Decizia CCR nr. 62 din 24.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 din Legea nr. 187/2012 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 - Codul penal şi celor ale art. 6 alin. 1 din Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportate la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 394/39/2014 al Judecătoriei Botoșani. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.025D/2014.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 1.252D/2014 și nr. 1.321D/2014, care au ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și celor ale art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Nicolae Minea în Dosarul nr. 13.138/318/2014 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secția penală și de Alin Ionuț Trancă în Dosarul nr. 19.325/280/2014 al judecătoriei Craiova - Secția penală.

4. La apelul nominal lipsesc autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.252D/2014 și nr. 1.321D/2014 la Dosarul nr. 1.025D/2014, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată în deciziile nr. 365/2014 și nr. 32/2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 29 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 394/39/2014, Judecătoria Botoșani a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportate la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal.

8. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 13.138/318/2014, Judecătoria Târgu Jiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și celor ale art. 6 alin. (1) din Codul penal.

9. Prin Încheierea din Ședința publică din 28 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 19.325/280/2014, Judecătoria Craiova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și celor ale art. 6 din Codul penal.

10. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatarii Ionel Stoica, Nicolae Minea și Alin Ionuț Trancă, deținuți la penitenciarele Botoșani, Târgu Jiu și Craiova, în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații la executare referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei prin care au solicitat reducerea limitelor de pedeapsă potrivit noului Cod penal.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2), precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Astfel, autorul excepției Ionel Stoica arată că este profund discriminatoriu ca acela care execută o pedeapsă mai redusă decât maximul special al legii noi să nu poată beneficia de legea mai blândă, deci să execute chiar integral pedeapsa, iar unui condamnat pentru faptă de gravitate mai mare і se reduce pedeapsa de trei ori față de cea dispusă definitiv de instanță. De aceea, consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale menționate în măsura în care prin aplicarea lor se încalcă principiul egalității în fața legii, potrivit căruia, la situații egale, tratamentul nu poate fi diferit. În acest sens, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 573/2011, nr. 1.470/2011 și nr. 86/2003.

13. Autorul excepției Nicolae Minea consideră că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale menționate "în măsura în care includ, nu exceptează și situațiile juridice de aplicare facultativă a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive." Astfel, arată că, "ulterior condamnării definitive, operațiunea juridică de restabilire în prezent a pedepsei principale adecvată noilor limite penale speciale prin aplicarea legii penale mai favorabile după condamnarea definitivă anterioară este posibilă prin recurgerea la criteriile avute în vedere de legiuitorul anterior prin dispozițiile art. 15 din vechiul Cod penal."

14. Autorul excepției Alin Ionuț Trancă apreciază că dispozițiile de lege atacate contravin prevederilor constituționale și convenționale menționate, deoarece exclud expres aplicarea art. 15 din Codul penal din 1969 (art. 4 din Legea nr. 187/2012), sau sunt interpretate în sensul acesta (art. 6 din noul Cod penal). Autorul criticii arată că "România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Cauza Rotaru împotriva României - pentru ambiguitatea și lipsa de claritate a normelor de drept penal care aduc carențe predictibilității dreptului, impreviziuni care nu fac altceva decât să lipsească de garanții procesuale subiectul de drept."

15. Instanțele de judecată opinează că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, iar pe fond este neîntemeiată.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17. Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.025D/2014, consideră că art. 4 din Legea nr. 187/2012 este constituțional.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, îl constituie dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum și dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, dispoziții care au legătură cu soluționarea cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 4 din Legea nr. 187/2012:"Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

- Art. 6 alin. (1) din Codul penal:"Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. "

21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. De asemenea, este invocat art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților a fundamentale.

22. Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 și cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal au mai făcut obiect ai controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale, din perspectivă unor critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, deciziile nr. 710 din 27 noiembrie 2014 și nr. 704 din 27 noiembrie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 14 ianuarie 2015, Decizia nr. 587 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 5 ianuarie 2015, Decizia nr. 541 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, și Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 și ale art. 6 alin. (1) din Codul penal, constatând că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, în jurisprudența sa sus-menționată, Curtea a constatat că, în cazul pedepselor definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. Astfel, Curtea a reținut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai ușoară, dar sancțiunea aplicată fie să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fie să nu depășească acest maxim. Daca în primul caz se ajunge la executarea unei sancțiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raționament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanță a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, și alte drepturi sau valori constituționale, precum principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parțial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate și valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

24. Luând în considerare cele statuate în jurisprudența proprie, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la principiul autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție.

25. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea a observat că neconstituționalitatea textelor de lege criticate este dedusă dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunțarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive. În legătură cu acest aspect, Curtea a apreciat că analiza pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Însă Curtea a constatat că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc și autorii excepției, sancțiunile aplicate acestora nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depășește maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalității.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27. Cât privește invocarea, în cauza de față, a prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, se constată că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia se rezumă doar la a reda textul din Constituție, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea textelor de lege atacate cu aceste prevederi constituționale. Curtea Constituțională nu se poate substitui autorului excepției în formularea unor critici de neconstituționalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituționale invocate nu susțin prin ele însele neconstituționalitatea textelor de lege criticate, astfel încât critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută.

28. Pentru același argument, nu pot fi reținute nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

29. În ceea ce privește criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate sunt formulate suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicate și pentru a permite persoanelor interesate să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.

30. Față de aceste considerente, Curtea constată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) și nici prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.