HG nr. 1128/2014 - aprobarea stemelor comunelor Gugeşti, Jariştea, Negrileşti şi Tulnici, jud. Vrancea

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 1.128/2014

pentru aprobarea stemelor comunelor Gugești, Jariștea, Negrilești și Tulnici, județul Vrancea

Monitorul Oficial nr. 20 din 12.01.2015

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic.

(1) Se aprobă stemele comunelor Gugești, Jariștea, Negrilești și Tulnici, județul Vrancea, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.4.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.4.

(3) Anexele nr. 1.1-1.4 și 2.1-2.4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale

și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

ANEXA Nr. 1.1

STEMA

comunei Gugești, județul Vrancea

ANEXA Nr. 2.1

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Gugești, județul Vrancea

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1.1, stema comunei Gugești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat, cu scut în inimă.

În partea superioară, în dreapta, și în partea inferioară, în stânga, în câmp argintiu, se află câte un copac (nuc) cu tulpină și rădăcină neagră și frunze verzi.

În partea superioară, în stânga, și în partea inferioară, în dreapta, în câmp albastru, se află câte un snop de grâu de aur.

În inima scutului, în câmp auriu, se află două puști negre (flinte) încrucișate, cu patul armei în jos.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Nucul dă numele localității, care provine de la termenul "a gogi", care înseamnă "a bate nucii".

Spicele de grâu fac referire la ocupația de bază a locuitorilor, agricultura.

Puștile simbolizează luptele care s-au dat în Primul Război Mondial, localitatea având un monument închinat eroilor.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

ANEXA Nr. 1.2

STEMA

comunei Jariștea, județul Vrancea

ANEXA Nr. 2.2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Jariștea, județul Vrancea

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1.2, stema comunei Jariștea se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite.

În interiorul scutului se află o viță-de-vie cu șapte frunze și patru ciorchini de struguri, susținută de un arac, totul de aur.

În vârful scutului sunt plasate șase flăcări negre.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Vița-de-vie reprezintă bogăția viticolă a zonei, și anume podgoria Odobești, aflată pe raza localității.

Referitor la flăcări, în vorbirea localnicilor apare foarte des cuvântul "jar", în sensul de hotar, adică linia trasată pe pământ cu un băț și care dă denumirea localității.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

ANEXA Nr. 1.3

STEMA

comunei Negrilești, județul Vrancea

ANEXA Nr. 2.3

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Negrilești, județul Vrancea

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1.3, stema comunei Negrilești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în șef.

În șef, în câmp de aur, se află șapte vârfuri de săgeată negre, dispuse egal, toate cu vârful în sus.

În partea inferioară, în câmp negru, se află trei oițe de aur, purtând la gât o bentiță roșie cu clopot de aur, dispuse 2:1.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Cele șapte vârfuri de săgeată fac referire la faptul că localitatea Negrilești este unul dintre satele legendarei babe Vrâncioaia.

Oițele simbolizează ocupația de bază a locuitorilor și una din sărbătorile tradiționale din zonă, care are loc în fiecare an pe 21 mai, și anume "boteitul oilor".

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

ANEXA Nr. 1.4

STEMA

comunei Tulnici, județul Vrancea

ANEXA Nr. 2.4

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Tulnici, județul Vrancea

Descrierea stemei

Potrivit anexei nr. 1.4, stema comunei Tulnici se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în șef.

În șef, în câmp de aur, se află șapte săgeți negre, dispuse egal, toate cu vârful în sus.

În partea inferioară, în câmp verde, se află trei tulnice de aur, dispuse egal.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Cele șapte săgeți fac referire la faptul că această localitate a fost întemeiată de unul din feciorii babei Vrâncioaia, Tunsul, care a primit de la domnitorul Ștefan cel Mare unul dintre cei șapte munți ai Vrancei.

Tulnicele dau denumirea localității și fac referire la viața culturală și artistică din zonă.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 1128/2014 - aprobarea stemelor comunelor Gugeşti, Jariştea, Negrileşti şi Tulnici, jud. Vrancea