Ordinul Guvernului României ONPCSB nr. 44/2014 - aprobarea Normelor metodologice de efectuare a notificărilor şi de soluţionare a cererilor de autorizare a efectuării unor tranzacţii financiare
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI OFICIUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR
ORDINNr. 44/2014
privind aprobarea Normelor metodologice de efectuare a notificărilor și de soluționare a cererilor de autorizare a efectuării unor tranzacții financiare
Monitorul Oficial nr. 241 din 04.04.2014
Având în vedere:
- Regulamentul (UE) nr. 42/2014 al Consiliului din 20 ianuarie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului;
- Decizia Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor nr. 248/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de efectuare a notificărilor și de soluționare a cererilor de autorizare a efectuării unor tranzacții financiare,
în temeiul:
- prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare;
- prevederilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.599/2008, cu modificările ulterioare;
- prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată prin Legea nr. 60/2011,
președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă Normele metodologice de efectuare a notificărilor și de soluționare a cererilor de autorizare a efectuării unor tranzacții financiare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Începând cu data publicării prezentului ordin, orice dispoziții contrare se abrogă
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
Președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor,
Neculae Plăiașu