Decizia CCR nr. 94 din 27.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (6) din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (6) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Softurism - S.R.L. din Brezoi în Dosarul nr. 2.963/288/2013 al Tribunalului Vâlcea- Secția a II-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 658D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că cererea de reexaminare reprezintă o cerere de retractare pe care reclamantul o poate exercita împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată. Aceasta este soluționată de alt complet care verifică legalitatea anulării. De asemenea, trebuie avut în vedere specificul procedurii ce vizează aspecte pur formale, astfel încât nu pot fi reținute criticile autoarei excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 1.403/2013 din 27 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.963/288/2013, Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (6) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Softurism - S.R.L. din Brezoi cu ocazia soluționării unui recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile criticate, potrivit cărora cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere definitivă, înlătură dreptul la recurs. În acest sens face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 967/2012 și nr. 500/2012.

Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă apreciază că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate. În acest sens invocă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 200 alin. (6) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012.

Articolul 200 - Verificarea cererii și regularizarea acesteia - are următorul cuprins: "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.“

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Prin Încheierea din 9 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare a încheierii civile nr. 107/15.03.2013 pronunțată de aceeași instanță, prin care s-a dispus anularea acțiunii formulate de petenta Societatea Comercială Softurism - S.R.L., în baza art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Împotriva încheierii din 9 aprilie 2013 a declarat recurs petenta, invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă.

În ședința publică din data de 21 iunie 2013 recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (6) din Codul de procedură civilă.

Prin Decizia nr. 1.403/2013, Tribunalul Vâlcea - Secția a II-a civilă a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și a respins recursul ca inadmisibil.

Astfel, Curtea constată că acțiunea aflată în fața judecătorului a quo, în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, este ab initio inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Curtea a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (6) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că în cauza de față sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Astfel, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, putându-și exercita controlul de constituționalitate.

2. Referitor la excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, a reținut că procedura specială vizată de dispozițiile art. 200 din codul de procedură civilă nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere cu citarea părților.

De asemenea, Curtea reține că, prin Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, a statuat că încheierea de anulare a cererii astfel pronunțate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării.

Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit.

Curtea a apreciat că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului și există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare.

De altfel, Curtea constată că recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile în litigiu își pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunțate în fond pentru motivele de nelegalitate prevăzute de Codul de procedură civilă. În măsura în care cererea de reexaminare a fost respinsă, reclamantul are posibilitatea formulării unei noi cereri de chemare în judecată cu respectarea dispozițiilor legale.