Decizia CCR nr. 120 din 10.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 336 alin. (1) din Codul penal

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 120

din 10 martie 2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Petru Tofan în Dosarul nr. 587/286/2014 al Judecătoriei Răducăneni și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 659D/2014.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, întrucât, prin Decizia nr. 732/2014, ulterioară sesizării Curții Constituționale în prezenta cauză, Curtea a admis excepția și a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 27 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 587/286/2014, Judecătoria Răducăneni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Petru Tofan cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. (2) și art. 336 alin. (1) din Codul penal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Consideră că dispozițiile de lege criticate creează discriminare între suspecți, având în vedere subiectivitatea interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, potrivit căreia are relevanță penală prima recoltare de sânge, rămânând fără valoare juridică momentul efectiv al săvârșirii infracțiunii, astfel încât, pe de o parte, se poate ajunge la condamnări pe nedrept, iar, pe de altă parte, la soluții de clasare nejustificate.

6. Judecătoria Răducăneni nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituție și prevederilor art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal depind de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituind un criteriu aleatoriu și exterior conduitei autorului faptei. Consideră că, în condițiile redactării neclare a textului de lege criticat, aplicarea sa riscă să fie supusă arbitrariului atât din partea celor implicați în procedura de prelevare a mostrelor biologice, cât și din partea organelor judiciare.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal - Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, care au următorul cuprins: "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și ale art. 21 alin. (2) și (3) privind accesul liber ia justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională, întrucât aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, prin Decizia nr. 732/2014, paragraful 26, Curtea a reținut că îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus arătate.

14. Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Prin urmare, ținând cont de art. 29 alin. (3) și (5) din Legea nr. 47/1992 și de faptul că decizia mai sus menționată este ulterioară sesizării instanței constituționale în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Petru Tofan în Dosarul nr. 587/286/2014 al Judecătoriei Răducăneni.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Răducăneni și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 120 din 10.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 336 alin. (1) din Codul penal