HG nr. 201/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 957/2005 privind organizarea si funcţionarea INS

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea si funcţionarea Institutului National de Statistică

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2016 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, precum şi al art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. — Hotărârea Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 18 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) în organizarea şi coordonarea statisticii oficiale din România activitatea Institutului Naţional de Statistică se întemeiază pe principiile independenţei profesionale, imparţialităţii, obiectivităţii, fiabilităţii, confidenţialităţii informaţiilor statistice şi eficienţei costurilor.”

2. La articolul 5, literele a) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,a) să solicite şi să obţină gratuit datele şi informaţiile statistice de la toate persoanele fizice şi juridice rezidente în România, precum şi celor nerezidente care desfăşoară activităţi pe teritoriul României;

(...)

f) să gestioneze fonduri externe nerambursabile, în conformitate cu prevederile legale, şi să utilizeze şi personal suplimentar de specialitate pentru realizarea lucrărilor, în limita fondurilor, pe perioada derulării proiectelor.”

3. La articolul 7, alineatele (1)—(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 7. — (1) Institutul Naţional de Statistică este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ordonator secundar de credite, ajutat de trei vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului. în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele emite ordine şi instrucţiuni.

(2) Atribuţiile specifice ale vicepreşedinţilor sunt stabilite prin ordin al preşedintelui Institutului National de Statistică.

(3) înlocuitorul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică se stabileşte prin ordin al acestuia din rândul vicepreşedinţilor.”

4. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. — (1) Numărul maxim de posturi al Institutul Naţional de Statistică este de 2.007, posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii.”

5. La articolul 11 alineatul (1), litera b) se abrogă.

6. La articolul 11, alineatul (5) se abrogă.

7. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:

„Art. 11-1. — (1) Institutul Naţional de Statistică poate închiria unor operatori economici spaţii din imobilul proprietate publică a statului, în care îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile legii, în următoarele scopuri:

a) organizare cantină incintă;

b) organizare bufet incintă.

(2) închirierea spaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii.

(3) Chiriile stabilite şi încasate ca urmare a închirierii spaţiilor prevăzute la alin. (1) se virează integral la bugetul de stat.

(4) Institutul Naţional de Statistică poate organiza în sala de conferinţe şi spaţiile adiacente acesteia, existente în imobilul prevăzut la alin. (1), următoarele activităţi: organizare conferinţe, simpozioane, întruniri, seminare, expoziţii şi alte asemenea.

(5) Veniturile încasate ca urmare a desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (4) se virează integral la bugetul de stat.”

8. Anexele nr. 1 si 2 se modifică si se înlocuiesc cu

anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.

Art. II. — încadrarea personalului pe noile funcţii şi în noua structură organizatorică se realizează în termenele şi cu respectarea procedurii legale aplicabile fiecărei categorii de personal.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,

Tudorel Andrei

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Bucureşti, 30 martie 2016.

Nr. 201.

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr 957/2005)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Institutului National de Statistică

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 957/2005)

Instituţii publice cu personalitate juridică aflate în subordinea Institutului Naţional de Statistică,

finanţate de la bugetul de stat

Direcţia Regională de Statistică Alba

Direcţia Judeţeană de Statistică Arad

Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş

Direcţia Judeţeană de Statistică Bacău

Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor

Direcţia Judeţeană de Statistică Cluj

Direcţia Judeţeană de Statistică Botoşani

Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov 

Direcţia Regională de Statistică Brăila 

Direcţia Judeţeană de Statistică Buzău

Direcţia Judeţeană de Statistică Caraş-Severin 

Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud

Direcţia Judeţeană de Statistică Constanţa

Direcţia Judeţeană de Statistică Covasna

Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa 

Direcţia Regională de Statistică Olt 

Direcţia Judeţeană de Statistică Galaţi

Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj

Direcţia Judeţeană de Statistică Harghita

Direcţia Judeţeană de Statistică Hunedoara

Direcţia Judeţeană de Statistică Ialomiţa

Direcţia Judeţeană de Statistică laşi

Direcţia Judeţeană de Statistică Ilfov

Direcţia Judeţeană de Statistică Maramureş

Direcţia Judeţeană de Statistică Mehedinţi

Direcţia Judeţeană de Statistică Mureş

Direcţia Regională de Statistică Neamţ

Direcţia Judeţeană de Statistică Dolj

Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova

Direcţia Judeţeană de Statistică Satu Mare

Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj

Direcţia Judeţeană de Statistică Sibiu

Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava

Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman

Direcţia Regională de Statistică Timiş

Direcţia Judeţeană de Statistică Tulcea

Direcţia Judeţeană de Statistică Vaslui

Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea

Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea

Direcţia Regională de Statistică Călăraşi

Direcţia Judeţeană de Statistică Giurgiu

Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 201/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 957/2005 privind organizarea si funcţionarea INS