Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 44/2016 - regimul de depunere a cererilor de rambursare finale de beneficiarii Programului operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”

MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE

ORDINNr. 44/2016

privind regimul de depunere a cererilor de rambursare finale de către beneficiarii Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane"

Monitorul Oficial nr. 26 din 14.01.2016

În baza Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", aprobat prin Decizia Comisiei nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007,

în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit, cu completările ulterioare,

în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.

Art. 1.

(1) Pentru proiectele finanțate din Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" a căror implementare s-a finalizat până la data de 31 decembrie 2015 și pentru care nu a fost depusă cererea de rambursare finală până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, beneficiarii pot depune cererea de rambursare finală până la data de 15 februarie 2016 (data înregistrării la Autoritatea de management/Organismul intermediar pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane").

(2) Beneficiarii care nu se încadrează în termenul prevăzut la alin. (1) pentru depunerea cererii de rambursare finală suportă cheltuielile incluse în aceasta din resurse proprii.

Art. 2.

Liderii de parteneriat sunt obligați să depună cereri de rambursare finală, dacă există solicitare scrisă din partea partenerului/partenerilor de implementare a proiectului, însoțită de toate documentele justificative, în conformitate cu instrucțiunile Autorității de management pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" în vigoare.

Art. 3.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcția generală programe capital uman, care îndeplinește funcția de autoritate de management pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", și organismele intermediare pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul fondurilor europene,

Carmen Aura Răducu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 44/2016 - regimul de depunere a cererilor de rambursare finale de beneficiarii Programului operațional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane”