Anexa 1 - CONTRACT-CADRU. - Ordinul ANRE nr. 28/2014 - aprobarea Contractului-cadru dintre administratorul schemei de sprijin şi plătitorul de contribuţie pt. colectarea contribuţiei pt. cogenerarea de înaltă eficienţă şi a Contractului-cadru dintre producătorul de...
CONTRACT-CADRU
între administratorul schemei de sprijin și plătitorul de contribuție pentru colectarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență
Nr. ........../..........
1. Părțile contractante
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica“ - S.A., societate comercială cu sediul în .........., înregistrată la oficiul registrului comerțului cu numărul .........., cod unic de înregistrare nr. .........., cont de virament IBAN utilizat pentru colectarea contribuției .........., deschis la .........., reprezentată de .........., denumită administrator al schemei de sprijin,
și
Societatea Comercială .........., cu sediul în .........., înregistrată la oficiul registrului comerțului cu numărul .........., cod unic de înregistrare nr. .........., cont de virament IBAN utilizat pentru plata contribuției .........., deschis la .........., reprezentată de .........., denumită plătitor de contribuție,
ambele denumite în continuare părți.
Părțile au convenit următoarele:
2. Definiții și documente de referință
Art. 1. - (1) Termenii utilizați în prezentul contract au semnificațiile prevăzute în legislația aplicabilă prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Legislația aplicabilă prezentului contract este prevăzută în anexa nr. 1.
3. Obiectul contractului
Art. 2. - Obiectul prezentului contract constă în plata contravalorii contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență de către plătitorul de contribuție către administratorul schemei de sprijin și returnarea acesteia, în condițiile prezentului contract, către furnizorul plătitor de contribuție care vinde energie electrică importată, produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene.
4. Condiții de colectare a contribuției
Art. 3. - Contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență reprezintă tariful unitar, exprimat în lei/kWh, plătit lunar de fiecare consumator de energie electrică și de furnizorii care livrează energie electrică la export, în vederea creării resurselor financiare necesare aplicării schemei de sprijin.
Art. 4. - Contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență se stabilește prin ordin al președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și va fi folosită în derularea prezentului contract.
Art. 5. - Orice modificare a contribuției prevăzute la art. 3 conduce la aplicarea acesteia începând cu data intrării în vigoare menționată în ordinul prevăzut la art. 4, fără a fi necesară încheierea de acte adiționale la prezentul contract.
Art. 6. - Plătitorul de contribuție transmite lunar administratorului schemei de sprijin, până la data de 10 a fiecărei luni, cantitatea totală de energie electrică facturată la consumatori, inclusiv cea consumată la locurile de consum proprii și/sau cea exportată în luna anterioară.
Art. 7. - Administratorul schemei de sprijin are dreptul să solicite verificarea cantităților de energie electrică comunicate conform prevederilor art. 6 de plătitorul de contribuție.
Art. 8. - În cazul în care la verificarea prevăzută la art. 7 administratorul schemei de sprijin constată diferențe între cantitatea comunicată de plătitorul de contribuție și cea facturată ca fiind extrasă din rețeaua electrică de transport și/sau de distribuție și/sau direct de la barele centralelor, administratorul schemei de sprijin solicită informații plătitorului respectiv, iar în cazul în care explicațiile primite nu sunt clarificatoare, administratorul schemei de sprijin comunică ANRE situația înregistrată, solicitând verificarea informațiilor primite.
Art. 9. - Administratorul schemei de sprijin determină suma lunară de plată datorată de către plătitorul de contribuție, pe baza cantităților de energie electrică comunicate de plătitorul de contribuție în conformitate cu prevederile art. 6 și a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, aprobată prin ordin emis de ANRE, în vigoare la data realizării consumului de energie electrică.
Art. 10. - (1) Administratorul schemei de sprijin emite factura de plată a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență către plătitorul de contribuție și o transmite acestuia, în termen de maximum 15 zile de la ultima zi a fiecărei luni.
(2) În cazul în care plătitorul de contribuție transmite cu întârziere datele necesare facturării, termenul de emitere și transmitere a facturii se poate prelungi corespunzător, dar nu cu mai mult de 5 zile, termenele de plată rămânând neschimbate.
Art. 11. - Plătitorul de contribuție plătește facturile transmise de administratorul schemei de sprijin în termen de maximum 7 zile de la primirea acestora, dar nu mai târziu de data de 25 a fiecărei luni următoare celei de consum.
Art. 12. - Plătitorul de contribuție care introduce în România energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene, certificată prin garanții de origine și vândută consumatorilor de energie electrică din România, poate beneficia de returnarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, conform dispozițiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, dacă există un acord bilateral de recunoaștere a garanției de origine dintre România și țara de proveniență a energiei, membră a Uniunii Europene, conform dispozițiilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă.
Art. 13. - Plătitorul de contribuție poate solicita administratorului schemei de sprijin returnarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență în termen de maximum 60 de zile de la ultima zi a fiecărei luni în care au fost tranzacționate cantitățile de energie electrică prevăzute la art. 12.
Art. 14. - Pentru a beneficia de returnarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență prevăzută la art. 13, solicitarea transmisă de plătitorul de contribuție către administratorului schemei de sprijin trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
a) garanțiile de origine pentru certificarea cantităților de energie electrică produse în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene, introduse în România;
b) documente care să ateste vânzarea energiei electrice prevăzute la lit. a) direct consumatorilor de pe teritoriul României [cel puțin ultimele facturi privind achiziția și vânzarea energiei electrice prevăzute la lit. a), precum și copiile contractelor de vânzare-cumpărare/furnizare în care să fie specificată în clar achiziția respectivei energii produse în cogenerare de înaltă eficiență, certificată, din import];
c) dovada (extras de cont) care să ateste că furnizorul a achitat contribuția respectivă și că nu are obligații de plată restante către administratorul schemei de sprijin rezultate în conformitate cu prevederile prezentului contract.
Art. 15. - În situația în care furnizorul respectiv a transmis toate documentele prevăzute la art. 14, administratorul schemei de sprijin are obligația de a returna, pe baza facturii primite de la furnizor, contravaloarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării furnizorului, conform dispozițiilor art. 13.
Art. 16. - Plătitorul de contribuție poate fi obligat să constituie/să actualizeze o garanție financiară, corespunzătoare plății contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, așa cum a fost comunicată de către administratorul schemei de sprijin, în baza și în situațiile prevăzute într-o procedură emisă de administratorul schemei de sprijin și aprobată de ANRE.
Art. 17. - Administratorul schemei de sprijin poate executa garanția financiară, în condițiile procedurii emise de administratorul schemei de sprijin și aprobate de ANRE.
Art. 18. - În cazul neachitării până la data scadenței a facturilor emise în condițiile prezentului contract de către una dintre părți, partea în culpă are obligația să plătească dobânzi penalizatoare pentru întârzierea la plată, egale cu nivelul dobânzii de întârziere percepute pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere după data scadenței, până în ziua plății (exclusiv). Valoarea totală a dobânzilor penalizatoare nu poate depăși valoarea sumei datorate.
5. Obligațiile administratorului schemei de sprijin
Art. 19. - Administratorul schemei de sprijin are următoarele obligații:
a) să stabilească contravaloarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență necesar a fi plătită de plătitorul de contribuție, conform prevederilor art. 9;
b) să emită facturile și să le transmită plătitorului de contribuție, conform prevederilor art. 10;
c) să returneze plătitorului de contribuție contravaloarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, pentru energia electrică importată produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene și certificată prin garanții de origine, conform dispozițiilor art. 15;
d) să plătească dobânzi penalizatoare pentru întârzierea la plată, conform prevederilor art. 18, pentru neachitarea la data scadentă a facturii referitoare la returnarea contravalorii contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, pentru energia electrică importată produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene și certificată prin garanții de origine, conform dispozițiilor art. 15.
6. Drepturile administratorului schemei de sprijin
Art. 20. - Administratorul schemei de sprijin are următoarele drepturi:
a) să calculeze și să încaseze de la plătitorul de contribuție contravaloarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, conform prevederilor art. 11;
b) să solicite plătitorului de contribuție constituirea/actualizarea garanțiilor financiare conform prevederilor art. 16, respectiv să execute garanția financiară conform prevederilor art. 17;
c) să încaseze de la plătitorul de contribuție dobânzi penalizatoare pentru întârzierea la plată a facturilor emise de administratorul schemei de sprijin, conform prevederilor art. 18;
d) să solicite furnizorului plătitor de contribuție care solicită returnarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență existența garanțiilor de origine pentru cantitățile de energie electrică importate, produse în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene și vândute consumatorilor de energie electrică din România, precum și a documentelor care să ateste vânzarea energiei electrice pe teritoriul României, conform prevederilor art. 14;
e) să comunice ANRE diferențele constatate dintre cantitatea comunicată de plătitorul de contribuție și cea facturată de administratorul schemei de sprijin ca fiind extrasă din rețeaua electrică de transport și/sau de distribuție de către un furnizor;
f) să notifice ANRE neîndeplinirea de către plătitorul de contribuție a obligațiilor instituite în prezentul contract referitoare la constituirea/actualizarea garanției financiare sau pentru plata facturilor emise de administratorul schemei de sprijin, în vederea analizării condițiilor prevăzute la art. 37 din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 48/2013;
g) să inițieze modificarea și/sau completarea contractului sau a anexelor la acesta;
h) să solicite plătitorului de contribuție transmiterea/actualizarea listei cu locurile de consum pentru al căror consum de energie electrică trebuie să plătească contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, conform prevederilor Regulamentului privind stabilirea modului de colectare a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013.
7. Obligațiile plătitorului de contribuție
Art. 21. - Plătitorul de contribuție are următoarele obligații:
a) să transmită lunar administratorului schemei de sprijin, la termen, cantitățile totale de energie electrică facturate consumatorilor/exportate/consumate la locurile de consum proprii în luna anterioară, conform prevederilor art. 6;
b) să plătească lunar, la termen, contravaloarea facturilor primite de la administratorul schemei de sprijin aferente contribuțiilor pentru cogenerarea de înaltă eficiență, conform prevederilor art. 11;
c) plătitorul de contribuție care solicită returnarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență transmite administratorului schemei de sprijin toate documentele justificative pentru solicitarea de returnare a contribuției, conform prevederilor art. 14;
d) să constituie/să actualizeze garanția financiară, conform prevederilor art. 16;
e) să plătească dobânzi penalizatoare, conform prevederilor art. 18, pentru neachitarea în termen a facturilor emise de administratorul schemei de sprijin;
f) să transmită administratorului schemei de sprijin și să actualizeze lista cu locurile de consum pentru al căror consum de energie electrică trebuie să plătească contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, conform prevederilor Regulamentului privind stabilirea modului de colectare a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013. Lista poate fi transmisă în scris pe suport hârtie sau în format electronic.
8. Drepturile plătitorului de contribuție
Art. 22. - Plătitorul de contribuție are următoarele drepturi:
a) furnizorul care introduce în România energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene, certificată prin garanție de origine și vândută consumatorilor de energie electrică din România, poate solicita și beneficia de returnarea contribuției pentru cogenerare, conform prevederilor art. 15, dacă există un acord bilateral de recunoaștere a garanției de origine între țara de proveniență a energiei, membră a Uniunii Europene, și România;
b) să încaseze de la administratorul schemei de sprijin dobânzi penalizatoare pentru întârzierea la plată a facturilor emise de plătitorul de contribuție, conform prevederilor art. 18.
9. Termene și condiții de plată
Art. 23. - Plătitorul de contribuție plătește facturile transmise de administratorul schemei de sprijin, conform prevederilor art. 11.
Art. 24. - Administratorul schemei de sprijin plătește furnizorului care introduce în România energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene în termen de maximum de 30 de zile de la data primirii solicitării de returnare a contribuției, conform prevederilor art. 12 și 15.
Art. 25. - În cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată prevăzute la art. 11, administratorul schemei de sprijin aplică prevederile art. 16.
Art. 26. - În cazul neîndeplinirii până la data scadenței prevăzută la art. 24 a obligațiilor prevăzute la art. 15, administratorul schemei de sprijin are obligația să plătească, în afara sumei datorate, dobânzi penalizatoare la această sumă, în conformitate cu prevederile art. 18. Valoarea totală a dobânzilor penalizatoare nu poate depăși valoarea sumei datorate.
Art. 27. - Plata contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență de către plătitorul de contribuție, precum și retumarea contribuției de către administratorul schemei de sprijin furnizorului care introduce în România energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență în alte state membre ale Uniunii Europene se efectuează în și din contul bancar specificat de către administratorul schemei de sprijin.
Art. 28. - Părțile confirmă că au agreat reciproc instituțiile bancare prin care să se desfășoare derularea operațiunilor bancare. Acestea sunt cele menționate la pct. 1.
Art. 29. - Plata facturilor va fi efectuată prin orice mijloc legal de plată prevăzut de legislația în vigoare. Corespunzător modului de plată utilizat, factura se consideră achitată la data la care banca debitează contul plătitorului sau la data considerată de reglementările în vigoare pentru celelalte mijloace legale de plată.
10. Obligații și garanții
Art. 30. - Părțile se obligă una față de cealaltă să obțină și să păstreze pe toată durata contractului toate aprobările necesare fiecăreia pentru exercitarea obligațiilor cuprinse în prezentul contract, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Art. 31. - Părțile garantează una celeilalte că prezentul contract reprezintă o obligație validă, legală, opozabilă în justiție în termenii acestui contract.
11. Modificarea circumstanțelor
Art. 32. - Modificarea circumstanțelor reprezintă orice eveniment legislativ de natură să conducă la modificarea clauzelor prezentului contract. Aceasta include introducerea unui nou impozit sau taxe ori o schimbare a cuantumului oricăreia dintre taxele existente.
Art. 33. - În situația în care, după data intrării în vigoare a prezentului contract, intervin elemente care privesc părțile și care atrag modificări ale circumstanțelor inițiale, părțile vor modifica în mod corespunzător, prin act adițional, prevederile prezentului contract.
12. Legea aplicabilă - litigii
Art. 34. - Prezentul contract este supus și interpretat potrivit legislației române.
Art. 35. - Litigiile care decurg din executarea prezentului contract, ce nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare instanței judecătorești competente.
13. Comunicări și notificări
Art. 36. - Persoanele de contact autorizate pentru derularea acestui contract sunt menționate în anexa nr. 2.
Art. 37. - Părțile trebuie să se asigure că persoanele de contact nominalizate în anexa nr. 2 pot fi contactate telefonic sau în alt mod, așa cum este specificat în anexa nr. 2.
Art. 38. - Fiecare parte trebuie să notifice celeilalte părți în scris orice schimbare care a apărut cu privire la informațiile de contact specificate în anexa nr. 2, cu cel puțin 7 zile înainte ca schimbarea să intre în vigoare.
14. Durata contractului
Art. 39. - Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părți și rămâne în vigoare până la data de sau până la încetarea/rezilierea contractului din oricare altă cauză, în conformitate cu prevederile pct. 16.
15. Revizuirea contractului
Art. 40. - Contractul încheiat de părți se poate prelungi, modifica sau completa prin acte adiționale, inclusiv pentru includerea prevederilor legislative și de reglementare ulterioare încheierii contractului, la propunerea oricărei părți.
16. Încetarea contractului și rezilierea
Art. 41. - Contractul încetează în următoarele situații:
a) suspendarea sau retragerea oricărei autorizații, licențe sau aprobări necesare plătitorului de contribuție pentru a continua în mod legal activitățile sale;
b) părțile convin de comun acord încetarea contractului;
c) ajungerea la termen.
Art. 42. - Neîndeplinirea obligațiilor din prezentul contract atrage răspunderea civilă a părții în culpă, în condițiile legii.
17. Forța majoră
Art. 43. - Părțile sunt absolvite de orice răspundere în condițiile art. 1.351 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
18. Confidențialitate
Art. 44. - Părțile vor considera confidențiale prevederile prezentului contract, la fel ca și orice document și/sau orice informație schimbată de părți în contextul acestui contract. Fac excepție de la aceste prevederi:
a) informațiile solicitate de autoritățile competente, în conformitate cu reglementările în vigoare;
b) informațiile care au fost făcute publice până la încheierea contractului.
19. Daune
Art. 45. - Niciuna dintre părți nu este responsabilă pentru pierderi sau daune provocate celeilalte părți, cu excepția cazurilor în care a acționat cu intenție ori cu neglijență dovedită.
Art. 46. - Pentru neexecutarea, în totalitate sau în parte, a obligațiilor prevăzute în prezentul contract, părțile răspund conform prevederilor legale în vigoare.
20. Nulitatea unei clauze
Art. 47. - Nulitatea uneia sau mai multor prevederi ale prezentului contract nu vor afecta validitatea celorlalte prevederi rămase.
21. Dispoziții finale
Art. 48. - Prezentul contract a fost redactat și semnat în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, la data de ..........
22. Documentele contractului
Art. 49. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul contract.
Administrator schemă de sprijin, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica“ - S.A. | Plătitor de contribuție, Societatea Comercială .......... |
ANEXA Nr. 1
la contract
Documente de referință
Reglementările care stau la baza prezentului contract sunt:
1. Hotărârea Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă;
2. Hotărârea Guvernului nr. 1.461/2008 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea garanțiilor de origine pentru energia electrică produsă în cogenerare de eficiență înaltă;
3. Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă;
4. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 85/2009 privind aprobarea Procedurii de urmărire a garanțiilor de origine pentru energia electrică produsă în cogenerare de eficiență înaltă de la emitere până la valorificare;
5. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 87/2009 privind aprobarea Metodologiei de calcul pentru stabilirea cantităților de energie electrică produse în cogenerare de eficiență înaltă în vederea certificării prin garanții de origine;
6. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2010 privind aprobarea Metodologiei de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică produsă și livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerare de înaltă eficiență, cu modificările și completările ulterioare;
7. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2012 pentru aprobarea valorilor de referință armonizate ale eficienței pentru producerea separată de energie electrică, respectiv de energie termică și a factorilor de corecție aplicabili la nivel național;
8. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 78/2013 privind aprobarea valorilor bonusurilor de referință pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și a prețurilor de referință pentru energia termică produsă în cogenerare, aplicabile în anul 2014;
9. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013 privind aprobarea Regulamentului de calificare a producției de energie electrică în cogenerare de înaltă eficiență și de verificare și monitorizare a consumului de combustibil și a producțiilor de energie electrică și energie termică utilă în cogenerare de înaltă eficiență;
10. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 116/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea modului de colectare a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și de plată a bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență;
11. Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 117/2013 privind aprobarea Metodologiei de determinare și monitorizare a contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență.
ANEXA Nr. 2
la contract
Persoane de contact și informații comerciale
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica“ - S.A. Contact comercial: Nume: Telefon: E-mail: | Plătitorul de contribuție Societatea Comercială .......... Contact comercial: Nume: Telefon: E-mail: |