar avea la dispoziție doar acțiunea introductivă. În ceea ce privește asigurarea efectivității egalității procesuale, instanța trebuie să asigure părților posibilitatea de a-și susține și argumenta cererile, de a invoca probe, de a putea combate dovezile solicitate de adversar. În privința încălcării accesului liber la justiție, susține că anularea acțiunii pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de dispoziția legală criticată ar fi excesivă în raport cu scopul reglementării și ar limita nejustificat dreptul de acces la justiție. Apreciază că ar fi suficientă doar propunerea interogatoriului prin acțiunea introductivă. Mai arată că un proces echitabil ar presupune administrarea probei cu interogatoriul numai după ce proba ar fi încuviințată în condițiile art. 258 din Codul de procedură civilă. În continuare, pentru aceleași motive apreciază că nici dreptul la apărare nu mai poate fi garantat. Mai arată că neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate se impune a fi examinată și din perspectiva încălcării principiului egalității armelor consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca o garanție esențială a unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție. Dacă normele interne nu sunt suficiente, ar trebui ca, prin prisma art. 20 din Constituție, să fie aplicate dispozițiile convenționale care sunt mai favorabile în circumstanțierea egalității drepturilor procesuale. În concluzie, solicită admiterea excepției și extinderea controlului de constituționalitate și la dispozițiile art. 355 alin. (1) din codul de procedură civilă și depune note scrise.

4. Reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arată că dispozițiile legale criticate reglementează o procedură justificată prin prisma finalității legitime urmărite de legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual în vederea evitării acordării de noi termene de judecată, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului la apărare al pârâtului aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul acțiunii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil în condițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 30 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.244/302/2013, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Holland Farming Agro" -

S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând prețul mărfii livrate și dobânda legală. Excepția a fost invocată în cursul verificării cererii de chemare în judecată și regularizării acesteia, potrivit art. 200 din Codul de procedură civilă, de către instanța de fond.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că obligația instituită prin art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, de a atașa cererii de chemare în judecată interogatoriul pe care îl propune reclamantul a fi administrat persoanei juridice pârâte, este de natură să încalce normele constituționale invocate, deoarece sunt încălcate principiile fundamentale ale procesului civil. Un proces echitabil ar presupune administrarea probei cu interogatoriu, în sensul comunicării lui către pârâtă numai în condițiile art. 260 din Codul de procedură civilă, după ce proba ar fi încuviințată în condițiile art. 258 din Codul de procedură civilă. Necunoașterea poziției procesuale a pârâtului, exprimată prin întâmpinare, creează reclamantului un dezavantaj procesual, deoarece nu poate formula interogatoriul și în raport cu poziția și apărările exprimate prin întâmpinare.

7. Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece Codul de procedură civilă reglementează condițiile în care pot fi încuviințate chemarea la interogatoriu și procedura de administrare a acestei dovezi, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile constituționale invocate. Reglementarea diferită de administrare a probei cu interogatoriu pentru persoanele juridice este justificată în mod obiectiv și rațional prin situația diferită în care se află acestea. Instanța mai reține că, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispozițiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind, așadar, obligat la rândul său să atașeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat. Având în vedere că reclamantul este cel care declanșează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretențiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt și de drept, cât și dovezile pe care se întemeiază cererea. în plus, reclamantul are posibilitatea ca, după ce ia cunoștință de întâmpinarea și de apărările pârâtului, să propună până la primul termen de judecată la care este legal citat noi dovezi, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, texte legale care au următorul cuprins: "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (...) e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;".

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului din Constituție și prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate din perspectiva unor critici similare prin Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015, nepublicată la data prezentei decizii. Cu acel prilej Curtea a constatat că art. 194 lit. e) și art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă prevăd obligația depunerii probelor odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, deoarece pe acestea se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv apărare formulată. Este astfel reglementată obligația de a determina în concret probele, iar nu o indicare generică. Fără a se sprijini pe probe individualizate în concret, în privința probei cu interogatoriu și a probei cu martori, capetele de cerere sau apărările formulate apar ca simple alegații ce urmează a fi probate în faza judecății, aspect care ar duce la întârzierea soluționării cauzei.

14. Curtea reține că prin dispozițiile art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. În privința cererii de chemare în judecată, Curtea reține că prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, precum și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a mai reținut că instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

15. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 194 lit. e) teza a IV-a din Codul de procedură civilă, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispozițiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul arătării dovezilor de către pârât, acesta fiind, așadar, obligat la rândul său să atașeze interogatoriul întâmpinării atunci când reclamantul are calitatea de persoană juridică de drept public sau privat.

16. Astfel, Curtea reține că, având în vedere că reclamantul este cel care declanșează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretențiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt și de drept, cât și dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie și dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit cărora părțile trebuie să-și facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. De aceea, art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că probele se depun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Reglementarea sancțiunii decăderii ține de opțiunea legiuitorului în virtutea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" și urmărește disciplinarea părților din proces și asigurarea celerității judecării cauzei, părțile având posibilitatea încă din etapa anterioară judecății de a indica dovezile. Totodată, sancțiunea procesuală a decăderii asigură părților un cadru procesual stabil, ceea ce determină previzibilitatea desfășurării ulterioare a procesului, corespunzător noii viziuni a reglementării procesual civile.

17. Curtea observă că, potrivit art. 204 din Codul de procedură civilă, reclamantul are posibilitatea ca, după ce ia cunoștință de întâmpinarea pârâtului, să propună până la primul termen la care este legal citat noi dovezi, iar potrivit art. 254 alin. (5), instanța va dispune ca părțile să completeze probele, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.