HG nr. 215/2016 - modificarea şi completarea art. 9 din HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
pentru modificarea şi completarea art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. — Articolul 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) După primirea situaţiei centralizatoare cu beneficiarii şi sumele aferente cantităţilor de motorină achiziţionate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale stabileşte, prin ordin al ministrului, cantităţile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.”
2. După alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
„(5) Sumele reprezentând ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru cantităţile de motorină determinate la plată de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (2), consumate de beneficiari şi nedecontate în anul de cerere, se decontează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în anul următor anului de cerere, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.”
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Achim Irimescu
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana Dragu
Ministrul afacerilor externe,
Lazăr Comănescu
Bucureşti, 30 martie 2016.
Nr. 215.
← HG nr. 214/2016 - modificarea şi completarea HG nr. 1.179/2014... | HG nr. 216/2016 - stabilirea pentru anul 2015 a cuantumului... → |
---|