Decizia CCR nr. 66 din 11.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 200 din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Mădărășan în Dosarul nr. 7.001/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 507D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, în acest sens, arată, în esență, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu încalcă principiul constituțional al dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este o concretizare la nivel infraconstituțional a exigențelor acestuia, cu atât mai mult cu cât reglementarea cererii de examinare, prin textul de lege criticat, are caracterul unei veritabile căi de atac.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.001/320/2013, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă,

excepție ridicată de Ana Mădărășan într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat, care impune verificarea cererii de chemare în judecată de către completul căruia i-a fost repartizată cauza, Instituind și posibilitatea regularizării acesteia, conduce la o îngrădire a accesului liber la justiție, datorată modului de formulare și a sferei largi a aspectelor supuse procedurii verificării și regularizării.

Se arată, în acest sens, că multitudinea de interpretări ce pot fi date prevederilor art. 194-196 din codul de procedură civilă poate avea drept consecință anularea unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele reglementate, sub sancțiunea nulității, în art. 196 din același cod.

Judecătoria Târgu Mureș își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, deoarece principiul constituțional al accesului liber la justiție nu trebuie Interpretat în sensul că modul de sesizare al instanțelor de judecată nu poate fi supus niciunei condiționări. Se mai arată că dispozițiile legale criticate instituie norme de procedură prin care se urmărește asigurarea echității procesului judiciar și soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Exigența unui proces echitabil implică, între altele, efectuarea actelor de procedură într-un mod care să facă posibilă desfășurarea normală a procesului, fără întreruperi și amânări de natură să întârzie în mod păgubitor stabilirea pe cale judiciară a situației drepturilor subiective disputate de părți, prin completări și precizări ulterioare ale cererii, precum și asigurarea exercitării dreptului de apărare al pârâtului, prin comunicarea unei cereri complete încă de la debutul procesului. Mai mult, condiționările reglementate prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere substanței dreptului de acces la justiție și nu îl lipsesc de efectivitate. Iar persoana vătămată prin dispunerea anulări cererii sale în mod discreționar are la dispoziție cererea de reexaminare, prin care poate ataca încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 200 din Codul de procedura civilă reprezintă norme de procedură care nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor constituționale privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanție a acestor drepturi. Astfel, obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale cu respectarea dispozițiilor stabilite de lege, referitoare la întocmirea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil. Se mai arată că sancțiunea prevăzută de art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă este dispusă de instanța de judecată în interesul unei bune judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, fără a se încălca prevederile din Legea fundamentală invocate de autoarea excepției.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, arătând că prevederile legale criticate urmăresc o bună administrare a justiției, ca serviciu public, ținând seama de consecințele negative - de ordin procedural - care ar putea apărea în activitatea de judecată, din cauza inexistenței unor informații complete și utile, care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Se mai arată că niciunul dintre elementele pe care trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată sau condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceasta nu îngrădesc accesul liber la justiție, cum susține autoarea excepției de neconstituționalitate, fiecare dintre acestea având rolul de a permite soluționarea pricinii sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului în cauza dedusă judecății, astfel încât prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă instituie suficiente garanții pentru asigurarea liberului acces la justiție, între care se află și posibilitatea de a formula o nouă cerere de chemare în judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, potrivit cărora: "(1) Completul căruia / s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de Chemare in judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit."

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, prin raportare, între alte dispoziții constituționale, și la prevederile art. 21 și față de o motivare a excepției de neconstituționalitate similară celei invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, și Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) a fost respinsă ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reținut că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției.

De asemenea, s-a mai arătat în deciziile menționate, procedura regularizării cererii introductive se întemeiază și pe soluția de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele reținute prin deciziile menționate, în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile textului de lege criticat dispun în legătură cu necesitatea verificării cererii de chemare în judecată, de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, precum și asupra obligativității regularizării acesteia, în cazul în care nu îndeplinește anumite cerințe prevăzute în art. 194-197 din cod, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, timbrarea cererii sau la cazurile de nulitate a acesteia.

Principala critică de neconstituționalitate constă în susținerea potrivit căreia procedura reglementată prin textul de lege criticat încalcă principiul constituțional al accesului liber la justiție, deoarece "multitudinea de interpretări" ce pot fi date prevederilor art. 194-196 din Codul de procedură civilă are drept consecință anularea unei cereri de chemare în judecată înainte de comunicarea ei, pentru alte motive decât cele reglementate sub sancțiunea nulității, în art. 196 din același cod.

Analizând aceste susțineri, Curtea reține că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 194-197 din Codul de procedură civilă instituie condiții de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), numărul de exemplare (art. 195), elementele esențiale pe care trebuie să le conțină, sub sancțiunea nulității (art. 196), precum și cerința timbrării acesteia (art. 197).

Dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă, textul legal criticat în prezenta cauză, dispun verificarea cererii introductive de instanță de către completul învestit aleatoriu cu soluționarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerințele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alineatul (2) cuprins în art. 200 din același cod, instanța are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

În acest context, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiție. Mai mult, s-a statuat în jurisprudența citată, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

În acest sens, în prezenta cauză, Curtea reține că instituirea unor condiții formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege. Mal mult, nerespectarea condițiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanță nu atrage în mod necondiționat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanță.

Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispunând asupra necesității comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu mențiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiție al titularului cererii.

Mai mult, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Cererea de reexaminare se soluționează de către un alt complet al instanței respective, prin încheiere definitivă, în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Potrivit art. 200 alin. (6) din același act normativ, acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit.

În acest context, Curtea reține că atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, precum și faptul că aceasta se soluționează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanții procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit.

De asemenea, Curtea reține că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, precum și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

În ceea ce privește aspectele la care face referire autoarea excepției de neconstituționalitate, care privesc "interpretări diferite și absolut subiective" date de instanțele de judecată asupra îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă și care creează premisele unei aplicări discriminatorii și subiective, conducând la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea reține că aceste susțineri privesc interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal sau, după caz, a contului bancar al părților) au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.