Ordinul MFP nr. 26/2013 - prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna ianuarie 2013
Index |
---|
Ordinul MFP nr. 26/2013 - prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna ianuarie 2013 |
ANEXĂ - PROSPECT DE EMISIUNE. |
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
ORDINNr. 26/2013
privind prospectul de emisiune a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna ianuarie 2013
Monitorul Oficial nr. 29 din 14.01.2013
În temeiul:
- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentului privind operațiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 2.509/2008, al Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 11/2012 privind piața primară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României și al Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 12/2005 privind piața secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Națională a României și al Convenției nr. 184.575/13/2005, încheiate între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României,
viceprim-ministrul, ministrul finanțelor publice, emite următorul ordin:
Art. 1
În vederea finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice se aprobă prospectul de emisiune a obligațiunilor de stat cu cupon denominate în euro, în valoare nominală totală de 150.000.000 euro, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Enache Jiru,
secretar de stat