HOTĂRÂRE nr. 16/2014 - aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea curţilor de arbitraj de pe lângă Camerele Notarilor Publici din România
Index |
---|
HOTĂRÂRE nr. 16/2014 - aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea curţilor de arbitraj de pe lângă Camerele Notarilor Publici din România |
ANEXĂ - REGULAMENT-CADRU. |
Comentarii |
|
UNIUNEA NAȚIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA
HOTĂRÂRENr. 16/2014
pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea curților de arbitraj de pe lângă Camerele Notarilor Publici din România
Monitorul Oficial nr. 277 din 15.04.2014
Având în vedere proiectul Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea curților de arbitraj de pe lângă Camerele Notarilor Publici din România,
în urma discuțiilor care au avut loc în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România din data de 14 martie 2014,
în conformitate cu prevederile art. 48 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 20 alin. (3) din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, republicat,
Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1) Se aprobă Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea curților de arbitraj de pe lângă Camerele Notarilor Publici din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
Art. 2
Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștința Camerelor Notarilor Publici, în vederea îndeplinirii obligațiilor ce le revin.
Art. 3
Compartimentele de specialitate din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Președintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România,
Dumitru Viorel Mănescu