Decizia CCR nr. 111 din 10.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 17 alin. 1 lit. a) şi b), precum şi a celor ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32,art. 33,art. 34 alin. 1 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 -...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 17 alin. (1) lit. a) și b) și art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Theodor Schain în Dosarul nr. 4.736/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 609D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, avocatul Adriean Neguțu, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că părțile Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au depus la dosar puncte de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care, în esență, solicită admiterea excepției formulate, în special cea referitoare la dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 și pronunțarea unei decizii în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și soluțiile date de Curte în această materie. Depune concluzii scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. În privința dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, precizează că aceste texte nu sunt aplicabile în litigiul dedus judecății, astfel că solicită respingerea, ca inadmisibilă, a acestei excepții de neconstituționalitate. Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 17 din Legea nr. 165/2013 pune concluzii de respingere ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Decizia nr. 5.713 din 12 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.736/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 17 alin. (1) lit. a) și b) și art. 32 - art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

7. Excepția a fost ridicată de Theodor Schain cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 223/21.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.736/2/2012 având ca obiect despăgubire.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), întrucât cauzele trebuie să se judece potrivit reglementărilor aplicabile la momentul introducerii acțiunii, nefiind posibil să se schimbe aceste reguli în timpul litigiului, pentru că în acest fel s-ar încălca o serie de drepturi fundamentale.

9. Consideră că dispozițiile art. 17 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o încălcare a principiului neretroactivității legii și permit anularea de către un organ administrativ a unor drepturi câștigate, care au intrat deja în circuitul civil și care nu mai pot fi anulate decât în justiție.

10. Apreciază că litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale, iar faptul că în curs de judecată a fost adoptată Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a li se aplica în condițiile art. 4 din această lege, încalcă principiul fundamental al neretroactivității legii.

11. Susține că termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 rămân câștigate cauzelor soluționate sau aflate pe rolul instanțelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

12. Consideră că dispozițiile legale criticate sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligându-le să se supună noii reglementări care le anulează drepturile câștigate sub reglementarea anterioară.

13. Arată că dispozițiile legale criticate creează o evidentă discriminare între persoanele care au primit deja despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001 și cei care nu au primit încă, deși li s-a recunoscut acest drept prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și care trebuie soluționate în aceleași condiții și termene.

14. În final, susține că "prin noua reglementare se stabilesc măsuri cu privire la evaluarea imobilelor ce fac obiectul deciziilor, făcându-se aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și se exprimă în puncte, ceea ce înseamnă că printr-o lege ordinară se modifică și se înlătură un drept de proprietate care este un drept real, recunoscut prin Constituție".

15. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât măsurile reglementate prin dispozițiile legale criticate nu au drept consecință privarea de proprietate a persoanelor îndreptățite, ci sunt de natură să asigure obținerea despăgubirilor ce li se cuvin, chiar dacă într-o perioadă mai lungă de timp.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17. Avocatul Poporului comunică faptul că își menține punctul de vedere exprimat anterior în dosarele nr. 492D/2014 și nr. 493D/2014.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în actul de sesizare al Curții Constituționale, îl reprezintă dispozițiile art. 4,art. 17 alin. (1) lit. a) și b) și art. 32- 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Însă, din analiza motivării excepției și ținând cont de circumstanțele speței, constatăm că, în realitate, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și b), precum și cele ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32,art. 33,art. 34 alin. (1) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 cu următorul cuprins:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor[... ] la data intrării în vigoare a prezentei legi. ";

-Árt. 17: "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;

b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;";

- Ari. 32: "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei і se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta,

o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de

1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

-Art. 34:"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. ";

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

21. În opinia autorului excepției dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

22. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că decizia privind acordarea de despăgubiri este consecința unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și, prin urmare, în cauză este incidență Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care instanța constituțională a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Așadar, Curtea a făcut distincție între deciziile emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea notificărilor care conțin propunerea de acordare de despăgubiri și care nu au făcut obiectul unor acțiuni judiciare și, respectiv, cele emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Astfel, având în vedere că Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării instanței constituționale în prezenta cauză, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constată că excepția de neconstituționalitate a art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă.

23. De asemenea, Curtea constată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

24. Având în vedere că, în prezenta cauză, autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituțional, prin decizia menționată, precum și faptul că aceasta a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării Curții Constituționale - 12 decembrie 2013, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții a devenit inadmisibilă.

25. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în cauză instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014 și nr. 686 din 26 noiembrie 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenței Curții - de exemplu, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015 -, în temeiul deciziilor de admitere prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluționat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 și Deciziei nr. 686 dip 26 noiembrie 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. în consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziilor de admitere menționate în condițiile arătate.

26. Cât privește critica de neconstituționalitate a art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorul excepției nu formulează critici explicite ori susțineri individualizate cu privire la acesta, aprecierile generale referitoare la ansamblul Legii nr. 165/2013 neputându-se constitui în veritabile argumente în sensul neconstituționalității acestor dispoziții. Prin urmare, excepția având ca obiect aceste texte de lege apare ca nemotivată, urmând să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

27. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că acest din urmă text de lege instituie în sarcina entităților învestite de lege obligația de a soluționa notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. Or, față de împrejurarea că autorul prezentei excepții s-a îndreptat împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în scopul emiterii de către aceasta a deciziei conținând titlul de despăgubire, rezultă că etapa administrativă a fost depășită. Ca atare, art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu mai este incident în cauză, etapa în care acesta ar fi fost aplicabil fiind depășită. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

28. Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acest din urmă text de lege se referă la căi de atac în justiție împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34, precum și împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege. Prin urmare, autorul excepției critică un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după împlinirea termenelor prevăzute de cele două articole menționate. Rezultă că art. 35 nu este, în acest moment procesual, incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.

29. Referitor la dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, Decizia nr. 395 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014, și Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015, a constatat constituționalitatea acestora. Astfel, Curtea a statuat că, pentru rațiuni ce țin de realizarea unui just echilibru între interesul general și interesul particular și de asigurare a securității raporturilor juridice civile, legiuitorul poate opta pentru stabilirea unor termene de decădere înăuntrul cărora titularii dreptului la obținerea unor compensații să își poată valorifica dreptul astfel reglementat până în momentul împlinirii acestora, sub sancțiunea pierderii lui, fără a fi încălcate prevederile art. 44 din Constituție.

30. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.