Decizia CCR nr. 59 din 11.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Alexandru Savici Radivoi în Dosarul nr. 6.987/55/2010 al Judecătoriei Arad - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 376D/2013.

La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției. Lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate.

Acesta învederează Curții faptul că, deși prin încheierea de sesizare a fost invocată neconstituționalitatea Legii nr. 146/1997 în integralitatea sa, de fapt, critica sa vizează numai neconstituționalitatea art. 3 al acestui act normativ. În acest sens, susține că prin notele scrise depuse la dosarul instanței de contencios constituțional a adus precizări și completări față de criticile inițiale formulate în cuprinsul excepției de neconstituționalitate. Astfel, arată că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale și contravin art. 16 din Constituție, prin faptul că dispun doar taxarea cererii reconvenționale, și nu a ambelor cereri, la valoarea acestora, ceea ce constituie o evidentă discriminare și un tratament inegal.

Totodată, distinct de excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 146/1997, autorul excepției invocă și neconstituționalitatea încheierilor de ședință din data de 20 martie 2013 și, respectiv, a celei din 18 decembrie 2013, pronunțate de Judecătoria Arad, întrucât acestea, în opinia sa, generează un tratament inechitabil și discriminatoriu al părților din proces.

Așa fiind, solicită admiterea excepțiilor de neconstituționalitate formulate și depune, în acest sens, note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997. Referitor la invocarea neconstituționalității încheierilor de ședință menționate de autorul excepției, apreciază că o atare sesizare nu este de competența Curții Constituționale și, în consecință, solicită respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.987/55/2010, Judecătoria Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Alexandru Savici Radivoi cu ocazia examinării acțiunii civile formulate de reclamanta Violeta-Mărioara Bătrînuț (fostă Savici) și a cererii reconvenționale formulate de pârâtul Alexandru Savici Radivoi, ambele într-o cauză având ca obiect sistarea comunității matrimoniale de bunuri.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin aplicarea prevederilor legale criticate se instituie, în cazul partajului, o "situație de inegalitate între partea reclamantă, care pretinde un drept evaluabil în bani, fără a-l taxa la valoare, și partea pârâtă care, pentru a-și exercita dreptul la apărare pe cale reconvențională față de dreptul pretins, este obligată să taxeze cererea la valoare.“

Judecătoria Arad - Secția civilă, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, reține că, deși autorul excepției a invocat neconstituționalitatea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în integralitatea sa, în realitate, însă, excepția vizează prevederile art. 3 lit. c) din acest act normativ.

În acest sens, instanța apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prevederile de lege criticate sunt conforme cu art. 16 alin. (1) din Constituție, dat fiind că ele se aplică tuturor celor aflați în ipoteza normei respective. Or, încălcarea principiului egalității și nediscriminării poate exista doar atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cauze egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este neîntemeiată. Astfel, precizează că actul normativ criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, în numeroase rânduri, în acest sens fiind, de exemplu, deciziile nr. 1.617 din 16 decembrie 2010, nr. 410 din 2011 sau nr. 951/2012, prin care Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În raport cu critica formulată, arată că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorității judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind expres stabilite de legiuitor. Pe de altă parte, Guvernul arată că prevederile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor ce intră sub incidența normelor legale criticate, fără discriminare. Or, încălcarea principiului egalității poate fi invocată numai atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cauze identice, fără o argumentație juridică pertinentă. Mai mult, apreciază că în susținerea acestui punct de vedere sunt și dispozițiile art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege“, astfel încât tuturor cetățenilor le sunt aplicate aceleași prevederi legale, nediscriminatoriu.

Avocatul Poporului reține că, din examinarea argumentelor de neconstituționalitate și a încheierii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că, în realitate, excepția de neconstituționalitate are ca obiect prevederile art. 3 lit. c) ultima liniuță din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, arată că nu poate fi reținută contrarietatea față de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece textul de lege criticat, instituind taxarea cererilor de partaj cu un procent fix de 3% din valoarea masei partajabile, nu face nicio diferențiere între contribuabilii care trebuie să achite taxa de timbru. Arată că, în acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, exemplu fiind deciziile nr. 1.246/2011, nr. 197/2012 sau nr. 648/2012.

De altfel, Avocatul Poporului apreciază că, în fapt, critica de neconstituționalitate nu vizează textul de lege dedus controlului, ci interpretarea și aplicarea acestuia la cazul concret, decurgând din succesiunea în timp a actelor normative prin care a fost modificat cuantumul taxei de timbru în materia cererilor de partaj.

În ceea ce privește refuzul judecătorilor de a taxa la valoare cererea de partaj a reclamantei, apreciază că acest aspect excedează controlului Curții Constituționale, stabilirea cuantumului taxelor de timbru fiind de competența instanței de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul excepției și reținut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea încheierii de sesizare, Curtea constată că obiectul acțiunii principale este o cerere privind partajul bunurilor comune între soți. Având în vedere obiectul acțiunii și argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, deși autorul acesteia invocă neconstituționalitatea Legii nr. 146/1997, în integralitatea sa, în realitate, obiectul excepției îl constituie prevederile art. 3 lit. c) liniuță a 4-a din acest act normativ, care au următorul cuprins:

- Art. 3:"Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [_]

c) cereri pentru: [_]

- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.

Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1).“

Ca atare, obiectul excepției de neconstituționalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunța îl constituie prevederile art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată prin art. 58 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013.

În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nuanțând interpretarea sintagmei "în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanțiază controlul de constituționalitate numai la legile și ordonanțele în vigoare, Curtea Constituțională a reținut că acest control vizează "dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. O astfel de soluție a fost justificată prin faptul că, deși abrogată, "legea civilă poate ultraactiva în unele situații, potrivit principiului «tempus regit actum»“.

Așa fiind, Curtea este competentă și urmează a se pronunța asupra prevederilor de lege cu care a fost sesizată, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, ele continuând să își producă efectele în cauza concretă dedusă judecății.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.“

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cauză, instanța de judecată a învederat autorului excepției să timbreze cererea reconvențională la valoarea și, respectiv, cota de contribuție contestată. În acest context, acesta susține că prin aplicarea Legii nr. 146/1997 se aduce atingere principiului constituțional potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, deoarece reglementarea legală criticată instituie, în cazul partajului, o situație de inegalitate între partea reclamantă, care pretinde un drept evaluabil în bani, fără a-l taxa la valoare, și partea pârâtă care, pentru a-și exercita dreptul de apărare pe cale reconvențională față de dreptul pretins, este obligată să taxeze cererea la valoare.

Față de critica formulată, Curtea reține că, potrivit art. 3 lit. c) liniuța a 4-a din Legea nr. 146/1997, cererile care vizează partajul se taxează cu 3% la valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat, determinarea taxei judiciare de timbru aparținând instanței de judecată.

Astfel, în cadrul procesului civil, dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții ce derivă din același raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvențională, aceasta fiind considerată ca un mijloc de valorificare a unui drept propriu de către pârât împotriva reclamantului. Așa cum s-a statuat în jurisprudența instanței de contencios constituțional, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 1.039 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, procedura de stabilire a taxei de timbru în cazul cererii reconvenționale este aceeași cu cea aplicabilă cererii principale, nu însă și cuantumul taxei, care se calculează în funcție de valoarea pretinsă prin cererea reconvențională.

În consecință, Curtea apreciază că, prin reglementarea cuprinsă în textul de lege criticat, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, fiind, astfel, legitimă opțiunea legiuitorului de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare, în funcție de obiectul litigiului.