Hotărâre CSM nr. 327/2015 - modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 325/2005

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PLENUL

HOTĂRÂRENr. 327/2015

pentru modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005

Monitorul Oficial nr. 287 din 28.04.2015

Având în vedere dispozițiile art. 106 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:

Art. I.

Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Durata concediului de odihnă prevăzută în prezentul regulament este corespunzătoare activității desfășurate timp de un an calendaristic. La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată."

2. La articolul 5, alineatul (2) se abrogă.

3. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 7

(1) Dacă judecătorul sau procurorul, din motive justificate, nu a putut efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, la cererea sa, concediul de odihnă neefectuat va fi acordat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la acest concediu, pe baza programării aprobate de președinții instanțelor judecătorești sau, după caz, de conducătorii parchetelor. În acest caz, drepturile bănești se suportă din fondurile aferente anului în care se efectuează concediul de odihnă."

4. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

"Art. 12

(1) Concediul de odihnă neacordat judecătorilor sau procurorilor transferați la o altă instanță ori la un alt parchet se va acorda acestora de către instanța ori parchetul la care au fost transferați, iar indemnizația de concediu acordată potrivit legii va fi suportată de către instituția la care au fost transferați.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul judecătorilor și procurorilor promovați, delegați sau detașați la alte instanțe, parchete, alte autorități sau instituții publice, în cazul celor aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau care ocupă funcția de inspector judiciar, precum și în cazul judecătorilor numiți în funcția de procuror sau al procurorilor numiți în funcția de judecător."

5. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

"Art. 23

(1) Judecătorii și procurorii care nu au desfășurat activitate pe durata întregului an calendaristic și nu s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu au dreptul la concediu de odihnă pentru acel an.

(2) Judecătorii și procurorii au dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care se află în incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic. În acest caz, concediul de odihnă anual se acordă într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care aceștia s-au aflat în concediu medical."

Art. II.

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Marius-Badea Tudose

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Hotărâre CSM nr. 327/2015 - modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 325/2005