Decizia CCR nr. 109 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 2 alin. (2) şi art. 3 lit. ş) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) și art. 3 lit. ș) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 398/333/2013 al Judecătoriei Vaslui. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4020/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

În acest sens, arată că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, în interesul unei bune administrări a justiției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 398/333/2013, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) și art. 3 lit. ș) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Viorel Istrate într-o cauză civilă având ca obiect o contestație la executare pentru soluționarea cererii de repunere pe rol.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat caracterul abuziv, netemeinic și nelegal al textelor de lege în baza cărora i s-a impus plata taxei judiciare de timbru, precum și cuantumul ridicat al sumelor solicitate. Apreciază că prin impunerea spre plată a unor sume prohibitive ce cad în sarcina justițiabililor se încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul de proprietate, având în vedere faptul că o eventuală executare silită ar aduce grave, reale și irecuperabile prejudicii, prin diminuarea patrimoniului său, în situația în care instanța nu judecă litigiul dacă nu se plătește taxa de timbru.

Judecătoria Vaslui apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că instituirea taxei de timbru și a timbrului judiciar reprezintă o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiției, regula fiind aceea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Obligația părților de a plăti taxele judiciare de timbru nu aduce atingere dispozițiilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, creează premisele pentru realizarea unui proces echitabil, având în vedere că taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizări și funcționări a serviciului public de realizare a justiției.

În acest sens, invocă atât jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată prin Decizia nr. 29 din 22 februarie 2000, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume cauzele Beian contra României și Weissman contra României, în care s-a statuat că dreptul la un tribunal nu este absolut. Totodată, instanța europeană a reținut că obligarea reclamantului la plata unei taxe judiciare într-un cuantum suficient de mare față de veniturile sale reprezintă o limitare disproporționată a acestui drept și, implicit, o încălcare a dreptului de acces la instanță. Or, textele legale criticate nu fac trimitere la un cuantum al taxei de timbru care să pună în pericol mijloacele de existență ale justițiabilului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că prevederile Legii nr. 146/1997 au fost abrogate expres prin art. 58 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Așa fiind, apreciază că excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect și urmează să fie respinsă.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 alin. (2) și art. 3 lit. ș) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a instanței de contencios constituțional, și anume deciziile nr. 569 și nr. 570 din 3 mai 2011, nr. 667 din 26 iunie 2012 și nr. 150 din 7 martie 2013, prin care Curtea a reținut că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2) și art. 3 lit. ș) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 2 alin. (2): "În cazul contestației la executarea silită și al opoziției la executare, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată.“;

- Art. 3:Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [_]

ș) "cererile pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părților - 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată;“.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013.

În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanțând interpretarea sintagmei "în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanțiază controlul de constituționalitate numai la legile și ordonanțele în vigoare, Curtea Constituțională a reținut că acest control vizează "dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. O astfel de soluție a fost justificată prin faptul că, deși abrogată, "legea civilă poate ultraactiva în unele situații, potrivit principiului «tempus regit actum»“.

Așa fiind, Curtea este competentă și urmează a se pronunța asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, ele continuând să își producă efectele în cauza concretă dedusă judecății.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 10 - Relații internaționale,art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern,art. 16 - Egalitatea în drepturi,art. 21 - Accesul liber la justiție,art. 24 - Dreptul la apărare și art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă și încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia susține că prevederile art. 2 alin. (2) și art. 3 lit. ș) din Legea nr. 146/1997 sunt neconstituționale, deoarece prin stabilirea în sarcina justițiabilului a obligativității plății taxei judiciare de timbru se încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și dreptul de proprietate privată.

Față de critica formulată, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege. În cazul contestației la executarea silită și al opoziției la executare, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxa aferentă acestei contestații neputând depăși suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată, iar în cazul cererilor pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează părților, acestea se taxează cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată.

În acest context, Curtea constată că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. Stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel și a cuantumului lor, este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

Așa fiind, obligația de a plăti taxa de timbru la valoarea bunurilor a căror urmărire silită se contestă sau la valoarea debitului urmărit incumbă oricărei persoane care formulează o contestație la executare, fără privilegii și fără discriminări.

Impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi, de exemplu, anumite termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie, în aparență, o îngrădire a accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept.

În legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanța europeană a reținut că restricția dreptului de acces la justiție urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției.

Mai mult, în ceea ce privește problema clarității și previzibilității stabilirii și achitării taxelor, s-a admis faptul că dreptul național român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalitățile sale de calcul și consecințele în caz de neplată, reclamantul putându-se aștepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.

Astfel, prin Hotărârea din 6 decembrie 2007, definitivă la 6 martie 2008, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanță, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esențial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, dar este necesar să existe un raport de proporționalitate rezonabil între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Prin urmare, obligația de a plăti taxa de timbru, în cauzele civile, nu trebuie să reprezinte prin ea însăși o restrângere a dreptului de acces la un tribunal, a cărui întindere se stabilește în funcție de totalul sumei prevăzute cu titlu de taxă, apreciate în contextul circumstanțelor unei cauze date (solvabilitatea reclamantului și etapa procedurală în care este impusă obligația în chestiune), fără ca suma fixată cu acest titlu să atingă însăși substanța dreptului de acces la un tribunal.

Totodată, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Larco și alții împotriva României, Curtea a statuat că obligația de a plăti în fața instanțelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanță care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenție. Curtea Europeană a statuat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, "valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei. Prin urmare, taxa este proporțională cu suma solicitată de reclamant.

De altfel, Curtea Constituțională constată că plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligație constituțională a cetățenilor, ce rezultă din dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituție, în conformitate cu care "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.“

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate prin instituirea plății taxelor judiciare de timbru, în jurisprudența instanței europene s-a reținut că, atunci când cuantumul acestor taxe este foarte ridicat, de natură a atrage imposibilitatea pentru parte de a le plăti, această împrejurare constituie o ingerință disproporționată în dreptul de acces la instanță, făcând ca acest drept, esențial pentru asigurarea principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, să nu mai fie real și efectiv, ci doar teoretic și iluzoriu. Curtea europeană reiterează, totodată, că nivelul acestor taxe, în lumina circumstanțelor speciale ale cauzei, incluzând posibilitatea reclamantului de a le plăti, precum și faza procedurală în care aceste restricții sunt impuse sunt factori care trebuie luați în calcul pentru a stabili dacă o persoană s-a putut bucura de dreptul de acces și a beneficiat de o judecată din partea unei instanțe. Or, în speță, cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit nu este unul excesiv, care să pună în pericol mijloacele de existență ale autorului excepției.

De altfel, Curtea reține că, în situația în care justițiabilul nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept ori interes legitim în justiție, legiuitorul a instituit posibilitatea de a obține scutiri, reduceri, amânări sau eșalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008. Această reglementare vizează tocmai situațiile în care partea nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind chiar o garanție a liberului acces la justiție.

Ca atare, Curtea constată că cerința plății taxelor judiciare de timbru în procedurile civile, pentru acțiunile introduse, nu poate fi privită ca o restricție a dreptului de acces la instanțele judecătorești incompatibilă "per se“ cu art. 6 paragraful 1 din Convenție, care consacră dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că obligația și modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru prevăzute de prevederile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească nici dispozițiile art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare.

În legătură cu invocarea normelor prevăzute la art. 10 și 11 din Constituție, Curtea reține că acestea nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei de față.

În subsidiar, Curtea constată că prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, soluția adoptată fiind de fiecare dată aceeași, și anume că acest text de lege este constituțional.

În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 570 din 3 mai 2011 și Decizia nr. 569 din 3 mai 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 4 iulie 2011, sau Decizia nr. 450 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 1 iulie 2011, decizii prin care Curtea a reținut că accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.