Decizia CCR nr. 88 din 26.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ovidiu Mihai Giurgea și Claudia Elena Giurgea în Dosarul nr. 2.896/300/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.153D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, Ovidiu Mihai Giurgea, personal și asistat de avocat Valentin Moroeanu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autoarea excepției Claudia Elena Giurgea, care este reprezentată de către același avocat, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, care susține admiterea acesteia. În acest sens, arată că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece se aplică și unor acte juridice încheiate anterior intrării lor în vigoare. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție, se arată că instituția prescripției dreptului la acțiune are o funcție sancționatorie a stării de pasivitate a titularilor acestui drept, însă în speță titularul dreptului este sancționat indiferent de starea de pasivitate, deoarece termenul de un an curge de la intrarea în vigoare a legii, iar nu la data când a fost cunoscută cauza de nulitate a actelor de înstrăinare.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii presupune luarea în considerare a tratamentului prevăzut de lege în decursul perioadei în care este în vigoare, care nu poate fi diferit în funcție de subiectele de drept cărora li se adresează.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 30 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.896/300/2011, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ovidiu Mihai Giurgea și Claudia Elena Giurgea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare a unui imobil-construcție, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat stabilește un termen special de prescripție al acțiunii în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare a imobilelor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, încheiate cu nerespectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, fără a ține seama de cauza de nulitate sau de conduita părților, respectiv dacă au urmărit sau nu fraudarea intereselor terților. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, în acest mod se încalcă principiul egalității în fața legii, fiind instituit un regim juridic discriminatoriu, care favorizează părțile unor astfel de contracte lovite de nulitate absolută.

7. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă își exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate sunt constituționale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. Se arată, în acest sens, că principiul egalității în drepturi presupune egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În realizarea acestui drept, se impune ca statul să asigure un cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situații juridice similare, în așa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări. În aceste condiții, situația generată de prevederile legale criticate nu este de natură a aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât legiuitorul a impus un termen de prescripție al dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv, diferit de cel general. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său se realizează într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea unor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea termenelor de prescripție, la expirarea cărora valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Posibilitatea de valorificare a dreptului titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv este asigurată, însă, în cadrul unui termen impus de rațiuni sociale majore. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: "(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi." Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.

13. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi și la preeminența legii.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește invocarea, cu prilejul dezbaterilor în fața Curții Constituționale, și a încălcării dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, aceasta nu poate fi reținută având în vedere că, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, sau nr. 1.165 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 19 octombrie 2009.)

15. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea reține că prevederile legale criticate au fost supuse în mod constant controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și cu o motivare similară celei formulate în prezenta cauză. Astfel, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, și a statuat, în esență, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate. Curtea a mai reținut că imprescriptibilitatea unor drepturi, consfințită, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare de Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională. Mai mult, s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale că împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acțiunii în constatarea nulității, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo audiur propriam turpitudinem allegans (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, nr. 428 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, nr. 430 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, nr. 200 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011, nr. 968 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013).

16. De asemenea, prin Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, Curtea a constatat că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor ce se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptățită calificarea normei legale de referință ca fiind neconstituțională. De altfel, înțelesul art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată admisibilitatea unui statut juridic diferit față de anumite categorii de persoane, cum este situația persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele reținute în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.