HOTĂRÂRE nr. 53/2013 - adoptarea Manualului Codul etic al profesioniştilor contabili, ediţia 2013, elaborat de Consiliul pt. Standarde internaţionale de etică pt. contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor

CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA

HOTĂRÂRENr. 53/2013

privind adoptarea Manualului Codul etic al profesioniștilor contabili, ediția 2013, elaborat de Consiliul pentru Standarde internaționale de etică pentru contabili (IESBA) al Federației Internaționale a Contabililor

Monitorul Oficial nr. 24 din 13.01.2014

În baza obligațiilor Camerei Auditorilor Financiari din România, în calitate de membru cu drepturi depline al Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), de a asigura adoptarea și promovarea celei mai recente ediții a Standardelor internaționale emise de această organizație,

în temeiul prevederilor:

a) art. 5 alin. (3) lit. b) și art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 15 alin. (3) și (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 12 decembrie 2013, hotărăște:

Art. 1

Se adoptă Manualul Codul etic al profesioniștilor contabili, ediția 2013, elaborat de Consiliul pentru Standarde internaționale de etică pentru contabili (IESBA) al Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), aplicabil de către auditorii financiari din România, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România.

Art. 2

Codul etic al profesioniștilor contabili, ediția 2013, elaborat de Consiliul pentru Standarde internaționale de etică pentru contabili (IESBA) al IFAC, este tradus, adoptat și inclus în Manualul Codul etic al profesioniștilor contabili, ediția 2013, editat de Camera Auditorilor Financiari din România și publicat pe site-ul CAFR, www.cafr.ro.

Art. 3

Prezenta hotărâre se comunică Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.

Art. 4

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Horia Neamțu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HOTĂRÂRE nr. 53/2013 - adoptarea Manualului Codul etic al profesioniştilor contabili, ediţia 2013, elaborat de Consiliul pt. Standarde internaţionale de etică pt. contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor