Decizia CCR nr. 150 din 17.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi art. 156 alin. (1) din Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Ioana Cumpănășoiu, Emil Cumpănășoiu, Scarlat Cumpănășoiu, Elisabeta Cumpănășoiu și Ecaterina Simion în Dosarul nr. 2.292/303/2014 al judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 725D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece autorii acesteia critică o omisiune legislativă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.292/303/2014, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Ioana Cumpănășoiu, Emil Cumpănășoiu, Scarlat Cumpănășoiu, Elisabeta Cumpănășoiu și Ecaterina Simion într-o cauză având ca obiect soluționarea în camera preliminară a unei plângeri formulate împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, de lege ferenda, ar fi necesară introducerea unui text de lege prin care să le dea posibilitatea persoanelor vătămate prin săvârșirea unei infracțiuni să invoce suspendarea termenului de prescripție al răspunderii penale, în situația în care s-ar afla într-o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat, de natură să le îngrădească dreptul de a cere tragerea la răspundere penală a făptuitorului și recuperarea prejudiciului cauzat.

6. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală,

contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit considerentelor încheierii de sesizare, dispozițiile art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969. Cu toate acestea, Curtea constată că din notele scrise ale autorilor excepției rezultă că aceștia au înțeles să critice nu numai prevederile din Codul penal din 1969, ci și soluția legislativă corespondentă acestora din actualul Cod penal, care se regăsește în art. 156 alin. (1), situație față de care obiect al excepției îl constituie ambele reglementări, care au următorul conținut:

- Art. 128 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Cursul termenului prescripției prevăzute in art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.";

- Art. 156 alin. (1) din Codul penal: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal."

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetățeni și art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva neînceperii urmăririi penale dispuse de procuror la data de 21 noiembrie 2013 față de expertul G.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute și pedepsite de art. 260 alin. 1 și 4 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale de 5 ani prevăzut de art. 122 lit. d) din Codul penal din 1969. În fapt s-a reținut că la data de 23 ianuarie 2013 autorii excepției au formulat plângerea penală, întrucât expertul menționat a întocmit o expertiză tehnică judiciară care, la data de 1 februarie 2008, a fost depusă la Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile și la data de 25 martie 2008 a fost depusă la instanța de judecată. Ca atare, calitatea de persoană vătămată prin efectuarea raportului de expertiză incriminat o avea numai autorul petenților în acea cauză civilă, parte în litigiul în care s-a dispus efectuarea raportului, motiv pentru care aceasta era singura persoană care se putea considera prejudiciată de actul respectiv. Împrejurarea că autorii excepției nu au avut cunoștință despre existența acestui litigiu până la data de 30 ianuarie 2012, când au fost notificați de executorul judecătoresc, nu poate fi apreciată ca fiind o cauză de suspendare a cursului termenului de prescripție al răspunderii penale pentru presupusul făptuitor. De altfel, deși la data de 30 ianuarie 2012 autorii excepției au aflat de existența raportului de expertiză pe care îl contestă sub aspect penal, au formulat plângere abia după un an, respectiv la data de 23 ianuarie 2013.

14. Așa fiind, Curtea constată că autorii acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită, pe această cale, completarea textului legal în sensul ca persoana vătămată, victimă a unei infracțiuni, să poată invoca suspendarea termenului de prescripție al răspunderii penale în cazul în care s-ar afla ea însăși într-o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat, de natură să îi îngrădească dreptul de a cere tragerea la răspundere penală a făptuitorului. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Ca atare, prezenta excepție urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.