Legea nr. 72/2015 - aprobarea OUG nr. 71/2014 - modificarea art. X alin. 2 din OUG nr. 65/2014 pt. modificarea şi completarea unor acte normative

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL

LEGENr. 72/2015

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2014 privind modificarea art. X alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative

Monitorul Oficial nr. 235 din 07.04.2015

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic.

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 11 noiembrie 2014 privind modificarea art. X alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 17 noiembrie 2014.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 72/2015 - aprobarea OUG nr. 71/2014 - modificarea art. X alin. 2 din OUG nr. 65/2014 pt. modificarea şi completarea unor acte normative




Expunere de motive initiator 16.10.2015
Motivul emiterii proiectului de act normativ

1.Descrierea situaţiei actuale

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative s-a creat cadrul legal, pentru ca din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, să poată fi alocate sume Ministerului Sănătăţii pentru plata arieratelor la spitalele regionale de urgenţă şi la spitalele din unităţile funcţionale regionale de urgenţă din subordinea Ministerului Sănătăţii.

Astfel, în anul 2014, începând cu data de 20 octombrie 2014, prin derogare de la prevederile
Citește mai mult art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se alocă Ministerului Sănătăţii sume, prin hotărâre a Guvernului, pentru stingerea arieratelor.

2. Schimbări preconizate:

în Acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Uniunea Europeană se prevede obligativitatea statului român, respectiv a Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei de a întreprinde toate măsurile în vederea inexistenţei arieratelor în sistemul de sănătate.

Având în vedere faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului s-a prevăzut posibilitatea alocării Ministerului Sănătăţii de sume prin hotărâre a Guvernului, pentru stingerea arieratelor numai pentru anumite categorii de spitale se impune elaborarea prezentului act normativ, în sensul instituirii cadrului legal pentru alocarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumelor necesare Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei pentru stingerea arieratelor la toate spitalele din subordinea acestora. Astfel, toate categoriile de spitale, inclusiv cele deja reglementate, respectiv spitalele regionale de urgenţă şi la spitalele din unităţile funcţionale regionale de urgenţă din subordinea ministerelor menţionate pot beneficia de aceste prevederi.

Această modificare se impune deoarece spitalele sunt priorităţi naţionale pentru sistemul de sănătate din punct de vedere al finanţării din fonduri publice al serviciilor medicale, al investiţiilor şi al dotărilor materiale, precum şi din punct de vedere al asigurării resurselor umane.

Totodată, luarea acestei măsuri cu celeritate se impune şi datorită faptului că unităţile sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei înregistrează şi în prezent arierate, respectiv plăţi restante peste 90 de zile înregistrate către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări, de circa 10.000 mii lei.

Necesitatea elaborării acestui proiect mai decurge şi din faptul că prin asigurarea unei finanţări adecvate a acestor spitale, în raport cu complexitatea serviciilor spitaliceşti furnizate, se garantează un acces echitabil al cetăţenilor la servicii medicale de urgenţă şi totodată se evită apariţia de disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare esenţiale în tratamentul unor patologii spitalizate.
Răspunde