Ordinul MECS nr. 3050/2015 - modificarea anexei nr. 1 la Ordinul MECTS nr. 5.644/2012 - unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ORDINNr. 3.050/2015

privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare

Monitorul Oficial nr. 28 din 14.01.2015

În conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare,

luând în considerare prevederile art. 8 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5. 644/2012 privind unele măsuri de organizare și funcționare ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerile membrilor Consiliului general al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare privind modificarea și completarea componențelor comisiilor de specialitate,

în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative,

în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării științifice emite prezentul ordin.

Art. I

Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II

Direcția generală învățământ superior, Direcția generală buget-finanțe și resurse umane din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice și instituțiile de învățământ superior, Academia Română și institutele naționale de cercetare-dezvoltare vor duce la îndeplinire prezentul ordin.

Art. III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării științifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 5.644/2012)

STRUCTURA

Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare

Comisii de specialitate și domeniile arondate

Domeniul fundamental

Comisia de specialitate

Domeniile științifice arondate

MATEMATICĂ SI ȘTIINȚE ALE NATURII

Matematică

Matematică

Informatică

Informatică

Fizică

Fizică

Chimie

Chimie

Științele pământului

Geologie și planetologie

Geofizică și geodezie

Geografie, geomorfologie, hidrologie

Științele atmosferei

Oceanografie

ȘTIINȚE INGINEREȘTI

Inginerie civilă și management

Inginerie civilă și instalații

Ingineria materialelor

Ingineria materialelor

Inginerie chimică, inginerie medicală, știința materialelor și nanomateriale

Inginerie chimică

Inginerie electrică

Inginerie electrică

Inginerie energetică

Inginerie energetică

Electronică, telecomunicații și nanotehnologie

Electronică

Telecomunicații

Nanotehnologie

Inginerie geologică, inginerie geodezică, mine, petrol și gaze

Inginerie geologică

Inginerie geodezică

Mine, petrol și gaze

Inginerie aerospațială, autovehicule și transporturi

Inginerie aerospațială

Ingineria autovehiculelor

Ingineria transporturilor

Inginerie marină și navigație

Ingineria resurselor vegetale și animale

Inginerie forestieră

Ingineria produselor alimentare

Biotehnologii

Agronomie

Horticultura

Silvicultură

Zootehnie

Calculatoare, tehnologia informației și ingineria sistemelor

Calculatoare și tehnologia informației

Ingineria sistemelor

Inginerie industrială și management

Inginerie industrială

Inginerie și management

Inginerie mecanică, mecatronică și robotică

Inginerie mecanică

Mecatronică

Robotică

Ingineria mediului

Știința și ingineria mediului

ȘTIINȚE BIOLOGICE ȘI BIOMEDICALE

Biologie și biochimie

Biologie

Biochimie

Medicină

Medicină

Medicină veterinară

Medicină veterinară

Medicină dentară

Medicină dentară

Farmacie

Farmacie

ȘTIINȚE SOCIALE

Științe juridice

Drept

Sociologie, științe politice și administrative

Sociologie

Științe politice

Relații internaționale și studii europene

Științe administrative

Științe ale comunicării

Științe militare, informații și ordine publică

Științe militare

Informații și securitate națională

Ordine publică și siguranță națională

Științe economice și administrarea afacerilor

Economie

Administrarea afacerilor

Finanțe

Contabilitate

Cibernetică, statistică și informatică economică

Economie și afaceri internaționale

Management

Marketing

Psihologie, științe ale educației, educație fizică și sport

Psihologie

Științe ale educației

Educație fizică și sport

ȘTIINȚE UMANISTE ȘI ARTE

Filologie

Filologie

Filosofie

Filosofie

Istorie și studii culturale

Istorie

Studii culturale

Teologie

Teologie

Arhitectură și urbanism

Arhitectură

Urbanism

Arte vizuale

Arte plastice, decorative și design

Artele spectacolului

Teatru

Coregrafie

Cinematografie și media

Muzică

Componența nominală a Consiliului general

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Instituția

1

ABRUDAN IOAN VASILE

Universitatea "Transilvania" din Brașov

2

ACHIMESCU NICOLAE

Universitatea din București

3

ALEXA VISARION

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București

4

ANDRONESCU ECATERINA

Universitatea "Politehnica" din București

5

ANDRUH MARIUS

Academia Română; Universitatea din București

6

BADEA ADRIAN

Universitatea "Politehnica" din București

7

BARBU DANIEL

Universitatea din București

8

BĂCIUȚ GRIGORE

Universitatea de Medicină și farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

9

BOROI GABRIEL

Universitatea "Nicolae Titulescu din București

10

BREAZ VALER DANIEL

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

11

BURILEANU CORNELIU

Universitatea "Politehnica" din București

12

COLOJA PASCU MIHAI

Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploiești

13

CRISTEA DAN

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

14

CRISTEA VASILE

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

15

DAMIAN RADU

Universitatea Tehnică de Construcții din București

16

DUMITRU MIRCEA

Universitatea din București

17

EFTENIE MARIANA

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

18

GAFTON ALEXANDRU

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

19

GAVRILESCU MARIA

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

20

GRIGORESCU SORIN DAN

Universitatea "Politehnica" din București

21

HAIDUC IONEL

Academia Română

22

HURDUC NICOLAE

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

23

IANOȘ IOAN

Universitatea din București

24

IRIMIE ALEXANDRU

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

25

ISTUDOR NICOLAE

Academia de Studii Economice din București

26

MUNTEAN DANIELA LUCIA

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș

27

NISTOR GHEORGHE VLAD

Universitatea din București

28

POP IOAN AUREL

Academia Română; Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

29

POPA FLORIAN

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

30

POPESCU EMILIAN

Academia Română

31

POTOLEA DAN

Universitatea din București

32

PREDOI GABRIEL

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

33

PRISECARU TUDOR

Universitatea "Politehnica" din București

34

PURCĂREA ANCA ALEXANDRA

Universitatea "Politehnica" din București

35

RAICU ȘERBAN

Universitatea "Politehnica" din București

36

SIMION EUGEN

Academia Română

37

SIMIONESCU BOGDAN

Academia Română

38

SURDU ALEXANDRU

Academia Română

39

ȘERBAN VIOREL AUREL

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

40

THEODORESCU RĂZVAN

Academia Română

41

TOMA GHEORGHE

Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București

42

ȚĂPUȘ NICOLAE

Universitatea "Politehnica" din București

43

VLAD VALENTIN IONEL

Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor

44

ZAMFIR NICOLAE

Academia Română

Componența nominală a comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare

Matematică și științe ale naturii

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Instituția

1. MATEMATICĂ

1

BREAZ VALER DANIEL - președinte

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

2

PETRUȘEL ADRIAN - vicepreședinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

3

AGRATINI OCTAVIAN

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

4

BERINDE VASILE

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

5

BEZNEA LUCIAN

Academia Română

6

BRÂNZĂNESCU VASILE

Academia Română

7

HALANAY ANDREI

Universitatea "Politehnica" din București

8

IVAN MIRCEA

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

9

LEFTER CĂTĂLIN GEORGE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

10

MEGAN MIHAIL

Universitatea de Vest din Timișoara

11

MUNTEANU GHEORGHE

Universitatea "Transilvania" din Brașov

12

POSTOLACHE MIHAI

Universitatea "Politehnica" din București

13

PREDA VASILE

Universitatea din București

14

SASU BOGDAN

Universitatea de Vest din Timișoara

15

ȚIGOIU SANDA

Universitatea din București

2. INFORMATICĂ

1

CRISTEA DAN - președinte

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

2

PÂRV BAZIL - vicepreședinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

3

LUCHIAN HENRI

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

4

CZIBULA GABRIELA

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

5

ENACHESCU DENIS MELVIN NICOLAE

Universitatea din București

6

NEGRU VIOREL

Universitatea de Vest din Timișoara

7

PĂUN ANDREI

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice din București

8

ȘTEFĂNESCU GHEORGHE

Universitatea din București

9

ZAHARIA DANIELA

Universitatea de Vest din Timișoara

3. FIZICĂ

1

ZAMFIR NICOLAE - președinte

Academia Română

2

CĂTA-DANIL GHEORGHE - vicepreședinte

Universitatea "Politehnica" din București

3

BICA IOAN

Universitatea de Vest din Timișoara

4

BUNOIU MĂDĂLIN

Universitatea de Vest din Timișoara

5

CĂLIN ALEXANDRU UR

Universitatea din Padova, Italia

6

CHIRIAC HORIA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași

7

CONSTANTINESCU RADU

Universitatea din Craiova

8

CULEA EUGEN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

9

DINESCU GHEORGHE

Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor

10

DRAGOMAN DANIELA

Universitatea din București

11

JIPA ALEXANDRU

Universitatea din București

12

MARDARE DIANA MIHAELA

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

13

NAGY LADISLAU

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

14

POP VIOREL

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

15

SIMON SIMION

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

4. CHIMIE

1

HURDUC NICOLAE - președinte

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

2

NEDA ION - vicepreședinte

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată din Timișoara

3

BÂCU ELENA

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

4

CARP OANA

Institutul de Chimie Fizică "Ilie G. Murgulescu" al Academiei Române, București

5

CIUCANU IONEL

Universitatea de Vest din Timișoara

6

COSTIȘOR OTILIA

Academia Română

7

DAVID VICTOR

Universitatea din București

8

DELEANU CĂLIN

Centrul de Chimie Organică "Costin Nenițescu" al Academiei Române

9

FRUNZĂ LIGIA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor - Măgurele

10

GROSU ION

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

11

HARABAGIU VALERIA

Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" al Academiei Române, Iași

12

OANCEA DUMITRU

Academia Română

13

PALAMARU MIRCEA NICOLAE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

14

PINTEALA MARIANA

Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" al Academiei Române, Iași

15

ZAHARESCU MARIA

Academia Română

5. ȘTIINȚELE PĂMÂNTULUI

1

IANOȘ IOAN - președinte

Universitatea din București

2

DAMIAN GHEORGHE ȘTEFAN - vicepreședinte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (CUNBM)

3

BUCUR ION

Academia Română; Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

4

CREȚAN REMUS

Universitatea de Vest din Timișoara

5

IANCU OVIDIU GABRIEL

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

6

ILIEȘ ALEXANDRU

Universitatea din Oradea

7

IONIȚĂ ION

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

8

MOCANU VICTOR

Universitatea din București

9

PANIN NICOLAE

Academia Română

10

PETREA DĂNUȚ

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

11

POPA NICOLAE

Universitatea de Vest din Timișoara

12

RĂDOANE MARIA

Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

13

UDUBAȘA GHEORGHE

Academia Română

Științe inginerești

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Instituția

6. INGINERIE CIVILĂ ȘI MANAGEMENT

1

DAMIAN RADU - președinte

Universitatea Tehnică de Construcții din București

2

GIURMA ION - vicepreședinte

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

3

ANTON ANTON

Universitatea Tehnică de Construcții din București

4

BUDESCU MIHAI

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

5

BURCHIU SORIN

Universitatea Tehnică de Construcții din București

6

CHIRICĂ ANTON

Universitatea Tehnică de Construcții din București

7

DUBINĂ DAN

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

8

ILIESCU MIHAI

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

9

IOANI ADRIAN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

10

RĂDUCANU DAN GABRIEL

Academia Tehnică Militară din București

11

STANCIU ANGHEL

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

12

STOIAN VALERIU

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

13

ȚĂRANU NICOLAE

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

7. INGINERIA MATERIALELOR

1

ȘERBAN VIOREL AUREL - președinte

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

2

RIPOȘAN IULIAN - vicepreședinte

Universitatea "Politehnica" din București

3

ABRUDEANU MARIOARA

Universitatea din Pitești

4

BUJOREANU LEANDRU GHEORGHE

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

5

BUZATU MIHAI

Universitatea "Politehnica" din București

6

GHIBAN BRÂNDUȘA

Universitatea "Politehnica" din București

7

GUTT GHEORGHE

Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

8

ION RODICA MARIANA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie - INCDCP-ICECHIM, București; Universitatea "Valahia" din Târgoviște

9

MITELEA ION

Universitatea "Politehnica din Timișoara

10

MUNTEANU DANIEL

Universitatea "Transilvania" din Brașov

11

MUȘAT VIORICA

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

12

PETRIȘOR TRAIAN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

13

RĂDUCANU DOINA

Universitatea "Politehnica" din București

14

TIEREAN MIRCEA

Universitatea "Transilvania" din Brașov

15

VIDA-SIMITI IOAN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

8. INGINERIE CHIMICĂ, INGINERIE MEDICALĂ, ȘTIINȚA MATERIALELOR ȘI NANOMATERIALE

1

ANDRONESCU ECATERINA- președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

AGACHI PAUL ȘERBAN - vicepreședinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

3

BĂDĂNOIU ALINA IOANA

Universitatea "Politehnica" din București

4

BOZGA GRIGORE

Universitatea "Politehnica" din București

5

CAȘCAVAL DAN

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

6

CURTEANU SILVIA

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

7

ILEA PETRU

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

8

IOVU HORIA

Universitatea "Politehnica" din București

9

MUREȘAN AUGUSTIN

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

10

PODE RODICA

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

11

ROȘCA PAUL

Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploiești

12

RUSNAC LUCIAN

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

13

STAN RALUCA

Universitatea "Politehnica" din București

9. INGINERIE ELECTRICĂ

1

GRIGORESCU SORIN DAN - președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

ANDEA PETRU - vicepreședinte

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

3

LIVINȚ GHEORGHE

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

4

MANOLEA GHEORGHE

Universitatea din Craiova

5

MOREGA ALEXANDRU MIHAIL

Universitatea "Politehnica" din București

6

MUNTEANU CĂLIN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

7

POPESCU MIHAI OCTAVIAN

Universitatea "Politehnica" din București

8

TOADER DUMITRU

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

9

ȚOPA VASILE

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

10. INGINERIE ENERGETICĂ

1

BADEA ADRIAN - președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

KILYENI ȘTEFAN - vicepreședinte

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

3

BICĂ DORIN

Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureș

4

DARIE GEORGE

Universitatea "Politehnica" din București

5

GAVRILAȘ MIHAI

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

6

HAZI ANETA

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

7

IONESCU GHEORGHE CONSTANTIN

Universitatea din Oradea

8

ISTRATE DUMITRU MARCEL

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

9

MĂNESCU LEONARDO GEO

Universitatea din Craiova

10

NECULA HORIA

Universitatea "Politehnica" din București

11

POPESCU LUMINIȚA

Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu

12

PRISECARU ILIE CONSTANTIN

Universitatea "Politehnica" din București

13

VASILIU NICOLAE

Universitatea "Politehnica" din București

11. ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAȚII ȘI NANOTEHNOLOGIE

1

BURILEANU CORNELIU - președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

TEODORESCU HORIA NICOLAI vicepreședinte

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

3

BIZON NICU

Universitatea din Pitești

4

BREZEANU GHEORGHE

Universitatea "Politehnica" din București

5

NEGRESCU CRISTIAN

Universitatea "Politehnica" din București

6

NICOLAESCU IOAN

Academia Tehnică Militară din București

7

POPA VALENTIN

Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

8

RUSU CORNELIU GHEORGHE

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

9

ȘTEFAN GHEORGHE

Universitatea "Politehnica" din București

10

TĂRNICERIU DANIELA

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

11

VASIU RADU

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

12. INGINERIE GEOLOGICĂ, INGINERIE GEODEZICĂ, MINE, PETROL ȘI GAZE

1

COLOJA PASCU MIHAI - președinte

Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploiești

2

ARAD VICTOR - vicepreședinte

Universitatea din Petroșani

3

MINESCU FLOREA

Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploiești

4

NEUNER JOHAN

Universitatea Tehnică de Construcții din București

5

ONOSE DUMITRU

Universitatea Tehnică de Construcții din București

6

ORTELECAN MIRCEA VASILE

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

7

PĂUNESCU CORNEL

Universitatea din București

8

RADU SORIN MIHAI

Universitatea din Petroșani

9

SCRĂDEANU DANIEL

Universitatea din București

13. INGINERIE AEROSPAȚIALĂ, AUTOVEHICULE ȘI TRANSPORTURI

1

RAICU ȘERBAN - președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

DUMITRESCU HORIA-vicepreședinte

Institutul Național de Cercetări Aerospațiale INCAS

3

ANDREESCU CRISTIAN NICOLAE

Universitatea "Politehnica" din București

4

CHIRU ANGHEL

Universitatea "Transilvania" din Brașov

5

DĂNĂILĂ STELIAN

Universitatea "Politehnica" din București

6

PANTAZOPOL DAN

Institutul Național de Cercetări Aerospațiale INCAS

7

POPA DINEL

Universitatea din Pitești

8

STANCIU VIRGIL

Universitatea "Politehnica" din București

9

STROE ION

Universitatea "Politehnica" din București

14. INGINERIA RESURSELOR VEGETALE ȘI ANIMALE

1

ABRUDAN IOAN VASILE - președinte

Universitatea "Transilvania" din Brașov

2

VÎNTU VASILE - vicepreședinte

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași

3

ALECU IOAN NICULAE

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

4

BAHRIM GABRIELA

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

5

BOTĂU DORICA

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

6

BUCUR DANIEL

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași

7

CĂLIN IOAN

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

8

CÎMPEANU SORIN MIHAI

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

9

CORNEA PETRUȚA

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

10

DINU TOMA ADRIAN

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

11

IONESCU OVIDIU

Universitatea "Transilvania" din Brașov

12

JITĂREANU GERARD

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași

13

MICLEA VASILE

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

14

OTIMAN PĂUN IOAN

Academia Română

15

PAMFIL DORU

Academia Română

16

PĂSĂRIN BENONE

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion lonescu de la Brad" din Iași

17

PÂRȘAN PAUL

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

18

ROBU TEODOR

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion lonescu de la Brad" din Iași

19

ROTAR IOAN

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

20

SESTRAȘ RADU

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

21

STĂNICĂ FLORIN

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

22

TEODORESCU RĂZVAN IONUȚ

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

23

TRAȘCĂ TEODOR

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

15. CALCULATOARE, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI INGINERIA SISTEMELOR

1

ȚAPUȘ NICOLAE - președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

MUNTEAN TRAIAN - vicepreședinte

Université Aix-Marseille, Franța

3

CIOCÎRLIE HORIA

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

4

CRISTEA VALENTIN

Universitatea "Politehnica" din București

5

DUMITRACHE ION

Academia Română

6

FLOREA ADINA

Universitatea "Politehnica" din București

7

MANTA VASILE ION

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

8

MICLEA LIVIU CRISTIAN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

9

NEDEVSCHI SERGIU

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

10

PATRICIU VICTOR VALERIU

Academia Tehnică Militară din București

11

PĂSTRĂVANU OCTAVIAN CEZAR

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

12

POPESCU DECEBAL

Universitatea "Politehnica" din București

13

POPESCU DUMITRU

Universitatea "Politehnica" din București

14

PRECUP RADU EMIL

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

15

SALOMIE IOAN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

16

SLUȘANSCHI EMIL

Universitatea "Politehnica" din București

17

VLADIMIR RĂZVAN

Universitatea din Craiova

16. INGINERIE INDUSTRIALĂ ȘI MANAGEMENT

1

PURCĂREA ANCA ALEXANDRA-președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

ABRUDAN IOAN - vicepreședinte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

3

ACHIM MOISE IOAN

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

4

BERCE PETRU

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

5

BRÎNDAȘU DAN

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

6

BUNGĂU CONSTANTIN

Universitatea din Oradea

7

CIOCA LUCIAN

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

8

DANALACHE FLORIN

Universitatea "Politehnica" din București

9

DOICIN CRISTIAN

Universitatea "Politehnica" din București

10

DRĂGHICI ANCA

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

11

DUMITRAȘ CĂTĂLIN GABRIEL

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

12

FETECĂU CĂTĂLIN

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

13

GHEORGHE MARIAN

Universitatea "Politehnica" din București

14

IZVERCIANU MONICA

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

15

MOGAN GHEORGHE

Universitatea "Transilvania" din Brașov

16

POPESCU SORIN GABRIEL

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

17

SCARLAT CEZAR

Universitatea "Politehnica" din București

18

SIMION IONEL

Universitatea "Politehnica" din București

19

ȚUCU DUMITRU

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

17. INGINERIE MECANICĂ, MECATRONICĂ ȘI ROBOTICĂ

1

PRISECARU TUDOR - președinte

Universitatea "Politehnica" din București

2

ULMANU VLAD - vicepreședinte

Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploiești

3

BĂLAN CORNELIU

Universitatea "Politehnica" din București

4

BÎZDOACĂ NICU GEORGE

Universitatea din Craiova

5

BORDEAȘU ILARE

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

6

BRATU POLIDOR

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

7

BURNETE NICOLAE

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

8

BUZBUCHI NICOLAE

Universitatea Maritimă din Constanța

9

CONDURACHE DANIEL

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

10

DAVID ION

Universitatea Tehnică de Construcții din București

11

GHEORGHE GHEORGHE

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării, București

12

HADĂR ANTON

Universitatea "Politehnica" din București

13

IGNAT SORIN

École Nationale Supérieure d’Arts et Métiers, Cluny - Franța

14

IONEL IOANA

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

15

NEGREAN IULIU

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

16

PARASCHIV GIGEL

Universitatea "Politehnica" din București

17

RUSU EUGEN

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

18

SUSAN-RESIGA ROMEO FLORIN

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

19

TALABĂ DORU

Universitatea "Transilvania" din Brașov

20

VIȘA ION

Universitatea "Transilvania" din Brașov

21

VOICU GHEORGHE

Universitatea "Politehnica" din București

18. INGINERIA MEDIULUI

1

GAVRILESCU MARIA- președinte

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

2

RUSU TIBERIU - vicepreședinte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

3

BACIU CĂLIN LAURENȚIU

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

4

COSTACHE CRISTINA

Universitatea "Politehnica" din București

5

IORDAN ALEXANDRA RALUCA

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

6

LAZĂR GABRIEL OCTAVIAN

Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

7

RÎȘNOVEANU GETA

Universitatea din București

8

ROBESCU DAN

Universitatea "Politehnica" din București

9

STĂTESCU FLORIAN

Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

Științe biologice și biomedicale

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Instituția

19. BIOLOGIE ȘI BIOCHIMIE

1

CRISTEA VASILE - președinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

2

PETRESCU ȘTEFANA MARIA- vicepreședinte

Academia Română

3

COSTACHE MARIETA

Universitatea din București

4

FLONTA MARIA LUISA

Academia Română

5

GOMOIU MARIAN TRAIAN

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină - GEOECOMAR

6

POPOV DOINA LUCIA

Academia Română

7

ZAMFIRACHE MARIA MAGDALENA

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

20. MEDICINĂ

1

POPA FLORIAN - președinte

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

2

POPA CONSTANTIN - vicepreședinte

Academia Română

3

POPESCU IRINEL - vicepreședinte

Academia de Științe Medicale

4

AZOICĂI DOINA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași

5

BARBILIAN ADRIAN

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

6

BĂJENARU OVIDIU ALEXANDRU

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

7

BORDEI PETRU

Universitatea "Ovidius" din Constanța

8

BUZOIANU ANCA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

9

CĂRUNTU IRINA DRAGA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași

10

CIUREA TUDOREL

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

11

COMAN ION

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

12

COPOTOIU CONSTANTIN

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș

13

FLORIAN IOAN ȘTEFAN

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

14

IONAC MIHAI

Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara

15

LASCĂR IOAN

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

16

MISCHEANU DAN

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

17

SARAFOLEANU CAIUS CODRUȚ

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

18

SIMIONESCU DANA-OLGA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

19

SINESCU CRINA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

21. MEDICINĂ VETERINARĂ

1

PREDOI GABRIEL - președinte

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

2

COZMA VASILE - vicepreședinte

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

3

BOGDAN ALEXANDRU

Academia Română

4

GROZA IOAN ȘTEFAN

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

5

HERMAN VIOREL

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara

6

SOLCANU GHEORGHE

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași

7

ȘONEA ALEXANDRU

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

22. MEDICINĂ DENTARĂ

1

BĂCIUȚ GRIGORE - președinte

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

2

BUCUR ALEXANDRU - vicepreședinte

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

3

BADEA MÂNDRA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

4

FORNA CONSUELA NORINA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași

5

IONESCU ECATERINA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

6

PĂCURAR MARIANA

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș

7

POPESCU EUGENIA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași

23. FARMACIE

1

MUNTEAN DANIELA LUCIA-președinte

Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș

2

HÂRJEU VICTORIA - vicepreședinte

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

3

ANDRIEȘ ADRIAN

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București

4

HANCIANU MONICA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași

5

LOGHIN FELICIA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

6

MIRCIOIU CONSTANTIN

Academia de Științe Medicale

7

MIRON ANCA

Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași

8

NEAMȚU JOHNY

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

9

OPREAN RADU

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca

Științe sociale

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Instituția

24. ȘTIINȚE JURIDICE

1

BOROI GABRIEL - președinte

Universitatea "Nicolae Titulescu" din București

2

ANGHENI SMARANDA - vicepreședinte

Universitatea "Titu Maiorescu" din București

3

BĂLAN EMIL

Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

4

CATANĂ RADU

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

5

DĂNIȘOR DAN CLAUDIU

Universitatea din Craiova

6

DIDEA IONEL

Universitatea din Pitești

7

DOGARU ION

Academia Română

8

DUMITRESCU CORINA ADRIANA

Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" din București

9

DUȚU MIRCEA

Academia Română

10

POPA GHEORGHE

Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București

11

TĂNĂSESCU SIMINA ELENA

Universitatea din București

12

TOADER TUDOREL

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

13

TRĂILESCU ANTON

Universitatea de Vest din Timișoara

14

VASILESCU PAUL

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

15

VEDINAȘ VERGINIA

Universitatea din București

25. SOCIOLOGIE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

1

BARBU DANIEL - președinte

Universitatea din București

2

PUȘCAȘ VASILE - vicepreședinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

3

BALAHUR DOINA

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

4

BĂRGĂOANU ALINA

Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

5

DÂNCU VASILE

Universitatea din București

6

DOBRESCU PAUL

Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

7

DUMITRU SANDU

Universitatea din București

8

GORUN ADRIAN

Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu

9

HINȚEA CĂLIN EMILIAN

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

10

HORGA IOAN

Universitatea din Oradea

11

OLTEANU GABRIEL EDMOND

Universitatea din Craiova

12

PĂUN NICOLAE

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

13

PIELEANU MARIUS

Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

14

POEDE GEORGE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

15

PROFIROIU MARIUS

Academia de Studii Economice din București

16

ROTH MARIA

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

17

ZAMFIR CĂTĂLIN

Academia Română

26. ȘTIINȚE MILITARE, INFORMAȚII ȘI ORDINE PUBLICĂ

1

TOMA GHEORGHE - președinte

Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București

2

PÎNZARIU SORIN - vicepreședinte

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din București

3

CAVAROPOL DAN

Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București

4

CIUPERCĂ ELLA

Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București

5

CRĂCIUN ION

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din București

6

DUMITRU DANIEL

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din București

7

DUMITRU IRENA

Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București

8

MINCULETE GHEORGHE

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din București

9

PRUNĂ ȘTEFAN

Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București

10

ROCEANU ION

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" din București

11

ȚICAL GEORGE

Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București

27. ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

1

ISTUDOR NICOLAE - președinte

Academia de Studii Economice din București

2

PIRTEA MARILEN GABRIEL-vicepreședinte

Universitatea de Vest din Timișoara

3

MARCU NICU - vicepreședinte

Universitatea din Craiova

4

AILENEI DOREL

Academia de Studii Economice din București

5

AIRINEI DINU

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

6

ANGHEL LAURENȚIU-DAN

Academia de Studii Economice din București

7

BIBU NICOLAE

Universitatea de Vest din Timișoara

8

COCRIȘ VASILE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

9

COJANU VALENTIN

Academia de Studii Economice din București

10

DIMA BOGDAN

Universitatea de Vest din Timișoara

11

DOBRE COSTINEL

Universitatea de Vest din Timișoara

12

DOBRIN OCTAVIAN

Academia de Studii Economice din București

13

DUMITRESCU DALINA

Academia de Studii Economice din București

14

DUȚESCU ADRIANA

Academia de Studii Economice din București

15

FELEAGĂ LILIANA

Academia de Studii Economice din București

16

FRANC VALERIU IOAN

Institutul Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" Academia Română

17

GRIGORESCU ADRIANA

Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București

18

HURDUZEU GHEORGHE

Academia de Studii Economice din București

19

LUNGU ION

Academia de Studii Economice din București

20

LUȚAȘ MIHAELA

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

21

MATIȘ DUMITRU

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

22

MINEA ALEXANDRU

Université DAuvergne, Clermont-Ferrand, Franța

23

MITRUȚ CONSTANTIN

Academia de Studii Economice din București

24

PASCARIU GABRIELA

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

25

PÂRGARU ION

Universitatea "Politehnica" București

26

PLĂIAȘ IOAN

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

27

POPA ION

Academia de Studii Economice din București

28

PRELIPCEAN GABRIELA

Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

29

ROTARIU ILIE

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

30

TODEA NICOLAE

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

31

ȚIGU GABRIELA

Academia de Studii Economice din București

28. PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

1

POTOLEA DAN - președinte

Universitatea din București

2

OPRE NICULAE ADRIAN - vicepreședinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

3

ANIȚEI MIHAI

Universitatea din București

4

CHIȘ VASILE

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

5

COJOCARU VIOREL

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București

6

CREȚU MIHAELA CARMEN

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

7

GAVRILUC ALIN

Universitatea de Vest din Timișoara

8

GRIGORE VASILICA

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București

9

GROSU EMILIA FLORINA

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

10

HĂVÂRNEANU CORNELIU

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

11

IUCU ROMIȚĂ

Universitatea din București

12

MARINESCU GHEORGHE

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București

13

MIHĂILESCU LILIANA

Universitatea din Pitești

14

NEAMȚU MIRCEA

Universitatea "Transilvania" din Brașov

15

TOMA STELIANA

Universitatea Tehnică de Construcții din București

Științe umaniste și arte

Nr.

crt.

Numele și prenumele

Instituția

29. FILOLOGIE

1

GAFTON ALEXANDRU - președinte

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

2

CORNILESCU ALEXANDRA-vicepreședinte

Universitatea din București

3

BECHET FLORICA

Universitatea din București

4

BOLDEA IULIAN

Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureș

5

DIACONU MIRCEA

Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava

6

LUPU COMAN

Universitatea din București

7

MANOLACHE GHEORGHE

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

8

MUNTEANU EUGEN

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

9

OLTEAN ȘTEFAN

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

10

SIMUȚ ION

Universitatea din Oradea

11

TEODORESCU CRISTIANA NICOLA

Universitatea din Craiova

30. FILOSOFIE

1

SURDU ALEXANDRU - președinte

Academia Română

2

BRÂNCOVEANU VASILE ROMULUS - vicepreședinte

Universitatea din București

3

BIRIȘ IOAN

Universitatea de Vest din Timișoara

4

CIOMOȘ VIRGIL

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

5

COZMA CARMEN

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

6

DUR ION

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

7

ILIESCU ADRIAN PAUL

Universitatea din București

8

RÂMBU NICOLAE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

9

VERESS CAROL

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

31. ISTORIE ȘI STUDII CULTURALE

1

NISTOR GHEORGHE VLAD - președinte

Universitatea din București

2

BOLOVAN IOAN - vicepreședinte

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

3

CAZAN ILEANA

Institutul de Istorie "Nicolae lorga" din București

4

CÂNDEA IONEL

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

5

EDROIU NICOLAE

Academia Română

6

LUCA SABIN ADRIAN

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

7

IACOB GHEORGHE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

8

MÂRZA EVA

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

9

NICOARĂ TOADER

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

10

PLATON ALEXANDRU FLORIN

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

11

RETEGAN MIHAI

Universitatea din București

12

SIGMIREAN CORNEL

Academia Română

13

SPINEI VICTOR

Academia Română

14

ȘIPOȘ SORIN

Universitatea din Oradea

15

VULPE ALEXANDRU

Academia Română

32. TEOLOGIE

1

ACHIMESCU NICOLAE - președinte

Universitatea din București

2

PĂTULEANU CONSTANTIN - vicepreședinte

Universitatea din Craiova

3

BUCHIU ȘTEFAN

Universitatea din București

4

BUNACIU OTNIEL IOAN

Universitatea din București

5

CHIFĂR NICOLAE

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

6

CHIRILĂ IOAN

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

7

DANCĂ WILHELM

Arhiepiscopia Romano-Catolică București

8

HIMCINSCHI MIHAI

Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

9

MARTON JOZSEF

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

10

MOLNAR JANOS

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

11

RUNCAN NECHITA

Universitatea "Ovidius" din Constanța

12

NEGRUȚ PAUL

Universitatea "Emanuel" din Oradea

13

PETRARU GHEORGHE

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

14

SAVA VIOREL

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

15

TOFANĂ STELIAN

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

33. ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

1

EFTENIE MARIANA - președinte

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

2

MATEI ADRIANA - vicepreședinte

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

3

BICA SMARANDA

Universitatea "Politehnica" din Timișoara

4

BOGDĂNESCU ZENO

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

5

GOCIMAN CRISTINA OLGA

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

6

MOICEANU MARIAN

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

7

ȘTEFAN DORIN

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București

34. ARTE VIZUALE

1

THEODORESCU RĂZVAN - președinte

Academia Română

2

SBÂRCIU IOAN - vicepreședinte

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

3

DEMETRESCU RUXANDRA SILVELIA

Universitatea Națională de Arte din București

4

GHEORGHIU DRAGOȘ

Universitatea Națională de Arte din București

5

MIHĂILESCU DOINA VALERIA

Universitatea de Vest din Timișoara

6

SOLOVĂSTRU RADU CĂLIN

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca

7

ZAHARIA DUMITRU

Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași

35 ARTELE SPECTACOLULUI

1

ALEXA VISARION - președinte

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București

2

PRELIPCEAN DAN - vicepreședinte

Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași

3

BĂLĂIȚĂ AURELIAN

Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași

4

CHIRIAC CONSTANTIN

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

5

CRIȘAN SORIN ION

Universitatea de Arte din Târgu Mureș

6

DEDIU SANDU VALENTINA

Universitatea Națională de Muzică din București

7

DRĂGULIN STELA

Universitatea "Transilvania" din Brașov

8

GOLOGAN DANIELA (MIRUNA RUNCAN)

Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca

9

POP ADRIAN

Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca

10

TITIENI ADRIAN

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București

11

ZONTE VIOLETA

Universitatea de Vest din Timișoara

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MECS nr. 3050/2015 - modificarea anexei nr. 1 la Ordinul MECTS nr. 5.644/2012 - unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare