Decizia CCR nr. 797/2021 - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 797

din 7 decembrie 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Ambrus-Matyas Eva în Dosarul nr. 289/96/2018 al Tribunalului Harghita — Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 625D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 14 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 289/96/2018, Tribunalul Harghita — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Ambrus-Matyas Eva.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 41 referitoare la dreptul la muncă și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În acest sens, arată că dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportarea limitării majorărilor salariale la nivelul salariului de bază din 2022, restrâng exercițiul dreptului la muncă și al dreptului corelativ la salariu, fără a exista vreuna dintre cauzele care justifică restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale, potrivit art. 53 din Constituție.

6. Tribunalul Harghita — Secția civilă apreciază că dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu contravin prevederilor constituționale invocate. În acest sens, arată, în esență, că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile salariale în sectorul public, precum și drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul lor valoric, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare, această prerogativă a legiuitorului neputând fi considerată o încălcare a principiului constituțional al dreptului la muncă. De asemenea, instanța apreciază că nu se poate vorbi nici de o restrângere a drepturilor în sensul art. 53 din Constituția României, legiuitorul stabilind inițial, prin articolul de lege contestat, una dintre modalitățile în care se va face salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Amintește, totodată, că instanțele de judecată trebuie să analizeze cauza în raport cu prevederile art. 20 din Constituția României referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și că este incident art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind proprietatea. Consideră că, deși în speță nu se poate vorbi despre o privare de proprietate, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a reținut că aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, de interes general, adică să intervină pentru o cauză de utilitate publică și să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Totodată, aceeași jurisprudență face o distincție clară între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas contra Croației, paragraful 58). De asemenea, din Hotărârea Marii Camere din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, rezultă următoarele: „Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum. (...) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată” (paragraful 94). Totodată, din Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, reiese că „(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare” (paragraful 23). Aceste aspecte rezultă și din Decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României (Cererea nr. 44.232/11) și Adrian Gavril Senteș împotriva României (Cererea nr. 44.605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând neîncălcarea de către statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare. Tribunalul Harghita — Secția civilă observă și că, în realitate, critica autoarei excepției privește conținutul art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, or, potrivit art. 61 din Constituție, „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării”, această instituție putând adopta modificări ale legilor în vigoare. De asemenea, instanța de judecată amintește că din practica instanței de contencios constituțional rezultă că excepțiile de neconstituționalitate prin care se urmărește modificarea soluțiilor legislative sunt respinse ca inadmisibile.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din

28 iunie 2017, dispoziții potrivit cărora „prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. 1 se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022”.

11. Autoarea excepției consideră că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 41 privind dreptul la muncă și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 661 din

29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, a reținut, în esență, că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, cu referire la o anumită categorie profesională, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. Prin urmare, stabilirea prin lege a regulii majorării salariilor de bază ale personalului care ocupă funcțiile de medici, de asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară până la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022 nu încalcă dispozițiile art. 41 și 53 din Constituție.

13. Cu același prilej, Curtea a reiterat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune în timp o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.” În același sens, potrivit art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.” De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că „Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia.”

14. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele și soluția Deciziei nr. 661 din 29 septembrie 2020 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare și... →

Publicate în același Monitor Oficial:

HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare și scoaterea unor bunuri mobile din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor — Regia Națională a Pădurilo ORDIN pentru aplicarea în trimestrul IV 2021 a prevederilor art. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății Decizia ÎCCJ nr. 10/2022. Noțiunile de „terenuri atribuite în folosință” și „actuali titulari ai dreptului de folosință”. Legea fondului funciar.