Decizia CCR Nr. 706 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 53/2010 - eşalonarea plăţii indemnizaţiilor prev.e de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010 privind eșalonarea plății indemnizațiilor prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 și a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Viorel Bulete în Dosarul nr. 2.706/89/2013 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 735D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției Viorel Bulete. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care susține că nu își însușește faptul de a fi autor al excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010. Totodată, susține că drepturile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, lege specială, sunt garantate de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție și, prin urmare, Guvernul nu putea să adopte ordonanțe de urgență prin care să suspende temporar aceste drepturi. De asemenea, arată în esență că, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, orice modificare a dreptului la pensie se face prin decizie, or, în cazul său, nu a existat o astfel de decizie. În final, invocă Hotărârea din 4 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Bosnigeanu și alții împotriva României, prin care s-a statuat că victime ale represiunii din decembrie 1989 sunt atât răniții și reținuții, cât și luptătorii remarcați pentru fapte deosebite, fără discriminare. Autorul excepției depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.706/89/2013, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010 privind eșalonarea plății indemnizațiilor prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de apelantul Viorel Bulete în cadrul soluționării unei cauze de asigurări sociale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (1) și (3), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (1), deoarece o lege specială cum este Legea nr. 341/2004 nu se poate modifica prin ordonanțe de urgență ale Guvernului. Pe de altă parte, susține că, așa cum a constatat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, indemnizațiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, fiind un drept fundamental, acesta nu se poate restrânge decât în condițiile art. 53 din Constituție. Or, nu se justifică în niciun fel suprimarea acestui drept prin ordonanță de urgență a Guvernului, ceea ce este interzis de dispozițiile art. 44 și art. 115 alin. (6) din Constituție, care prevede că ordonanțele de urgență ale Guvernului nu pot viza trecerea silită a unor bunuri private în proprietate publică.

7. Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale opinează în sensul că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, deoarece sumele reprezentând indemnizații restante ce se achită beneficiarilor potrivit Legii nr. 341/2004 constituie, într-adevăr, un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar în cauză se critică doar modalitatea de executare a obligației de plată a acestor drepturi, în privința căreia legiuitorul are o marjă largă de apreciere, ținând cont atât de interesul persoanei fizice, cât și de cel al statului.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este motivată și, ca atare, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece nu a fost motivată.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile orale și concluziile scrise ale autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă următoarele:

- dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010 privind eșalonarea plății indemnizațiilor prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 25 iunie 2010;

- dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014.

14. Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (1) și (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 115 alin. (6) privind limitele de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului și art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiției în numele legii.

15. Cu privire la susținerea autorului excepției făcută în ședință publică, potrivit căreia nu își însușește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 și jurisprudenței sale constante, actul de sesizare a Curții Constituționale este încheierea pronunțată de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, iar litigiul constituțional se desfășoară în limitele determinate de actul de sesizare. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 234 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, și Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004. Având în vedere că, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale la data de 11 iunie 2014, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, Curtea constată că susținerea autorului excepției nu poate fi primită.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2010, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra acesteia prin Decizia nr. 412 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 414 din 21 iunie 2012, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, decizie prin care a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2010 stabilește perioada concretă în care urmează să fie executate indemnizațiile restante ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004. Este de competența exclusivă a legiuitorului a stabili procedura și măsurile necesare pentru executarea acestora, ținând seama de realitățile economico-financiare cu care se confruntă statul. Departe de a nega dreptul beneficiarilor Legii nr. 341/2004 la plata acestor indemnizații, textul stabilește un calendar unitar de executare, iar eșalonarea dispusă pe parcursul anilor 2012-2014, după caz, nu vizează în mod evident trecutul, ci executarea pe viitor a efectelor unui raport juridic născut în temeiul Legii nr. 341/2004.

17. Cu privire la critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, a constatat că actul normativ criticat se aplică în egală măsură persoanelor beneficiare ale indemnizației acordate în temeiul Legii nr. 341/2004, nu stabilește excepții de la reeșalonarea dispusă, iar aspectul că unele persoane și-au încasat drepturile anterior emiterii ordonanței de urgență ține de faptul că în acea perioadă era în vigoare o altă normă ce reglementa modalitatea de plată a acestora. Or, a nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau a abroga o normă ar însemna negarea competenței sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie el originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilității economice a țării și să ia măsuri în consecință.

18. Referitor la invocarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat, prin aceeași decizie, și că sumele reprezentând indemnizații restante ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un "bun“ în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Aceste tipuri de indemnizații au caracter reparatoriu, fără consacrare constituțională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar, în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizații pe o anumită perioadă, are de asemenea dreptul de a alege frecvența și modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituționale, legiuitorul poate opta și pentru retragerea lor. În ce privește modalitatea de executare pentru drepturi legale datorate, legiuitorul are, de asemenea, o largă marjă de apreciere și va ține seama atât de interesul persoanei fizice, cât și de cel al statului (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).

19. Cu privire la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, constatând că prevederile criticate nu fac altceva decât să prelungească și pentru anul 2013 aplicarea măsurilor instituite deja prin acte normative care, la rândul lor, au constituit obiect al controlului de neconstituționalitate, sens în care este Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013, prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiate, criticile de neconstituționalitate formulate.

20. Prin Decizia nr. 554 din 17 decembrie 2013, Curtea a reținut că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 se arată că aceasta a fost adoptată avându-se în vedere încetarea aplicabilității, la data de 31 decembrie 2012, a măsurilor financiare în domeniul bugetar instituite prin Legea nr. 283/2011 și faptul că exista riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale și bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern învestit în urma alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Or, neadoptarea acestor măsuri și pentru anul 2013 ar fi determinat afectarea semnificativă a sustenabilității finanțelor publice, generând un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare și, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut.

21. Totodată, Curtea a observat că prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, instanța de contencios constituțional a reliefat necesitatea creării unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor, sens în care este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50).

22. Referitor la critica privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a reținut prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, că, deși indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea pentru anul 2012 a plății acestor indemnizații, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanța dreptului.

23. Prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, Curtea a subliniat că, "deși autoritățile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor bănești pretinse de autorii excepției de neconstituționalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi și în viitor, în condițiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există și dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficiență, așa încât speranța titularilor acestor drepturi, deși are un suport legal, este în realitate lipsită de conținut. Astfel, deși formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulți ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existența acestor drepturi“.

24. De asemenea, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, Curtea a precizat că "măsura suspendării anuale a plății drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 și 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporționalitatea măsurii“.

25. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.

26. Pentru aceleași argumente, Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept.

27. Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, cu referire la interdicția de a reglementa - pe calea ordonanțelor de urgență ale Guvernului - măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, precum și critica de neconstituționalitate raportată la art. 124 alin. (1) din Constituție, privind înfăptuirea justiției în numele legii, Curtea reține că acestea nu au legătură cu dispozițiile celor două ordonanțe criticate.

28. În final, Curtea reține că nu poate primi susținerile autorului excepției referitoare la pretinsa nerespectare a dispozițiilor Legii nr. 263/2010, deoarece acestea nu reprezintă aspecte de constituționalitate.