Decizia CCR nr. 510/2021 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 510

din 13 iulie 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepție ridicată de Crin Iosif Gălățean în Dosarul nr. 12.911/211/2017 al Judecătoriei Gherla și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 527D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 199 din 28 mai 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.911/211/2017, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepția a fost ridicată de Crin Iosif Gălățean într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul circulației rutiere.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul face o comparație între regulile aplicabile în materie administrativă și cele aplicabile în materie contravențională. Astfel, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ este garantat, însă, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anumite acte administrative — cum este procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții — nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, deoarece cu privire la acestea se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară. Deși, în ansamblu, procedura reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este mult mai avantajoasă pentru contravenient decât procedura administrativă, instituirea prin art. 32 alin. (1) din același act normativ a regulii de competență teritorială a instanței de la locul săvârșirii contravenției este mult mai restrictivă față de regula cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu privire la competența instanței de la domiciliul reclamantului. Legiuitorul a derogat de la normele ce reglementează procedura dreptului administrativ, ce conferea reclamantului posibilitatea de a alege între instanțele competente teritorial, și, totodată, de la prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție.

6. În ceea ce privește încălcarea art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorul mai susține că instituirea procedurii restrictive din punctul de vedere al competenței teritoriale reglementate prin art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 presupune costuri suplimentare — spre exemplu, deplasarea și cazarea apărătorului ales —, care aduc atingere accesului liber la justiție.

7. Judecătoria Gherla, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul conținut:

— Art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”;

— Art. 5 alin. (2) din’ Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.”

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la accesul liber la justiție și în art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, precum și celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea, iar această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești.

14. Totodată, stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (a se vedea paragrafele 29 și 30 din Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018).

15. Distinct de cele reținute în decizia menționată, Curtea observă că nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție și a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin faptul că stabilirea competenței teritoriale a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția presupune costuri suplimentare — spre exemplu, deplasarea și cazarea apărătorului ales.

16. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006 (a se vedea Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012).

17. Curtea observă că aceste limitări privesc, spre exemplu, plata taxelor judiciare de timbru sau, în cazul de față, cheltuielile suplimentare determinate de deplasarea apărătorului. Curtea observă însă că autorul are posibilitatea angajării unui avocat care își desfășoară activitatea în localitatea unde a fost săvârșită contravenția. Totodată, în cazul în care, în urma judecății, procesul-verbal este desființat, autorul își poate recupera toate cheltuielile de judecată aferente procesului, inclusiv costurile cu deplasarea și cazarea apărătorului.

18. În ceea ce privește încălcarea art. 126 alin. (6) din Constituție, Curtea constată că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a mai fost supusă controlului de constituționalitate, în ansamblul său, prin Decizia nr. 1.553 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011. Prin aceasta s-a reținut că, deși în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 există și prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispozițiilor ordonanței menționate în prevederi de natura legii organice, deoarece s-ar ajunge la completarea Constituției, care reglementează expres și limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează și dispozițiile legale privind stabilirea și sancționarea contravențiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, prin contencios administrativ se înțelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiției, cetățenii sunt apărați de eventualele abuzuri ale autorităților administrației publice. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

19. Or, Curtea a reținut că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancționarea unor comportamente ce aduc atingere acelor valori sociale care, deși nu se bucură de protecția legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a reținut că în dreptul românesc contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ. Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetățean și autoritățile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ (a se vedea Decizia nr. 687 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011).

20. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea reține că prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile în cauză. Controlul judecătoresc al proceselor-verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se face pe calea contenciosului administrativ, ci, potrivit prevederilor art. 31—36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, printr-o procedură specifică materiei contravenționale.

HOTĂRÂRE privind înscrierea unor imobile, terenuri, în... →

Publicate în același Monitor Oficial:

HOTĂRÂRE privind înscrierea unor imobile, terenuri, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș HOTĂRÂRE privind modificarea valorii de inventar și a descrierii tehnice a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Botoșani, din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor... ORDIN privind aprobarea unor licențe de concesionare pentru exploatare Decizia ÎCCJ nr. 1/2022. Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Aplicarea legii penale în timp.