Decizia CCR nr. 70 din 26.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 26 alin. (6) şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (6) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de S.N.G.N. "Romgaz" - S.A. - Sucursala Târgu Mureș în Dosarul nr. 14.630/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureș și care constituie obiectul Dosarului nr. 574D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul Dan Claudiu Ilinca, consilier juridic cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că partea comuna Râciu, prin primar, a transmis la dosar note scrise prin care și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, în sensul că aceasta este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care reiterează cele susținute în motivarea scrisă aflată la dosarul cauzei.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că Legea nr. 50/1991 este o lege specială în raport cu cadrul general stabilit de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel că poate conține dispoziții derogatorii. Precizează că prevederea potrivit căreia nu este posibilă aplicarea avertismentului ca sancțiune pentru contravențiile săvârșite la regimul autorizării executării lucrărilor de construcții a fost introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 în scopul disciplinării persoanelor angrenate în realizarea lucrărilor de construcții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 21 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 14.630/320/2013, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (6) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de S.N.G.N. "Romgaz" - S.A. - Sucursala Târgu Mureș într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea cererii de anulare a procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul executării lucrărilor de construcții.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia pornește de la premisa că prevederile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu permit aplicarea sancțiunii avertisment pentru contravențiile reglementate de aceasta, reprezintă legea specială în raport cu cele cuprinse în legea generală, respectiv art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 potrivit căruia avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Autorul excepției susține, însă, că prioritatea dispoziției din legea specială față de cea din legea generală contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât, în opinia sa, acest text din Legea fundamentală consacră nu numai aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenționale mai favorabile, ci și aplicarea legii penale sau contravenționale mai favorabile în general, adică atunci când vine în concurs cu o altă prevedere penală sau contravențională mai puțin favorabilă. Or, în cauză, dispoziția legală care permite aplicarea avertismentului este mai favorabilă decât cea care interzice aplicarea avertismentului ca sancțiune contravențională principală.

8. Judecătoria Târgu Mureș a constatat că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, arătând că nu poate aprecia în ce măsură textele criticate sunt sau nu constituționale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorului excepției, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 26 alin. (6) și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009, care au următorul conținut:

- Art. 26 alin. (6): "În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment.

- Art. 35 alin. (3): "În măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel, sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 28 si 29."

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în opinia autorului excepției, art. 15 alin. (2) din Constituție instituie regula neretroactivității legii, stabilind două excepții de la aceasta, și anume: aplicarea retroactivă a legii penale sau contravenționale mai favorabile, pe de o parte, și, pe de altă parte, aplicarea legii penale sau contravenționale mai favorabile în general, adică atunci când vine în concurs cu cel puțin o altă prevedere penală sau contravențională mai puțin favorabilă.

15. Față de aceste susțineri, Curtea constată că autorul excepției își construiește argumentația pe o interpretare greșită a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care prevăd retroactivitatea legii penale și contravenționale mai favorabile, ca excepție de la regula neretroactivității legii. În motivarea criticii, autorul excepției atribuie acestor prevederi semnificații pe care legiuitorul constituant nu le-a avut în intenție și nici nu le-a inclus în norma constituțională invocată. Textul constituțional menționat oferă soluție pentru conflictul de legi în timp, stabilind că, în materie penală și contravențională, se va aplica legea ale cărei prevederi sunt mai favorabile făptuitorului, infractor sau contravenient, după caz. În concepția autorului excepției, însă, aprecierea legii mai favorabile ar trebui făcută nu prin prisma criteriului temporal, al succesiunii cronologice, ci prin alegerea dintre mai multe legi aflate concomitent în vigoare, pe cea mai favorabilă. Or, o astfel de ipoteză nu este nicidecum cuprinsă în textul constituțional invocat.

16. Curtea reține că autorul excepției arată că, în cauza în soluționarea căreia a ridicat excepția de neconstituționalitate, aplicarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care stabilesc că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, este mai favorabilă decât art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 care interzice expres aplicarea avertismentului ca sancțiune contravențională principală. Autorul excepției susține, totodată, că și prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 contravin aceluiași text din Legea fundamentală, întrucât permit posibilitatea aplicării sancțiunii contravenționale a avertismentului prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 doar "în măsura în care prezenta lege [Legea nr. 50/1991] nu dispune altfel". Or, sub acest aspect, Curtea constată că existența în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 - act normativ care reprezintă legea generală în materie - a unei prevederi legale care ar fi mai favorabilă autorului excepției decât cea din legea specială, respectiv art. 26 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, nu poate conferi caracter neconstituțional acestei din urmă dispoziții de lege.

17. De altfel, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții la regimul executării lucrărilor de construcții, de împrejurările specifice în care pot fi săvârșite, de modul și mijloacele de săvârșire, precum și de consecințele posibile ale acestora, opțiunea legiuitorului de a nu permite aplicarea sancțiunii avertismentului apare ca justificată prin importanța valorilor pe care le protejează, respectiv viața și siguranța persoanelor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a apreciat că, față de gradul de pericol social al faptelor ce pot constitui contravenții în această materie, aplicarea sancțiunii avertisment nu poate fi suficientă pentru atingerea dublului scop, preventiv și educativ, al sancțiunii.

18. În ce privește critica de neconstituționalitate formulată față de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, stabilind că, în măsura în care prin Legea nr. 50/1991 nu se dispune altfel, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 sunt aplicabile și în materia executării lucrărilor de construcții, textul de lege menționat reprezintă o concretizare a principiului specialia generalibus derogant. Așa cum s-a arătat și mai sus, în ce privește reglementarea contravențiilor la regimul executării lucrărilor de construcții, Legea nr. 50/1991 reprezintă o lege specială în raport cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care reprezintă legea generală. Această concluzie rezultă cu evidență din prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 12 aprilie 2010, potrivit cărora caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. Ca atare, Curtea reține că principiul enunțat creează premisele instituirii, printr-o lege specială, a unui regim juridic diferit față de cel comun, ceea ce nu este, însă, de natură să contravină dispozițiilor constituționale care consacră regula neretroactivității legii civile și excepția de la aceasta, constând în posibilitatea retroactivității legii penale sau contravenționale mai favorabile.