Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică din municipiul Braşov cărora li s-au acordat subvenţii de la bugetul local în anul 2016, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998..

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV

DIRECŢIA DE SERVICII SOCIALE

LISTA

cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică din municipiul Braşov cărora li s-au acordat subvenţii de la bugetul local în anul 2016, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

Nr.

crt.

Denumirea asociaţiei/fundaţiei

Unitatea de asistenţă socială pentru care se acordă subvenţia

Cuantumul subvenţiei aprobate (lei) '

1.

Fundaţia Hospice „Casa Speranţei”

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi

77.700 lei, pentru un număr mediu lunar de 37 de beneficiari, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 175 lei/beneficiar

2.

Fundaţia Hospice „Casa Speranţei”

Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi

21.000 lei, pentru un număr mediu lunar de 10 beneficiari, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 175 lei/beneficiar

3.

Fundaţia Hospice „Casa Speranţei”

Unitate de îngrijiri la domiciliu pentru persoane cu dizabilităţi

90.720 lei, pentru un număr mediu lunar de 63 de beneficiari, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 120 lei/beneficiar

4.

Asociaţia Delta Braşov

Centrul de zi pentru persoane vârstnice

42.000 lei, pentru un număr mediu lunar de 20 de beneficiari, nivelul mediu lunar al subvenţiei fiind de 175 lei/beneficiar

 

 

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică din municipiul Braşov cărora li s-au acordat subvenţii de la bugetul local în anul 2016, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998..