Legea nr. 59/2018 - modificarea art. 2 lit. f) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE

pentru modificarea art. 2 lit. f) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — La articolul 2 din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"f) bunuri NSIP în România — bunuri care se realizează în condiţiile prezentei legi, care intră în proprietatea publică a statului român şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale;".

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

FLORIN IORDACHE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 6 martie 2018.

Nr. 59.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 59/2018 - modificarea art. 2 lit. f) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate