HG nr. 271/2015 - suplimentarea bugetului Curţii de Conturi pe 2015 pt. plata unor sume prev.e în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate corespunzătoare primelor două tranşe aferente anului 2016

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 271/2015

privind suplimentarea bugetului Curții de Conturi pe anul 2015 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate corespunzătoare primelor două tranșe aferente anului 2016

Monitorul Oficial nr. 286 din 28.04.2015

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 53 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014 și al art. 35 alin. (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Curții de Conturi pe anul 2015, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe“, titlul "Cheltuieli de personal“, cu suma de 11.200 mii lei, din suma globală prevăzută cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor Publice "Acțiuni generale“.

Art. 2

Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Art. 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și în structura bugetului Curții de Conturi pe anul 2015.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Președintele Curții de Conturi a României,

Nicolae Văcăroiu

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 271/2015 - suplimentarea bugetului Curţii de Conturi pe 2015 pt. plata unor sume prev.e în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate corespunzătoare primelor două tranşe aferente anului 2016